enea gela

mă aflu în locul/ de unde ai plecat ori încă nu ai ajuns vecinii de pe-aici sunt cumsecade/ toți purtăm în inimă așteptarea cuiva nu ni se citește nimic pe față ne salutăm într-un ceremonial de

același mal aceeași gheață subțire și un cer străpuns de crivăț ca un piept de soldat din linia întâi auzisem că dincolo se trăiește altfel înșeli vigilența pazei și devii cea mai bună

de la inelul deschis al curcubeului învață Karolina nașterile simultane despletește-ți părul de la sud la nord călătorind pe sloiuri de gheață precum pasărea de la nord la sud pe

ca în mormântul unui faraon amfore inele brățări și dinții dușmanului învins în ultima bătălie e nevoie de o fântână /fiecare să-și spele oasele de-atâta trecut prin acele de

timpul trosnește asemenea unor vreascuri/ gata să ardă cafeaua a secat demult în deșertul rotund al ceștii scriu despre tine sertarele memoriei sunt

urmare a suplimentelor de memorie ce bine stam la capitolul achiziții una a fost la meciul craiovei cu kaiserslautern nu din galerie făceam parte ci din grupul statuar postat în față la

la prima mea prezență pe scenă șerpii silabelor îmi ieșeau din gură șuierând iar mulțimea cu un entuziasm nedisimulat mă-ndemna haide haide eu nu puteam să-i zic atunci că timpul mi

după sfeștanie cuvintele ies pe ușă singure gata pentru cercul polar în preajmă urși gârboviți de albul blănii urme de focă purtând istoria înmugurită-n osânze și nelipsiții pinguini

11 noiembrie 1991, ora 17 și 35 de minute. Pe coridorul din fața cancelariei se aud pașii femeii de serviciu, inconfundabili, prin felul apăsat de a călca, parcă i-ar fi părut rău că trebuie să

unu pentru toți și toți pentru unu avem propria galaxie unde împărțim/frățește cifre și bomboane fondante când se mai supără cineva și pleacă i se ocupă locul noi trăim într-un număr

Să ne-ntâlnim din nou; a n-a oară, în filmul ăsta foarte slab titrat, unde eroul caută fecioară ca să-și ridice slava la pătrat. Să ne mai spunem încă rugăciunea, un preambul spre somnul

pe un câmp din irak celui mai bun prieten i-a explodat o mină-n față mâna lui stângă mi s-a prins de umăr cu ea scriu versuri lungi înclinate pe buza prăpastiei căci vocația poetică e

*** aș putea să mor de sinuzită să mă nimerească un glonț să cred în minciuna că dincolo m-așteaptă părinții fără hrană fără apă fără poezie de altfel nu mi-am cunoscut mama

sunt zile pe care mi le smulg de sub unghii și zile pe care le sparg între dinți ca pe niște arahide amare cadouri de la zeii feng shuiului nu primesc îmi sapă brazde-n creier aceeași

după ce mireasa furată a fost adusă înapoi sub rochia albă carnea încă ardea mâini domestice frământau în sângele fierbinte pâinea cea de toate zilele a bărbatului adunat de pe drumuri