al cincilea anotimp

ferestrele țin prizonieră ultima respirație a luminii lui februarie... femeia privește pe geam numără ghioceii răsăriți în răzoare cum număra cândva tabletele de ciocolată ca să le-mpartă în mod egal... îi spune pisicii că nu reumatismul o supără cel mai rău ci necunoscuta îmbrăcată în haine de ceară care vine noaptea și îi adună drumurile într-un ghem de spaime... impasibilă pisica toarce liniștea mai departe cu fire lungi dintr-o altă poveste mută... de pe pianul vechi o buburuză zboară spre candelă apoi naufragiază pe insula unei semințe de busuioc... femeia își amintește că mâine este 1 martie vin copiii vecinilor să-i ceară flori adevărate pentru Doamna... adună buchete le pune pe scări în șiruri fragile de verde cu alb... apoi îmbracă hainele bune deși necunoscuta i-a pregătit din vreme altele noi...