enea gela

atunci pământul își lățea spinarea de la un capăt al plajei la celălalt tu lângă ghiol prindeai în menghina privirii sfârcurile ieșite prin pânza uscată a nămolului terapeutic ți se-aprindea

în genunchi lângă fiecare cuvânt dezlegat de impostura vasului comunicant zâmbind larg chiar dacă de sub gingii va crește spaima ca o ciupercă spre cerul gurii vom face zilnic supă-instant

cu fitilul arzând într-o tigvă din care iese fumul zilei de ieri pe coșuri fragile din carne și oase (ori din ce sunt?) chiar și moș crăciun s-ar umple de funingine în tentativa de a coborî

mi-am dezbrăcat toate stările în tunelul dintre ochiul meu și strigătul never unele încă scoteau aburi peste mort înțepenind în pupile ultima întrebare cămășile fericirii

casa perfectă nu mă poate primi stau sub umbrelă ploaia întârzie Preabunul i-a pus interdicție pe Cădere casa perfectă nu mă poate primi lasă varul albastru să țipe se scutură pe umbrela

cresc în deșert războinici pe marginea drumului nu te lasă să-i mângâi să-i aduni în buchete în coroane cactușii au un sistem imunitar puternic nu trebuie să-și aranjeze

Conspiraționismul îl poți învăța de mic, nu din manuale, cu mentori-model, ci din viață. Nu-ți trebuie neapărat teorii despre cum se destructurează sau

pereții ei pulsează vene cu morfina altor timpuri când mi se lipea gloria pe tălpi și nu știam dacă merg sau plutesc în nobila casă am decretat starea de urgență a verbului a fi am iubit

să învăț cum se sărută o absență: întâi sfios pe urmă tot mai zgomotos și temerar cum un recrut își mângâie prima mitralieră adevărată să mă eliberez de john ( pe care-l port în minte) cuiul

de câte ori pleci lipești ultimele clipe pe oglinzi cum ai lipi un abțibild mă privesc/ tot pe tine te văd cearșaful cald/ perna ușor scobită mă învârt prin cameră vânător de fluturi să

când încep să îmbătrânească timpul are grijă de bărbați le zidește-n inimi câte-o casă de toleranță unde femeile după ce intră sunt aruncate-n sus și se aprind din zbor ca niște focuri de

stau aici potrivindu-mă / să văd cât din mine e în afara mea vietățile astea mărunte cu dinți invizibili / fălci moi le simt pleoștite peste maldărul de inimi/ bacșiș timpului stau în moartea

am spus și când a trebuit și când a fost prea târziu am spus din vârful buzelor sau din adâncul inimii pentru modelul meu de bărbat Richard Gere mi-am trimis mintea în Tibet să-nțeleg cum e cu

dar zilele sunt pe sfârșite aș sta de vorbă două minute cu tine să recunosc unde am greșit eu și unde ai ridicat tu palma las ușa deschisă în speranța că o să apari chiar dacă ai izbi-o cu

m-am oprit în momentul când EL mi-a spus de la celălalt capăt „fii cuminte nu asta este groapa cea mai adâncă nu pentru tine-a fost săpată auzi cum se-apropie cineva mult mai grăbit

poate-am ucis nu din ură nu din neștiință ci pentru că aceasta era strategia valabilă unui urcuș în pantă când antrenorul are o criză de sciatică iar oamenii de bine sunt la post printre ei

amintirea tatei trece prin antebraț se lasă-n degete cu furnicături peste ecusonul lui de poștaș tata a fost poștaș în ithaca de la poalele dealului măgura fetii ducea pensii scrisori

în ziua meciului câinii de pază își vopsiseră blana roșu-orange dresați amușinau gazonul în timp ce galeria scuipa fanioane câinii simțeau când să le sfâșie după mirosul impregnat în

..................................... mai ales femeie însărcinată greața se furișează din tine în lucrurile pe care le atingi oboseala te lipește de somnul cu un singur coșmar că nu-l poți

realitatea este ca o mâță băgată-ntr-un sac o duci în spate spre locul/ unde ai hotărât s-o abandonezi pân-acolo te umple de sânge oamenii lipesc răni fără să mai spună ceva cu toate

ai un pretext epic un punct culminant ace înroșite sub epidermă ce ai tu în plus și eu n-am o limbă cu perii amar răscoliți în brazda salivei un sânge coagulat pe scrisorile iscălite

îmi doresc un bărbat al meu în amintirea celor care-au promis că se-ntorc dar n-au făcut-o să-i arăt strada unde locuiesc pe abajurul felinarelor stau agățate păsări asemenea unor haine de