EIEmil Iliescu
Verificat@emil-iliescu
CHITILA, JUD ILFOV
„Tristeți se picură pe geam...”
ABSOLVENT AL FACULTAȚII DE FILOLOGIE, AM PROFESAT IN DOMENIU, ÎN PREZENT PENSIONAR
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar💬 Comentator Activ✍️ Scriitor Devotat
Cronologie
Mircea, poetul nu vinde și nu cumpără cuvinte prin intermediul agențiilor imobiliare. Dar, deși chiriaș în viața aleatorie, el poate atinge nemurirea pe aleile pietruite cu diamante, ai dreptate.
Pe textul:
„Final" de Stefan Mircea
0 suflu
ContextEste într-adevăr trist, Luminița, că acest cuvânt, DOR, intraductibil în alte limbi, cu sensuri pe care numai la noi le capătă, cum spunea marele Vianu, a devenit azi un stereotip, un cuvânt lipsit de încărcătura lui inițială...Și știi, la fel de bine ca noi toți,că viața este azi, parafrazându-l pe Faulkner, o piesă plină de zgomot și furie, care nu semnifică nimic...
Pe textul:
„Gând de iarnă" de Luminita Stan
0 suflu
ContextChibriturile arse pe jumătate sunt gândurile noastre, niciodată duse la împlinire, ascunse sub scuze de complezență, tipic umane, care ne fac să tremurăm la ideea că atunci, când ele vor arde până la capăt, vom simți în cămara sufletului aroma kafkiană a atâtor întrebări existențiale.
Pe textul:
„Niciodată pînă la capăt" de Ecaterina Ștefan
0 suflu
ContextOare știm noi europenii câtă candoare împrăștie florile de cireș pe trupul imaculat de pudoare al gheișei în zborul dansului foșnit de chimonou? Poate nu știm, dar să încercăm să ni-l imaginăm odată cu tine și cred că putem fi părtași ai unei clipe de grație.
Pe textul:
„dansul gheișei" de Ela Solan
0 suflu
ContextVisele noastre sunt proiectări peste timp ale dorințelor noastre, nu în sensul freudian, ci în cel al ființei ce prin vis încearcă să zboare spre stele cu propriile-i aripi, aici, fiind vorba de un adevărat poet, prin cuvintele-aripi. Așa este, să intrăm în vis ca într-o biserică, lăsând în pridvorul Judecății de Apoi toată grija cea lumească.
Pe textul:
„Visul" de Teodor Dume
0 suflu
ContextDacă ne-am apleca mai mult asupra acestei condiții umane și am putea să o radiografiem, făcând abstracție de sintagma ,, om al străzii ,, am putea observa că în universul lui bulversant, un aurolac înțelege mai bine noțiunea de fericire decât unul ce a prins un bilet la o cursă de linie, cu care, prin bani puțini,ajunge la aceeași destinație ca și cel de la bussines class...
Pe textul:
„Aurolac" de Sorin Olariu
0 suflu
ContextCoșbucian textul tău și maiestuos prin metafore și epitete, ca și măreția astrului zilei, împreunat printr-o hierogamie ancestrală cu mătasea de cristal a mării celei mari. Ciocârlie-vornic, cergi-stelare, imagini poetice de substanță.
Pe textul:
„împlinire" de Ovidiu Oana
0 suflu
ContextSufletul celui ce iubește seamănă atât de izbitor cu sufletul inocent de copil! Jocul le este comun ambelor suflete, numai că acum, când iubim, nu ne mai expunem spectacolului lumii - trecătorilor indiscreți sau avizi - ne retragem în cochilia noastră de vise, așteptând clipa revederii cu cel drag ca pe un ritual antic, majestuos. Nu îi refuzăm nici o plăcere, clipa este unică, diafan de surtă, tragem cortina pentru ca moartea sentimentelor noastre să rămână undeva în culisele iubirii altora. Genunchii și rănile vechi, cuvintele toate câte s-au spus sau nu s-au spus încă, toate se pleacă în fața acestui moment, când, pentru o vreme, ne asemănăm zeilor...
Pe textul:
„genunchii sunt bine mersi. fantezia" de Ela Victoria Luca
0 suflu
ContextÎntotdeuna, când vine iarna, o singură imagine mă cotropește, TEODOR, mușcând din mine ca biciul gerului pe cîmpia din spatele casei bătrâne. Revăd acolo, întipărit pe geamul ferestrei pitice, chipul copilului, care am fost, imagine nealterată de griji și dureri. Printre atâția pași ce mi-au cotropit existența, cei mai timizi trec prin fața casei copilăriei mele. Exact ca și ai tăi, oprindu-se ca o mirare necuvântătoare, macerând amintirea, lăsând-o ca pe un călător abandonat într-o vreo stație bătrână, așteptând ca soarele să topească urma trecerii sale prin univers.
Pe textul:
„Urme pe ger" de Teodor Dume
0 suflu
ContextDe ce n-am primit timpul dumnezeiesc, rotund ca un ou primordial și am inventat minutarul? De ce am preferat uitarea unei amintiri etern vie? De ce am secat apele, în care ne puteam oglindi chipul și am pus pe pereții sufletului nostru oglinzi, care ne deformează trăirea? Fiindcă suntem doar oameni...
Pe textul:
„Masca" de george ionita
0 suflu
ContextOare nu neîmplinirile se decantează pe fundul paharului vieții, hrănindu-ne cu iluzii deșarte? Ce panaceu ne poate salva de la extincție? Desigur, botezul în apa lucidității, când sfidăm trecutul, aruncăm în urmă-ne, haina grea de stele a amintirilor, lasând să ne treacă prin suflet și prin carne febra pașilor altui bărbat...
Pe textul:
„Febră" de Carmen Sorescu
0 suflu
ContextAșteptând, suspendăm, fără să vrem, clipa. Lipsindu-ne de oglindirea apelor din ochii semenilor, ne retragem ca un melc în cochilie. Sângerăm, fiecare într-un fel personal, pe Gholgota vieții, dar chipul nostru, chiar dacă pentru noi nu mai ascunde niciun secret, este pentru alții manual de supraviețuire...
Pe textul:
„Ceruri*" de Djamal Mahmoud
0 suflu
ContextDeși negi, totuși rupi bucăți din tinerețea ta, pentru a-ți hrăni icoana iubirii...
Mai târziu vei rupe merindele rămase din tine pentru a-ți hrăni icoana amintirilor...
Nu-ți intenta procese de conștiință, templul este în fiecare din noi, îl purtăm cu noi, chiar dacă acum pașii te poartă spre un alt templu, cel al închinării la bărbatul viselor...
Întinde mâna, prietenul te va recunoaște, chiar dincolo de moarte...
Mai târziu vei rupe merindele rămase din tine pentru a-ți hrăni icoana amintirilor...
Nu-ți intenta procese de conștiință, templul este în fiecare din noi, îl purtăm cu noi, chiar dacă acum pașii te poartă spre un alt templu, cel al închinării la bărbatul viselor...
Întinde mâna, prietenul te va recunoaște, chiar dincolo de moarte...
Pe textul:
„febrilitate" de cezara răducu
0 suflu
ContextNu știu de ce mi se pare că am trăit, trăiesc și voi mai trăi - grea osândă!- în lumea pe care atât de matur o cartografiezi. Fin bisturiul epitetului tău și bine gradată anestezia metaforei, dar tare mă tem că pacientul va fugi din sala de operație, oprindu-se taman la tribuna Parlamentului European, de unde va încerca să predea unei Europe unite morala gintei latine, tăvălită prin mocirla unui balcanism ieftin...
Pe textul:
„Ciotul și “aliotmanul”, climaxul și esența lumii grăbite" de ion pascal vlad
0 suflu
ContextEști precum anticul omphalos, centrul pământului. Din intersecția vieții tale pleacă și vin drumurile...
Va trebui să alegi între smerenia călugăriței, al cărei veșmânt va deveni troiene de nea și sfiala fetei ce poartă tradiția voalului, ce-i acoperă căutările. Folosirea excelentă a repetiției consoanelor p și r dă senzația de ploaie agonizând peste univers, retragere în spațiu bacovian, lacustru...
Va trebui să alegi între smerenia călugăriței, al cărei veșmânt va deveni troiene de nea și sfiala fetei ce poartă tradiția voalului, ce-i acoperă căutările. Folosirea excelentă a repetiției consoanelor p și r dă senzația de ploaie agonizând peste univers, retragere în spațiu bacovian, lacustru...
Pe textul:
„Haiku-uri" de Djamal Mahmoud
0 suflu
ContextÎmi place acest remember al unor vremi pe care și eu le-am trăit incandescent! Gesturi simple, dar grave, existențiale, ca simbolul mânușii negre și al pălăriei dandy, ca să ne recunoaștem, cei de dansăm cu Billie Jean.Din păcate, pentru unul ca mine, singura defulare în fața istoriei era retragerea în lumea muzicii ascultată pe ascuns, pe undele unei Europe pe atunci tot liberă...pentru alții, însă! Îmi place că preferi forma în detrimentul materiei și arunci diamantul pentru a ciopli tu însuți comoara viselor tale din materia primară.
Pe textul:
„Billie Jean" de Cornel Ghica
0 suflu
ContextCând iubirea-speranță devine iluzie oarbă, când realizezi că misterul din ochii ei se destramă în teluric, când candoarea-i ruginește, ca un pumnal împodobit până mai ieri cu diamante scumpe, când știi că troheii destinați ei nu mai au ritm și rimă, atunci, într-un efort demiurgic, arunci amintirea ei ca o haină grea de stele, dar - gest de truver înnobilat - o botezi în lumina eternității!
Pe textul:
„Sonet 138" de Cristian Vasiliu
0 suflu
ContextUbicuitatea este numai pentru cei aleși,INA, dar cine poate avea aura celui ales decât poetul... Numai așa poți zbura alături de vulturi la îngemănarea zilei, alerga cu antilopele gnu sub văpaia astrului de foc la amiază sau alunecând cu focile tăcute sub talazurile înghețate la amurgul sângeriu. Unești prin verbul tău cerul cu pământul și cu apa, ca într-o alchimie babiloniană. Nici nu mai contează unde duc drumurile, atâta timp cât poți visa că te afli pe atâtea meridiane deodată, prin metaforă!
Pe textul:
„la drum" de Ina Simona Cirlan
0 suflu
ContextPoezia ta este un cerc închis, existențial.
1.Dacă ni s-a dat dreptul de a trăi, indiferent de starea noastră de poet-copil sau copil-poet(poeții sunt copiii inocenței verbului, dar și părinții metaforei)va trebui să mistuim clipa până ea se va scurge de-a lungul ființei, picurând prin palme...
2.Ni s-a dat, implicit, dreptul de a visa și de a urca prin visele noastre alături de îngeri...
3.Trăind și visând, putem conjuga liber verbul a fi până la ultima suflare...
4.Culorile vieții ascund, nefericit uneori, tot ce am pierdut, iluzia unei clipe de eternitate efemeră...
5.E firesc să ne îndoim de toate cele primite mai sus,ținând cont de condamnarea genetică, întrebându-ne dacă existența noastră nu constituie însăși logica acestei lumi...
1.Dacă ni s-a dat dreptul de a trăi, indiferent de starea noastră de poet-copil sau copil-poet(poeții sunt copiii inocenței verbului, dar și părinții metaforei)va trebui să mistuim clipa până ea se va scurge de-a lungul ființei, picurând prin palme...
2.Ni s-a dat, implicit, dreptul de a visa și de a urca prin visele noastre alături de îngeri...
3.Trăind și visând, putem conjuga liber verbul a fi până la ultima suflare...
4.Culorile vieții ascund, nefericit uneori, tot ce am pierdut, iluzia unei clipe de eternitate efemeră...
5.E firesc să ne îndoim de toate cele primite mai sus,ținând cont de condamnarea genetică, întrebându-ne dacă existența noastră nu constituie însăși logica acestei lumi...
Pe textul:
„Adsumo et astringo" de Dara Blu
0 suflu
ContextȘtii mai bine decât mine că celor ce cutreieră drumuri dospind în amurguri li se poate revela, odată cu risipirea ceții o nouă zi, cu soare boem, care întotdeauna se închină poeților...
Pe textul:
„câmpuri albe" de Dara Blu
0 suflu
Context