enea gela

te privești dintr-un unghi mort nu-ți mai aduci aminte cine ești cu ce te ocupi cum se desfășoară viața ta în ogradă nucul se lasă cuprins de nostalgiile unui septembrie cunoscut cade prima

Marta înfigea zilnic întrebarea asta în capul meu/ cum își punea sieși o agrafă-n păr privindu-mă din marginea de vest a oglinzii locul ei preferat pentru descărcări electrice simțeam că i se

un mort mai puțin nu face adevarul frumos, iar cei vii nu-și piaptănă freza după el... așa că du-te unde vezi cu ochii; noi doi îmbrățișați,iar pe fundal lumea cu brațele deschise,

ne întoarcem la fotografii cum ne-am întoarce într-un oraș din care-am plecat cu mâinile goale în poza aceasta pe un imens ecran albastru cineva lipise

în dimineața aceea (aveam încă o vârstă frumoasă) am vrut s-aduc pe lume un poem cu numele tău scris în partea stângă a cerului... m-am întins cuminte pe masa cu schelet metalic din încăperea

ferestrele țin prizonieră ultima respirație a luminii lui februarie... femeia privește pe geam numără ghioceii răsăriți în răzoare cum număra cândva tabletele de ciocolată ca să le-mpartă în mod

fă pași înapoi cât să cuprinzi harta continente munți ape răpuse în plină putere de haznafobie învață să le ceri iertare pentru lumea de dincolo de poezie amfitrioană

serghie zăcea la pat de multă vreme îi desenasem pe tavan o femeie goală când se uita-n sus lui serghie îi înflorea pielea pe trup a pojar /credeau neamurile eu știam că în bube este

n-am repetat cu tine colindul până ce cuvintele s-au înșurubat în sensul lor figurat nu ți-am cumpărat sorcovă și ți-am spus să n-o ții de vârf că-n viață toate lucrurile au o parte

m-aș privi în oglindă nu să vânez defecte mi-aș căuta calități le-aș inventa lăsând să-mi explodeze pe față mândria de sine ca atunci când te afli într-o competiție dar ești sigur că juriul este

sătulă de muțenia albastră luna a coborât pe pământ într-un mușuroi de furnici să lumineze galerii pentru câte-o pereche-naripată prea locuiți de beznă azi-noapte vulturi flămânzi

la calafat dunărea este pe jumătate secată puține vapoare sau bărci în larg doar geamandura legănându-și singurătatea un paznic de far i-atinge șoldurile în fiecare noapte oamenii trag peste ei

când se termină vecernia, timpul se retrage în cântecul bufniței de pe catapeteasmă... face pe mortul, apoi, brusc, se înfășoară în jurul sfinților, ca o spirală electrică și ăștia

femeia a venit de bunăvoie la ruleta rusească... știa că se născuse cu două inimi în piept așa cum se nasc alții cu câte-un siamez lipit de ceafă... a stat frumos pe scaun a cerut

curajul este o piele de schimb amprenta pe o muchie de adevăr spus cu jumătate de gură câte pisici torc pe cuptoarele memoriei firul subțire al singurătății unor bătrâni prea multele lor

ochii sunt două patinoare rotunde pe care-alunecă făpturi bizare gleznele lor subțiri mi-ating retina într-un ritual de împerechere ad-hoc neagră privirea între ieri și azi

fumegă peste cerul hibernal se iau la întrecere cu frigul zăpezile mele îi spală: rodii în așteptarea cuțitului când se-așază fulgii pe sfârcuri îmi cade pe degete o lumină

astăzi a picat netul nu-mi mai doresc nimic nici frumoasă nici prea inteligentă să fiu clipa înfige în gingii efectul unei anestezii așteptate din buzunare curg ratări un pumn de

întotdeauna păstrezi distanța de confidențialitate te oprești unde se termină umbra niciun pas în plus altfel orchestra nu continuă oda în metru contemporan nici tonul nu-l

zorii prind din urmă ultimii licurici și-i spulberă-n păpădii de lumină... biserici de cristal reverberează slujbele de-nviere... din barba profetului ies pe rând vârcolaci

eram atât de singură încât auzeam cum se desfac din gânduri cuvintele ca niște alune sărate din coajă cum se dau peste cap și cad pe hârtie cu sensurile frânte pe masă paharul gol își

pe zidul wc-ului la școală după ploaie m-am făcut băiat mare așa că m-am apucat să citesc ”de ce iubim femeile” n-am înțeles nimic m-am lăsat de citit de scris și ți-am pus piedică

să rămân un timp în acest scenariu o formă de supraviețuire să presupun că el ar fi capătul drumului citindu-mă pe tine să te cuprindă frisoanele să treci prin cea mai cruntă