vioara a doua nu dă tonul

întotdeauna păstrezi distanța de confidențialitate te oprești unde se termină umbra niciun pas în plus altfel orchestra nu continuă oda în metru contemporan nici tonul nu-l dai tu ești vioara a doua și notele fug pe arcușul celei dintâi nu știi prețul extraveralului doar prețul tăcerii nu socotești leafa cu dexteritatea jucătorului la bursă încât să dai lovitura când se ieftinește carnea doar bancnotele uzate ale fiecărei așteptări de pe care abia–ți zărești chipul tu ești fregata ce trebuie să pornească-n larg când i se face dor de nebunii ești oceanul plin de peștii camuflați printre alge și muți pe tine te bea pe tine te mănâncă pe tine te scuipă afară