după primii zece ani am vrut să plec
i-am vânturat în față pleava măruntă a minciunii
mi-am aruncat ochii peste umerii lui înalți
varul pe casă era alb coliliu
scara cu trepte joase
dintr-un
îmi lipsesc
râsul tău inoculat în bătăile inimii
zilele cu ușa deschisă/ teama piezișă că lumina nu o nimerește
nopțile noastre/ pistoanele întunericului peste rana felinarelor
nu sunt o femeie perfectă
toată ziua torn cuvinte pe gât
și merg pe trei cărări
una a mea
alta a voastră
ultima a lui dumnezeu
însă pe-asta
o să mă vedeți foarte rar
pentru că stau la
îmbrăcați cu mantiile noastre albe
așteptăm al doilea botez în apa galbenă a iordanului
asemenea unor fluturi de mătase prinși de cariatida aerului dens
pereții stomacului se strâng
primăvara e atunci când
ți se-așază pe sârmele gândului
o rândunică
și începe să cânte
primăvara e atunci când
două tăceri înfloresc în coada păunului
și-ți mătură frigul de
s-a născut din trup de felină
cu dorul de junglă tatuat în priviri
răscolind aprioric imperii astrale
mai bolnavă-n tăceri
mai supusă-n cuvinte
inima mea îi dedică poeme
veșnicie în
-Spune Alexandru Lăpușneanul!
- Spun Alexandru Lăpușneanu...
-Nu așa, tâmpito! Spune comentariul, cum îl ai pe caiet, că peste trei zile te duci la bac, ce-o să faci?
-Alexandru Lăpușneanul e o
e o corabie al cărei căpitan și-a lăsat inima pe țărm
într-un miez de pepene galben printre incisivii iubitei
Ocii ciornâie
târziul e cămașa de forță
tenia din pântecul secundei
o molie ce
cu fața-n jos trupul culege
ultimele rămășițe de pe fărașul milei
la fiecare scrâșnet al roților
doar paltonul flutură pe șine
băiat tânăr nu știuse că
nebunii scot limba la stele
sau
privește-te-n oglindă
și spune-mi ce vezi
sfârcuri de întuneric din care
țâșnesc arteziene de lapte acrit
gârla copilăriei bătute-n piroane
mai mișcă oglinda
și spune-mi ce
de la etajul 9
strada pare o amfibie
peste bordura știrbă a trotuarelor
oamenii trec unii pe lângă alții
nu au ce să-și spună
între coroanele plopilor canadieni
liniștea se lasă
spiritul poetului liber
se înalță deasupra troienelor
face mai ușoară valiza fetei
în așteptarea concediului
comandat pe internet
dormitor nupțial
showroom
excursii opționale una pe
acum taie mărul în sferturi
îmi plac oamenii care știu să țină cuțitul bărbații mai cu seamă
anamneza ginului de mere sorbit cu paiul
picanteria acestei seri
îmi bubuie mintea simt cum mă
printre ochiurile sârmei ghimpate spânzură visul asemenea unui stindard abandonat au pornit-o la drum când spaima desena în piept curbe periculoase acum
lasă carnea
trebuie să rozi oasele
sunt cele mai bune rădăcini
tu ești cățelul-pământului
bodyguardul cu normă întreagă al cimitirelor contemporane
lasă carnea să putrezească
tain pentru
te-am cunoscut multiplicat în rame de lemn lăcuit agățate la sud
pe mici insule de mucegai verde în paturi supra/puse la nr.9
cu mâinile prinse în centuri ...
ce repede trece timpul când e
te-aș reîntâlni pe stradă într-o clipă de impas
al conștiinței /mi-aș zice
s-a dus și tinerețea lui a zburat peste capetele multor femei
ca o pasăre de pradă înfometată
te-aș privi cum
de câte ori mi-ai spus că ispitele ciugulesc
pedigriul conștiintei
se prind în horă suprapun inelul
peste chipul rostogolit al lunii…
așa ni se naște povestea…
în cercul
în inima mea este o rană din naștere
un fel de malformație
nu se vede la aparate dar o simt cum descarcă
electroșocuri prin unghiurile cărnii
îmi distorsionează realitatea
suburbiile
nu mi-am dus nicio iubire până la capăt
disponibilizările s-au întâmplat
primul cuceritor un snob
voia să-l salut în multe limbi
guten morgen/ good morning/ صباح
nu mi-a fost frică nici când trenul a decapitat fetița
nici când tatălui
i-a albit părul instantaneu
se albiseră
și iarba din jur
și soarele
agățat ca un breloc de geamantane
mi-a
dragul meu public,
află despre mine că sunt bine, sănătos, chiar dacă
fachirii trec nestingheriți peste cuiele boante ale truismelor;
istoria literaturii, o cățea -pe unii îi latră, pe
cine trage linie cu o cretă
între viața aceasta și cealaltă
știe că
mâine poate să plouă
din senin
că noaptea
când nu vrea să plece
se înnoadă în bărbia ploii...
lumina stă la ușă
la tine-am învățat că timpul își desface orele în faguri de venin
precum cămășile de pe un șarpe bătrân și lihnit
așa cad
îmi închipui cum spui acolo povestea singura știută pe de rost