enea gela

îmi lipsesc râsul tău inoculat în bătăile inimii zilele cu ușa deschisă/ teama piezișă că lumina nu o nimerește nopțile noastre/ pistoanele întunericului peste rana felinarelor

nu sunt o femeie perfectă toată ziua torn cuvinte pe gât și merg pe trei cărări una a mea alta a voastră ultima a lui dumnezeu însă pe-asta o să mă vedeți foarte rar pentru că stau la

îmbrăcați cu mantiile noastre albe așteptăm al doilea botez în apa galbenă a iordanului asemenea unor fluturi de mătase prinși de cariatida aerului dens pereții stomacului se strâng

primăvara e atunci când ți se-așază pe sârmele gândului o rândunică și începe să cânte primăvara e atunci când două tăceri înfloresc în coada păunului și-ți mătură frigul de

s-a născut din trup de felină cu dorul de junglă tatuat în priviri răscolind aprioric imperii astrale mai bolnavă-n tăceri mai supusă-n cuvinte inima mea îi dedică poeme veșnicie în

-Spune Alexandru Lăpușneanul! - Spun Alexandru Lăpușneanu... -Nu așa, tâmpito! Spune comentariul, cum îl ai pe caiet, că peste trei zile te duci la bac, ce-o să faci? -Alexandru Lăpușneanul e o

e o corabie al cărei căpitan și-a lăsat inima pe țărm într-un miez de pepene galben printre incisivii iubitei Ocii ciornâie târziul e cămașa de forță tenia din pântecul secundei o molie ce

cu fața-n jos trupul culege ultimele rămășițe de pe fărașul milei la fiecare scrâșnet al roților doar paltonul flutură pe șine băiat tânăr nu știuse că nebunii scot limba la stele sau

privește-te-n oglindă și spune-mi ce vezi sfârcuri de întuneric din care țâșnesc arteziene de lapte acrit gârla copilăriei bătute-n piroane mai mișcă oglinda și spune-mi ce

de la etajul 9 strada pare o amfibie peste bordura știrbă a trotuarelor oamenii trec unii pe lângă alții nu au ce să-și spună între coroanele plopilor canadieni liniștea se lasă

spiritul poetului liber se înalță deasupra troienelor face mai ușoară valiza fetei în așteptarea concediului comandat pe internet dormitor nupțial showroom excursii opționale una pe

printre ochiurile sârmei ghimpate spânzură visul asemenea unui stindard abandonat au pornit-o la drum când spaima desena în piept curbe periculoase acum

lasă carnea trebuie să rozi oasele sunt cele mai bune rădăcini tu ești cățelul-pământului bodyguardul cu normă întreagă al cimitirelor contemporane lasă carnea să putrezească tain pentru

de câte ori mi-ai spus că ispitele ciugulesc pedigriul conștiintei se prind în horă suprapun inelul peste chipul rostogolit al lunii… așa ni se naște povestea… în cercul

în inima mea este o rană din naștere un fel de malformație nu se vede la aparate dar o simt cum descarcă electroșocuri prin unghiurile cărnii îmi distorsionează realitatea suburbiile

nu mi-am dus nicio iubire până la capăt disponibilizările s-au întâmplat primul cuceritor un snob voia să-l salut în multe limbi guten morgen/ good morning/ صباح

nu mi-a fost frică nici când trenul a decapitat fetița nici când tatălui i-a albit părul instantaneu se albiseră și iarba din jur și soarele agățat ca un breloc de geamantane mi-a

dragul meu public, află despre mine că sunt bine, sănătos, chiar dacă fachirii trec nestingheriți peste cuiele boante ale truismelor; istoria literaturii, o cățea -pe unii îi latră, pe

cine trage linie cu o cretă între viața aceasta și cealaltă știe că mâine poate să plouă din senin că noaptea când nu vrea să plece se înnoadă în bărbia ploii... lumina stă la ușă

la tine-am învățat că timpul își desface orele în faguri de venin precum cămășile de pe un șarpe bătrân și lihnit așa cad îmi închipui cum spui acolo povestea singura știută pe de rost