emilian valeriu pal

Da, mi-a placut atmosfera asta inghetata, aproape cyber din poem, desi, sincer, nu sint adeptul poemelor cerebrale.
Ultima strofa da consistenta intregului poem, din punctul meu de vedere.
Emil

Ai un typos-\"intr-o gara\".

Ca realizare tehnica mi-a adus aminte de Soljenitin si de O zi din viata lui Ivan Denisovici. Intr-un fel sau altul si Fane traieste intr-un gulag propriu exilat de potentatii zilei, aici intelectualii. Gesturi marunte si amanunte care sub lupa autorului se amplifica si dau savoare. Final imprevizibil intr-o realitate a lui Fane care se suprapune peste realitatea cotidiana.
Un text care a reusit sa ma captiveze desi, din punctul meu de vedere, proza virtuala e mai greu de digerat.
Emil

Acesta nu e un pre-text, nu e un jurnal. E o bucata din tine, drept pentru care prefer sa te citesc si recitesc in tacere.
Emil

Timpul ca o continuare a nefiintei...E bine ca reusesti sa-ti imaginezi asa ceva. Ceilati se mira si trec. E ok.
Strofa a doua e urletul intregului poem. Intotdeauna ai scris o bucata din tine ca pe o piatra pe care o azvirli in apa si vezi cite cercuri face sau de cite ori loveste apa. Pe mine m-a lovit. Sint multe de remarcat in poemul acesta, insa cel mai important lucru e masurarea sau masura absentelor din noi.

Ps. Este iarasi toamna si va fi iar ziua mea. :)
De doua ori.

Emil

Mai am timp de-o viata-ntreaga de-o iubire si-un pic.
Trebuie doar sa m-apuc. Dar inainte de asta intind mina soarelui, il ajut sa se ridice, copacii astia neastimparati i-au pus iarasi piedica. Ma uit la ceas din obisnuita, bineinteles nu vad cadranul, mai am timp de doua morti, cit sa ma nasc si s-o iau de la 0. O fi umbra, n-o fi? Cine stie... Trebuie sa ma apuc acum, inainte sa traversez strada.

Traversare prin viata dinspre viata si inspre viata.

Ori ma simt eu pe marginea ferestrei in dimineata asta, ori m-a impresionat hobby-ul lui cristi, dar e un poem demn de remarcat. Practic, din punctul meu de vedere, poemul se sustine prin strofa a doua si final.
Placut mult.
Emil

Mi-as fi inceput comentariul cu imaginea centrata care mi-a dat de la inceput senzatia de pintec. Se pare ca nu numai eu am vazut.:))
Pe de alta parte imagini extrem de puternice, ca zbaterea unui copil ce se pregateste sa decojeasca portocalele luminii, insa nu a numarat inca toti simburii. Prea multe nu pot spune pentru ca atmosferat de nastere e prea puternica sa fie tulburata. Suprarealism bine dozat din interior. Pruncul acela care a scrie poemul in membrana mamei stie ce spune. Pruncul e insasi poezia.

Un jurnal incins ca o piatra sub soare. Imaginea apusului din final superba. Sint inca aici. :))
Emil

Nu vrea sa fiu inteles gresit, din punctul meu de vedere poemul iese putin din tiparul obisnuit al Elei Luca, chiar daca foloseste aceleasi procedee specifice creatiei sale.
Eu am vazut, de data asta, o Ela povestind despre sine, o Ela imbracat intr-o rochie de seara la un pahar de gin tonic socializind, nu din complezenta, cu cititorul.
O impletire intre organic-inima ficat putrezire- si simboluri- vulturul negru, magdalena, care pentru mine justifica titlul, chiar daca la prima citire nu am fost de acord. Cum eu sint narativ de felul, as fi preferat un soi de titlu de poveste, dar filtrind mai antent, mi-am dat seama ca nimic nu e lasat la voia intimplarii.
Punctez versurile \"am tras rochita mai jos de glezne/sa nu mai fiu nici infanta nici lolita\", o dezvaluire a femeii Ela Victoria si, in acelasi timp, o saturatie de a mai juca dupa regulile societatii care te sileste sa fii ceea ce nu esti. De aici si finalul, nici macar in singuratate nu-ti mai poti gasi linistea.

PS.
Nu vreau sa fiu inteles gresit, textul acesta merita remarcat, din punctul meu de vedere. Si tot parerea mea e ca nu e incarcat de balast cum spunea un comentator, ci curge firesc, aproape miniatural. Mie, personal, vulturul negru imi aduce aminte de un hotel din Oradea care, inainte de a fi renovat era locul unde se intimplau lucruri nu prea ortodoxe. Poate de aici si admiratia mea pentru acest poem.

Citind textul asta, mi-am adus aminte de o nuvela a lui Camil Petrescu, Zair.
Placut, cu mici exceptii, unde sint citeva locuri comune, cel putin pentru mine.
Emil

Personal, n-o am. Da e faina, ma rog, pentru unii. De asta mi-a adus aminte poezeaua ta.

Cine esti,cine sunt, ce mai beau, ce mai cant?
Ce mai fac, ce mai simt?
Oare mai pot sa mint?
Cine sunt, cine esti, oare ma mai iubesti?
Cine e, cïne nu, care eu, care tu?

Asta a vrut oare sa fie?

Mie cel putin asa imi suna chestia care eu care tu.

Cintec de dragoste-Zob

Dupa fiecare virgula trebuie space. Si diacritice.

Mi-a placut regia poemului. Ar fi meritat niste diacritice.
Dar mi-a placut si asa, cu berea in fata. :))

Citeste te rog comentariul meu si regulamentul de acordare a stelutelor. De argumentat am argumentat, fiecare are dreptul la o parere. Asta nu inseamna ca eu am dreptate.
Sau tu.
Emil

Incep cu obiectiile:
1. eu as renunta la majuscule si ca sa dau mai multa cursivitate textului.
2. atentie la repetii, daca nu stapinesti si nu dozezi bine acest procedeu risti sa plictisesti.

Poemul m-a impresionat. Ritm, atomsfera, aproape sufocant. Palpabil. Poate are citeva locuri comune, dar nu ma deranjeaza in contextul general. E posibil sa fiu subiectiv, pentru o clipa am avut impresia ca scrii despre mine. Sigur, coerent si lucid.
Am mai citit citeva texte de-ale tale, mi-au placut. Te mai urmaresc.

Primele sase versuri sint remarcabile din punctul meu de vedere, o evocare e ceea ce numim noi lucruri cu care umplem vesnicia. O atmosfera aparte, de inserare.
Placut.
Emil

Scuze, comentariul a avut doua parti si n-am fost atent. Pe viitor n-o sa se mai intimple repetitia aia a numelui.

Ai vorbit din nou despre tine, despre mine, despre cei care simt la fel de deformat. Prima strofa mi se pare excelent construita, pentru ca, indiferent de scapari, topitoria gindului le incalzeste pe toate. Ultima strofa mi se pare putin diluata, insa o salveaza intensitatea finala. Din nou, aceeasi eleganta in exprimare, in constructie si in simtire.
Nu vreau sa ma intelegi gresit, din punctul meu de vedere poemul e bun, e perfectibil intr-adevar, dar e modul meu de a remarca anumite texte. Dincolo de aprecierile care sint in majoritate subiective, ramii ceea ce esti, ceea ce te definesti prin scriere. Macar aici esti stapin, ca ceilalti vor vedea exact atit cit vrei tu sa vada.
Emil
Pe de alta parte, din punctul meu de vedere, as incerca sa renunt la constructii pretioase gen \"anihilam orice tentativa de intimidare\", intentii nesupravegheate si altele asemenea, pentru ca tonul poemului e sincer, ori astea mi se par destul de reci si indeparteaza cititorul. Da\' asta e parerea mea. Bine, se mai pune problema si a judeca un poem prin cultura autorului, lucrurile favorite si, de ce nu, cliseele pe care le foloseste pentru a se integra intr-o zi oarecare.
Remarc acest poem si, mai mult, simtirea lui.
Emil