singura traumă

am senzația că nu aștepți un răspuns/ pentru tine

decisiv este momentul când alegi materialul cu două fețe al întrebării/ purtabil

pe orice fel de vreme/ croi lejer și apatie la vedere

în holograma zilei de lucru nicio risipă de culori interzise / așa treci

parcă ai călca pe sticla pisată a înfrângerii sine die

mă aflu în locul/ de unde

ai plecat ori încă nu ai ajuns

vecinii sunt cumsecade/ toți purtăm în inimă

așteptarea cuiva

nu ni se citește nimic pe față

ne salutăm într-un ceremonial al rutinei

nu întrebăm cât mai e de așteptat

aceste adevăruri amânate sunt coastele rupte ale unui timp infirm

de-asta cred că fericirea miroase a boală de la o poștă

am hotărât că tu vei fi femeia mea

nu mai stau aproape de cei fericiți

geometrical end globalisation

după cum nici de morți nu-mi place să m-apropii

recunosc versiunea nebuniei de a crede / aerul abulic strecurat prin masca ei de oxigen

cineava întinde o frânghie/ trebuie să sar

lungindu-mi figura pentru a înțelege ce este un punct de reper

o depășire a limitelor

eu și vecinii aceștia despre care am hotărât că sunt cumsecade

aștepăm cu ușile la perete cu ferestrele deschise

alter-egoul fără de care fericirea miroase a dezinfectant/ bun

pentru lungile coridoare din noi

suntem cazuri deja clasate

jafuri cu autor necunoscut crime în serie

toate între zidurile anistorice ale ghinionului de-a crede

că ne-am născut anume pentru a completa o singură ființă din univers

mila privitorilor e un bonus/ indiferența cerului/ un atentat

așteptarea la nesfârșit/ o bacterie ucigașă

nu-mi pasă dacă lumea înseamnă doar voință și reprezentare

contează starea de contemplație/ faptul că n-am învățat să te înlocuiesc

zilele care mi-au mai rămas

multe/ puține

sunt un baldachin uriaș pe care se leagănă umbra ta

aceasta este singura traumă