absent

încerc să-mi imaginez timpul ca o continuare a neființei de cele mai multe ori reușesc ceilalți se miră și trec. ți-e tot mai teamă că încep să-ți fiu asemenea te închizi în trupul tău aspru și mă înduri așa nebună înlăuntrul tău uneori ne împreunăm în tăcere ca doi morți incestul acesta ne era hărăzit te știam din mine de aceea urlam oamenii cred că sunt liberă îmi aduc plânsetul lor și mă imploră ceva. nu le văd fețele sunt rânduri groase de lacrimi încremenite între ei și mamele lor nașterea se transformă în cuvinte e mai simplu așa fără trup ne măsurăm umbrele nici măcar nu știu cine ești de când ai adunat în ochi toată absența din lucruri mi-e teamă că va fi iarăși toamnă și că iarăși nu va fi ziua ta