Jurnal
ce șanse au femeile ca mine
1 min lectură·
Mediu
cerul este o piele de elefant
lihnit
bărbații vin
aleg locul /unde
ar trebui să cadă săgeata
brusc pielea se crapă/ ies alți bărbați
învinși
de femeile frumoase din viața lor
de gene/ de sprâncene
și cum se târăsc ele n-o face nimeni
ce șanse au femeile ca mine
mamele noastre au plecat de-acasă
tații
ar mai face copii/deși
inima le bate tot mai rar/ cu by-pass
cine-a spus că dragostea are vârstă/ principii
cresc din pietre lichenii
fiecare mâzgălim același calendar
eu de pildă am desenat un munte
i-am pus în vârf o femeie obosită
la picioarele ei mor pe rând strigăte de luptă
cenușa li se preschimbă în fluturi de gheață
să nu ziceți că nu v-am spus
088.212
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- enea gela
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 120
- Citire
- 1 min
- Actualizat
Cum sa citezi
enea gela. “ce șanse au femeile ca mine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/enea-gela/jurnal/14125647/ce-sanse-au-femeile-ca-mineComentarii (8)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
verbul e dur, dar face parte din recuzita poetei Gela Enea, mi se pare că în luptă sunt și ele și ei. mă întreb de ce trebuie să fie o luptă, când, de fapt, viața se perpetuează prin unire.
nu pot să nu remarc, așa cum aș face-o cu multe dintre poemele tale care amplifică un strigăt! nu mai spun de care...
nu pot să nu remarc, așa cum aș face-o cu multe dintre poemele tale care amplifică un strigăt! nu mai spun de care...
0
Mulțumesc adminilor pentru recomandare! A fost surpriza zilei! În ce privește textul, e unul în care am formulat, cum m-am priceput eu, un fel de punere în abis a ființei...
Răzvan, nimeni nu se poate curăța, deși uneori mai încercăm, aluviunile sufletești fac parte din viață! Mulțumesc pentru lectura și interpretarea ta.
Ottilia, mă bucur că ai perceput strigătul. Nu-mi ies decât genul acesta de confesiuni, cam puțină lumină pe strada mea...așa e.

Scrieți o poezie vie, care transmite, care emoționează intens. Elegant și cu miză. De exemplu: //cine-a spus că dragostea are vârstă/ principii
cresc din pietre lichenii //, sunt versuri cu un mesaj copleșitor. Încă se mai scrie aici. Mă bucur să aflu asta.
cresc din pietre lichenii //, sunt versuri cu un mesaj copleșitor. Încă se mai scrie aici. Mă bucur să aflu asta.
0
Mulțumesc, domnule Costin Tănăsescu. Nici nu știți cât de mult mă bucur că apreciați un text care, spunea, printre altele, ceva despre șansă...
Așa zic și eu, pe Agonia se scrie! Eu, cel puțin, aici am învățat să scriu...
Și am înțeles că a scrie ține de interioritatea fiecăruia, de cultura, de talentul, de exigența autorului!
Așa zic și eu, pe Agonia se scrie! Eu, cel puțin, aici am învățat să scriu...
Și am înțeles că a scrie ține de interioritatea fiecăruia, de cultura, de talentul, de exigența autorului!
0
AC
O poezie slaba, dar fiind autoarea o femeie este promovata. Se pare ca editorii acestui site le lipseste curajul de a spune adevarul.
0
Alexandru Cherecheș, nu aștept osanale, cititorii pot avea păreri diferite. Dar cum să te cred eu pe tine, care ai postat o poezioară de câteva versuri și aia cu greșeli de ortografie, încadrată, pe bună dreptate, la Atelier! Mai citește, că poate îți dezvolți și capacitatea de creație, și simțul critic!
0
Și, Alexandru Cherecheș, nu ar fi rău să corectezi o altă greșeală, în formularea din comentariul tău ”...editorii acestui site le lipsește curajul de a spune adevărul...” Mai pune o virgulă după cuvântul ”femeie”, ca să fie corect ce scrii, asta, din respect pentru limba română.
0

„Șansele’’ de a reuși în viață depind de calitățile curățate de impuritățile defectelor, complexelor, inhibițiilor, prejudecăților și convingerilor.