emilian valeriu pal

(1) de la o vreme în Dumnezeu a intrat frica de oameni noaptea adoarme cu ușa-ncuiată ca o femeie care se baricadează în casă și seara lipește urechea de ușă s-audă când se întoarce

(3) când erai copil îți doreai să fii bărbat să miroși a tutun a boască și sex când ai ajuns bărbat te întrebai cum recunoști un bărbat îți umflai bicepșii în oglindă strângeai cureaua la

de fiecare dată când mă trezesc moartea mi se înfige în creier ca tânguirea unui șofar încep să cânt de nebun doamne tu mi-ai luat viii dă-mi-i înapoi dă-mi-i înapoi că de nu eu vin cu

o tandrețe sfâșietoare ca o stațiune nescrisă din via crucis când mama e luată jos de pe cruce și pusă în brațele fiului iar fiul duce mâna la piept unde inima scurmă ogrinji repetă la nesfârșit ho,

de fiecare dată când ai crezut că spui ceva important și-o spui și bine te-ai oprit să vezi cum o fac alții realitatea ți-a dat peste nas vocea lor era mai puternică scrisul mai

(fragment) Tată am păcătuit împotriva ta și a cerului nu sunt vrednic să mă numesc fiul tău nu sunt vrednic să mă numesc în niciun fel am iubit oamenii mai mult decât m-am iubit pe

de la o vreme nu știu ce se întîmplă cu mine din ce în ce mai des nopțile îmi par o plajă cubaneză pe care aștept un sprijin aerian ce nu mai vine dimineața e un atașat militar fără emoție ce

există diminețile în care mă trezesc într-un stand up comedy semnat umbilical brothers buzele mele se mișcă dar altcineva vorbește în locul meu cireșul din fața balconului rîcîie cu țurțurii în

Cunosc un seminarist bun la toate, un fel de handyman. Mai puțin la șofat pentru că a dat de șapte ori examen pentru permis. Când l-am auzit azi cântând mi-am adus aminte brusc de liturghiile de la

aș putea să-ți scriu un tratat despre senzații ca de exemplu o dimineață de duminică în care cafeaua îți arde limba și-o stingi cu bere neagră vocea preotului de la episcopie răzbate pînă în

în fiecare zi la ora patru după-amiază fetele de la apartamentele sociale ies după chiștoace. simulează că nu au vreo țintă se opresc în fața vreunui bar sau magazin își fac de lucru cu sandalele

de fiecare dată cînd cred că nu mai există nicio ieșire îmi spun că sunt pregătit fac un duș o cruce cu limba mă întind pe podea și aștept așa cum zăceau bătrînii pe marginea patului așteptînd

beth gibbons & rustin man: show

o dată pe săptămână un maidanez numai piele și os se ține de mine cât să-l trec strada ori cât să-l trec de-o haită de câini care l-ar sfâșia dacă-ar fi singur la început mi-e

(asta-i cea mai mare frică a ta ca să te vindeci trebuie să vorbești despre ea până o să-și ia tălpășița și-o să intre în altul) o dimineață nehotărâtă ca un autobuz londonez într-un sens

nu e bine nici sub pilotă pentru că transpir foarte repede nici fără ea mă cuprinde o senzație de rușine că sînt gol ca atunci cînd faci duș la comun pînă să adorm gîndurile se încolonează în

o seară în care ai de scris un eseu zece pagini despre de aici nu te-am mai urmărit ți-ai pus ochelarii dragostea mea a crescut ca lumina filtrată prin lupă mă gîndesc doar că trupul tău are un

o zi tîmpită ca umbrela mea fără mîner. m-am străduit să nu-mi rup gîtul pînă la redacție. asta a fost prioritatea mea pentru ziua de azi. m-am trezit cu o singură chestie în cap(în afară de penele

cel mai bine înțelegi cît de puțin îți trebuie cînd mai ai patru țigări afară miroase a zăpadă topită auzi cum se scurge de pe acoperișul centralei termice în care ai fost o singură dată și te-a

există femei care după ce pleacă te simți ca și cum ți s-ar fi rezectat tot stomacul. de parcă după o vreme ea nu mai e o femeie ci un organ important fără de care nu ai fi normal. cauți soluții

Lucrez de ceva vreme în presă dar niciodată nu m-am considerat jurnalist. La fel cum, dacă am mîzgălit niște rînduri metaforice, nu m-am considerat poet. Unii ar spune că e vorba de subapreciere. Aș