Emil Iliescu

Ottilia,îți mulțumesc pentru aprecierile tale! Este adevărat, poți găsi fericirea peste tot, numai să știi unde să cauți... Regret că voi posta continuarea textului cu întîrziere, dar pc-ul meu a făcut un preinfarct, așa că trebuie să înlocuiesc placa video!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mulțumesc, Ottilia, pentru cuvintele generoase! Uneori, la bătrânețe, încerci să redescoperi oazele copilăriei și atunci se naște povestirea...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, între trăirea orașului și ceasul nostru biologic există mari discrepanțe! Fiindcă noi suntem mereu aliniați la tic-tac-ul inimii. Și, chiar dacă o descoperim \"într-o mânecă\", asta nu înseamnă că ea nu reprezintă un as. Păcatele iubirii nu le putem spăla însă nicicând, chiar dacă ar fi să ne îngropăm sufletul în valuri de flori de tei...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, marea și pescărușii sunt întotdeauna peceți ale celor ce visează! Chiar dacă inimile sunt departe, totuși zborul albastru unește punți fără frontiere.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, fiecare drum pe care-l străbatem în viață înseamnă cunoaștere! Să-i purtăm pe cei apropiați nouă alături de pașii pe care-i facem, așa cum fac eu cu Manzur.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Fiecare noapte, Doruleț, este pentru noi o poartă spre lumea în care ziua nu cutezăm să intrăm: cea a visului. Somn ușor!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Lumea zugrăvită de tine, Tincuța, este lumea în care simți că poți face orice, numai să vrei! Așa este când ești copil și, mai ales, atunci când înveți să mergi prin viață sprijinindu-te de cuvinte. Adică, atunci când descoperi atracția indicibilă a cititului.
Ai dreptate, când spui, metaforic: \"Bucuriile sunt ca niște mărgele colorate, de sticlă, care fug pe sub piele și te fac să râzi. Eu am, uneori, mii de astfel de mărgele care mă gâdilă. Când privesc norii, pădurea, când mama mă alintă pe creștet, când îmi zâmbește tata, când Ion mă ia pe skiurile lui și alunecăm pe zăpadă, când vine furtuna, când ne adună toți la masă și ascultăm povești...\".
Orice secvență existențială înseamnă în copilărie o bucurie nemărginită.
Am citit cu plăcerea celui ce își amintește de faptul că existau în copilăria sa cărți pe care le citea de 3-4 ori...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Mulțumesc, Tincuța, pentru aprecieri și pentru trecere!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Camera de ivoriu, un spațiu sacru, acolo unde El și Ea încearcă să dea sens unui sentiment. Imaginile curg firesc, acaparând cititorul prin armonia metaforei. O scriitură la granița dintre proză și poezie, cu tensiuni interioare ale cuvântului. Cu propoziții sacadate, scurte, simple enunțuri, dar profunde prin sinceritatea sentimentului ce le degajă: \"Rostogolindu-se în direcții opuse, ca lacrimile de despărțire. Cu toate acestea, abia așteptau să se așeze față în față, el pe un fotoliu, ea pe un scaun ergonomic. Să comunice. Orbi. În braille. Din degete. Atingeri. Numai sentimente. Chemându-se. Magnetic. Vibrații. Armonioase melodii. Voci lăuntrice. Vrajă...\".
\"Tristețea ei garnisită cu păstăi de bucurie\", iată o splendidă metaforă pentru incertitudinea sufletului tânăr! A unui sentiment care pare născut cu mult înainte ca timpul amândurora să se depene prin orificul clepsidrei numită inimă.
Un text care mi-a luminat seara, un verb cu străluciri de ivoriu...
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-le Recheșan, poate aveți dreptate, dar atât se întinde paleta imaginației mele, atunci când vorbim de culoarea locală. Îmi amintesc că am citit un text al d-voastră \"Cartea viselor\", pe care nu l-ați mai continuat, care mi-a plăcut foarte mult( dovadă și comentariul pe care l-am făcut atunci) și recunosc faptul că nu mă pot alătura savoarei cu care ați descris acele personaje mirifice cu iz oriental.
Tuaregii, după câte știu eu, sunt oamenii deșertului, oamenii vălurilor, popor nomad, ce colindă în caravane, făcând comerț cu sare, fildeș sau atacând satele pentru a lua sclavi pe care să-i vândă în târgurile de profil.
Talal, Manzur, sunt umili pescari. Iar dialogurile sunt superficiale, fiindcă nu vorbim despre personaje rafinate, culte, ci despre oameni simpli.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni, dacă ar fi să pot păstra cu mine, etern, câteva clipe din viața mea, acestea ar fi cele petrecute ca licean. Când și eu, ca și regretatul tău coleg, cântam la chitară și vocal în formația liceului. Când aveam un diriginte de latină, tot un Domn, Domnul Roman, de care m-a legat mereu amintiri deosebite. Fragmentul tău de viață place, fiindcă este rupt din realitatea fără fațadă, fără pomadă, uneori crudă, alteori dulce, dar mereu inefabilă a vieții de cartier. Primul magnetofon, marca Tesla, televizorul, iar mai apoi telefonul... Lucruri ce ne-au înseninat copilăria în Rahova, care pentru mine este și azi echivalentul cartierelor rafinate din centru.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Fiind în vacanță, Doruleț, ai tot timpul din lume să citești! Sper să fiu la înălțimea așteptărilor tale...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Anni, regret că nu am putut fi prezent la lansarea cărții tale și îți mulțumesc pentru trecere și semn! Ai sesizat un lucru ce mi se întâmplă și mie, ori de câte ori scriu: sunt alături de personajele mele pe drumul destinului lor, pas cu pas.
Cu prietenie, Emil Iliescu

D-lui Enache, bun venit pe pagina mea! Sper că veți avea răbdarea și plăcerea de a citi acest text până la capăt.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Ca întotdeauna, Adriana, reușești să picuri în sufletele noastre, ale celor ce demult nu mai suntem copii, vraja unei povești, amintindu-ne cum ascultam și noi la gura sobei depănarea mamei și a bunicii. Cred că și cei mici din jurul tău, Mara și Cristi, se bucură la fel de vraja dulce a basmelor pe care le urzești cu drag.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Să fie un volum citit, iubit și care nu se uită, într-o lume care se grăbește și atât de rar poposește peste proza coborâtă din suflet!
Cu prietenie, Emil Iliescu

Lumina vine din suflet, Maria! Întotdeauna! Chiar dacă ochii nu au culoare, lumina va veni de undeva, dintre două orașe medievale, sub cerul mov, înstelat sau aburit de lacrima ploii... Acolo unde singurătatea așteaptă să fie pictată cu cuvinte așternând tăcerea.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Ca întotdeauna, textele d-voastră respiră istorie. Sunt clipe în care cei ce au trecut în neființă de mult revin în memoria colectivă, afectivă, parcă pentru a ne demonstra că războiul nu înseamnă numai moarte, ci și speranță de viață, apropierea dintre oameni despărțiți prin granițe și obiceiuri.
O lume demult apusă, dar care strălucește și azi în sufletele noastre.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Într-adevăr, d-le Pașa, rabla de azi era un camion de mare tonaj în trecut și încăpeam cu toții în el! Acum, la fiecare intersecție mai coboară unii dintre noi și urcă în mașini adevărate, de pe alte meridiane. Păcat, mare păcat! Dar ăsta-i destinul pe care, se pare, că ni l-am asumat prin tăcerea aceasta, cu care ne-am înconjurat în neputința noastră de a demonstra că încă suntem un popor liber ...
Cu prietenie, Emil Iliescu

Un sentiment de singurătate apăsătoare, care aduce cu ea angoasa neîmplinirii sufletești. Acel sentiment care te macină, clipă de clipă, când cealaltă parte a sufletului tău, El, se află undeva dincolo de realitatea nudă, punându-ți la încercare imaginația. Și atunci te apuci să-i scrii. \"Scrisoare\" este un text ce adună în el frânturi existențiale, încercând să refacă golul lăsat în inimă de cel plecat. Răzbate din text acea tristețe specific feminină, căci nimic nu poate întrece pe lume acest sentiment pe care numai femeile îl filtrează într-un mod propriu, neîntâlnit la noi, bărbații.
Sintagma de început este, într-adevăr, tragică prin înțelesurile ei absconse, știute doar de mâna și sufletul ce le-a caligrafiat: \"poate mi se pare uimitor cum exist, cum pot vedea atât de mult, atât de adânc, cum pot avea atâta viață în mine
și totuși cât de singură accept să fiu...\".
Ființa rămasă singură inventariază pas cu pas lucrurile ce o înconjoară și care ar putea să o ajute la o evadare într-un imaginar salvator. Întâi sunt cuvintele...Dar ele parcă nu au forța să o poarte cu ele prin lumea semnificantului salvator: \"și nici cuvintele nu pot face nimic. te folosești de cuvinte pentru a crea imagini. trebuie să știi să le aduni și să tai. așa cum încerc eu să tai iarba care a crescut și nu reușesc, rămân mereu fire rebele care ies din context și-atunci, dacă un lucru atât de simplu nu-l pot face, cum aș putea să-ți spun cât de singură sunt?\".
Nici măcar vrăbiile gureșe sau graurii ce \"țipau răgușit de parcă aveau trompete răsucite\" nu pot să aducă stropul de liniște prin care sufletul să mai poată spera într-o minune. Strada este tot goală, la capătul ei nu se profilează silueta dorită, iar amintirea celor două episoade ale copilăriei - râvnitele patine și vizita mamei în tabără - fac și mai adâncă singurătatea, căci nicicând copilăria nu se va mai putea întoarce în matca ei sfântă.
Peste tot, în jur, este o imensă singurătate, \"ca și cum cineva închisese lumea într-o sticlă și-i pusese dopul\".
Plânsul norilor amestecat cu lacrimile noastre fac din amurgul zilei o speranță niciodată împlinită. Iar durerea resimțită în suflet, dorul după ființa iubită, este splendid exprimată metaforic: \"am plâns mult și fără lacrimi, am simțit durerea, așa cum ai simți atacul unui lup, care-ți sfâșie pieptul, devorându-te de vie\".
O scriitură prin care Emma Greceanu încearcă și reușește să pătrundă în fibra cea mai ascunsă a tristeții.
Cu prietenie, Emil Iliescu

Maria, indiferent de arealul unde ne-am trăit copilăria, toate trăirile ei fac parte intrinsecă din memoria noastră afectivă. Mulțumesc pentru trecere și semn!
Cu prietenie, Emil Iliescu