enea gela

mă plâng chipului mamei din tablou am făcut febră ce pastile să iau tu erai doctorul meu de familie doctorul meu de casă de suflet arde umbra pe mine mamă miroase toată casa a zid

cu ce ți-ai dat pe față de ești așa frumoasă că nu mai semeni cu tine ce mesteci între dinți atât de hulpavă că numai cu tine semeni de ce porți pălăria prea înaltă că numai dracul își

hilda locuia-n mansarda gândului tău știa să gâdile-ntunericul la tălpi marcând teritoriul cu sânge spurcat hilda se iubea cu toți foștii în gând patul o lua fierbinte spre râuri

să nu pleci tocmai acum mai bine taci ascultă cum clipește geana ochiului albastru scurs din ceruri proscrise cum înregistrează ... câte suflete... într-o bază de date cum bifează în

Orașul meu plin de poeți, Dar fără poezie-n traistă, Cu juriul numai din procleți, Te numără...și scuipă-n baltă.

cu un pumn de greieri periculoasă transhumanță îmi cântau primăvara în călcâie de-atât canon căzuse iarba-n patima iubirii crezând că eu sunt melodia toamna urcau spre inimă încet nu

aerul este o palmă de pământ sub maree/ asemenea unei retorte prin care se strecoară cât trebuie să înghițim până la deplina confuzie cu nisipul dincolo de mânerul privirii

umbra se naște de la călcâie, în spatele tău și te urmează, nici când proiecția ei este cu mult mai mare decât tine nu trece în față... cu ea alături, veninul singurătății nu are

stă bine ancorată de fiecare organ vital când mă văd copiii pe stradă uită să plângă din cauză că nu li s-au cumpărat cipsuri întorc brusc plânsul înspre mine cum ai întoarce cu

Cuvintele își unesc destinul la Oficiul Stării Poetice; De divorț se ocupă criticii sau Timpul.

îl țin în brațe îl mângâi el se-ncăpățânează să rămână mort dacă-l întâlniți pe strada voastră și nu vă răspunde la salut e mortul meu îmi seamănă ca două picături de apă în care s-a pus

mă cheamă matilda hidra de apă dulce înmugurind primăvara în gândurile fântânarului... el aruncă ghiocul trupul meu naște matilde mai mici îmi bronzez avatarii la sfeșnicul

noapte geroasă de ianuarie EA vine cu un centimetru din mușama agățat la gât îmi amintește de croitoreasa Tanți așa purta centimetrul iar pe arătător un degetar însemnele ei nobiliare EA

am senzația că nu aștepți un răspuns/ pentru tine decisiv este momentul când alegi materialul cu două fețe al întrebării/ purtabil pe orice fel de vreme/ croi lejer și apatie la vedere în

în biroul nostru / mica noastră cetate de unde poveștile ies pe țeava bârfei și ți se-nfig în inimă cu palmele fine peste litere negre provocând un fâșâit sincopat și declicul autosugestiei

cu o singură mână așezi peste taste freamătul fiecărei secunde în care singurătatea te-a strigat pe numele mic pereții visului se lărgesc imprudent lasă spații goale începe vântul

diminețile găseam în cutia poștală umbra unui copil... aproape că o învățasem pe dinafară trecea strada cu mine de mână mixa scrâșnetul roților în refrene de odă când eram tristă lega

la trei ani prima oară pe scenă te uitai înspre mine cu păsări pitite-n priviri și-ți răspundeam cu gânduri albe turnai cuvinte în tăcerile mele și cuvintele se rostogoleau spre

voi confunda fularul cu șosetele atunci va trebui să-mi arăți mersul lucrurilor din nou să mă-nveți cum să-nchid ușa frigiderului și alte uși pe care pleacă rând pe rând prietenii

ne strângem fiecare în cabina lui de aer desenăm jetoane le schimbăm între noi jetoanele mele sunt cu pisici papagali și câini ale tale/ cu femei goale îmi plac femeile goale/ femeile