Emil Iliescu

Clipa aceasta, când trebuie să alegi, este una care ne-a sfâșiat pe fiecare dintre noi, la o oarecare întoarcere a clepsidrei. Timpul nu iartă, Oana, deci trebuie să-ți regăsești viața, fiindcă ea doar s-a ascuns de tine, dar nu este departe de sufletul tău: doarme printre florile pe care niciodată nu le-ai mirosit, se apleacă peste visele tale împreună cu stelele de aur cu care niciodată nu ai călătorit, și, cel mai important lucru, așteaptă ca tu să o rescrii, să dai cuvintelor forța lor primară și atunci ai să vezi, vei fi iar pe cărarea vieții tale, printre oamenii care împart bucurii și tristeți, ca pe o taină de la începutul lumii. Continuă să scrii așa cum simți, asta este singura șansă a celor ce visează...

Casa bunicii, paradisul pierdut, floarea de-nu-mă-uita, basmele spuse la fuiorul de opaiț, alcătuirea ei de carne și sânge, durabilă ca lutul milenar...Emoție, lacrimi, amintire pură, vis...

Când Binele Suprem se întâlnește cu rațiunea, care spuneau vechii greci își are și ea sediul în Soare, atunci \"orizontul\" devine \"visare\", \"aspirația\" devine \"cucerire\" a lucrului dorit, numai atunci o simplă \"linie\" la marginea orizontului pur, \"alb\", poate însemna \"despărțirea\" dintre \"creație\" și \"stil\", sub clipa inefabilă a \"înțelegerii\" eternității.

Teodor, rămân în noi, ca un sigiliu de foc, toate aceste mici întâmplări care ne-au luminat copilăria. Important este să vibrăm la ele și acum, ca și atunci. Mulțumiri pentru cuvintele frumoase!
Cu stimă!

Bogdan, fără să știi, ai fost o părticică din cei pe care i-ai visat să te fi însoțit, atunci când ai văzut pentru prima oară lumina, prin simplul fapt că ei existau înaintea ta. Fără să știi, ești un strop din suferința lui Mozart, o pală din gândurile lui Nichita, perversiunea iubirii, viziunea credinței și neliniștea obsesiei lui Dali pentru perfecțiune. Prin simplul fapt că îți dorești să fi fost unul din ei, și ești unul din ei, căci gândurile noastre sunt aripi spre nemurire. Important este ca atunci când te vei stinge, să fii tot tu însuți, ca să fi sigur că vei duce cu tine... dincolo... câte o fărâmă din maeștrii care ți-au luminat viața.

George, vezi, tu, pentru mine, ca experiență primară, pierderea acelui prieten fără grai, a fost cu atât mai tragică cu cât începusem să intuiesc că dacă pierzi un prieten-om, în următoarea clipă îți poți face un altul. Copacul meu, nimic și nimeni nu l-au mai putut înlocui niciodată! Cu prietenie și mulțumiri!

Nașterea este strigătul ființei plăpânde ce visează sub oglinda lichidului amniotic primul răsărit de soare... Glasul mamei, buzele ei arse de durerea clipei, pun pe fruntea noastră pecetea vieții... Numele nostru, scris în Cartea Numelor, va fi cel după care ne vom rândui în lumină... Ca întotdeauna, Teodor Dume, un creator de clipă tainică și rară, poetică...

Ai reușit cu mijloace artistice, uneori, să-ți oferi argumentația afirmației care a stat la baza titlului personalei tale.\"Bărbații funcționează după reguli stricte de sute de ani, reguli înțelese poate doar de ei\" - da, aici ai mare dreptate și nimeni, niciodată, nu va putea să schimbe această cutumă. Și știi de ce? Fiindcă nici o femeie nu își va dori să aibă în față un \"copil neânțeles\", femeile au nevoie de sensibilitate, dar și de un bărbat puternic, care să le apere feminitatea, să le înțeleagă emoțiile și să le aducă stropul acela de fericire după care tânjim toți, bărbați sau femei în agală măsură. Numai că nu trebuie să uiți că bărbatul poartă în el gena de vânător, preluată din timpuri imemoriale. Asta îl face să se joace cu prada, să o amăgească, să o aducă exact în unghiul cel mai potrivit al cătării armei sale, apoi să o urmărească furibund, până când ea cade sub lovitura lui decisivă, fie că aceasta este un buchet de azalee, un inel strălucitor, o serenadă sau o poezie dedicată, mici și simple gesturi, banale poate uneori, cu care el reușește însă să-și amețească prada. Și apoi, ce va urma? Orice vânător va căuta iar și iar o altă pradă, doar în asta constă arta vânătorii! Ceea ce, după părerea mea, nu este drept și îți conferă argumentele, pe care eu le accept, ca să blamezi regnul acesta, numit bărbat!M-a surprins cât de bine cunoști mecanismul reacțiilor psihologice care stau la baza înfiripării unei relații, dar, așa cum recunoști și tu, \"chiar și cea mai rece și indiferentă femeie se poate îndrăgosti\". Atunci ce mai rămâne de făcut? Să căutăm în noi resorturile interioare care să vă ajute să găsiți pe lumea asta și altceva decât bărbați \"târfe triste\" sau \"copii răsfățați\", și crede-mă, există și alți bărbați decât aceștia!
P.S Nu înțeleg de ce textul tău a fost trecut de editor la segmentul \"trivialități și expresii vulgare\"!?!

Cântecul mierlei este însuși sufletul nostru, atunci când simțim apropierea primăverii...Pânza de păianjen este țesută prin truda noastră, ascunsă în singurul obiect din lume, pantoful vechi, în care se regăsesc toate cărările străbătute vreodată, iar lacrima de rouă pare să dea vigoare acestei pânze, să o facă perenă în fața drumurilor ce ne mai așteaptă...
Scriitură fină, ca o stampă japoneză, Doruleț!

...\" simți cum trece fericirea prin tine / ca un copil desculț / ce-și caută călcâiul\" - imagine deosebit de sugestivă pentru stropul de fericire pe care îl lăsăm de multe ori în urmă pe plaja viselor noastre, pentru ca mai apoi, la ceas de restriște, să-i căutăm urma inefabilului călcâi...
Ziua aceea, care crește pe aproape, nu trebuie numerotată, fiind unică, căci rar se întâmplă ca timpul să ne înflorească pe umeri...

Sufletul nostru este singura icoană pe care singuri ne-am pictat-o, de-a lungul vieții. Pentru unii culorile s-au șters, altora le-a tremurat penelul și sufletul a rămas un înger doar cu o aripă, iar cei mai mulți dintre noi au aruncat această icoană undeva în cufărul uitării...

P.S - Într-un text, unde 3/4 îl reprezintă dialogul, nu văd cum ar lipsi acțiunea, de care aminteați...dar de gustibus...În ceea ce privește trezitul interesului, povestirea mea poate părea superfluă cuiva, care n-a trecut niciodată printr-o experiență la limită în viață...Tehnic, nu văd ce îmbunătățiri i-aș mai putea aduce, iar epic...asta rămâne la aprecierea fiecărui cititor de pe site, fiindcă nu cred că libertatea de exprimare poate fi îngrădită de o sentință - \"părere rapidă\" - dată la ora 01,00 în noapte, de cineva, fie el și editorul acestui site!

Vine o vreme când ziua de mâine devine mai importantă decât ziua de ieri, când nu adunăm în jurul nostru numai anii ce ne-au încărcat fruntea de gânduri, ci și prietenii, de data asta pe cei adevărați, care respiră odată cu noi poezia sufletului, melancolia trecutului, inefabilul clipei prezente și speranța zilei care va veni...
La mulți ani, cu toată prietenia !

Îmi cer scuze, când am copiat textul pe site, din grabă,am șters câteva paragrafe. În ceea ce privește simultaneitatea timpurilor, aveți perfectă dreptate! Cât privește conținutul, nu știu ce să zic. Întâmplările descrise au fost trăite de mine personal - bineânțeles, cele legate de boala de plămâni - într-un sanatoriu la Bușteni, timp de 11 luni și am încercat să rememorez toate clipele delicate prin care am trecut. Îmi pare rău că nu ați avut răbdare cu gândurile mele! Poate altădată! Oricum, m-au ajutat părerile d-voastră și vă mulțumesc!

Sabina, cunoști foarte bine amalgamul genetic care răspunde la numele de \"bărbat\"! Surprinzi cu finețe laturile majore, dar și minusurile personalității lor, faci din existența lor pe pământ un scop în sine și asta nu este rău. Din păcate, ai dreptate când afirmi că întotdeauna își amintesc prea târziu de zilele-simbol ale celor cu care-și împart viața(dar fii sigură, asta este valabil numai pentru soții!)

Un fior metafizic răzbate din imagistica cu care încercați să surprindeți liniștea însetată a timpului. În plină noapte sau spre dimineață visul de aici ne pregătește pentru marele Vis, pe care îl vom trăi cu siguranță într-un dincolo, unde vom deveni pentru cei dragi \"depărtare\" și vom simți gândul lor către noi asemenea acelui \"cineva\" care își va intersecta ființa, pământească și caldă încă, cu cea rece a celui \"îngenuncheat în semn de iertare\". Superbe imaginile: \"greierii salivează pe rană\" sau \"mototolind liniștea ca un creștin voi pregăti o plecare...\"
Cu stimă, pentru sensibilitatea deosebită, care aduce și cititorului un pic de pace sufletească într-o lume de convulsii...

Irina, crizele de anxietate reprezintă un dat ontologic pentru fiecare din noi. Poate că de vină este și iarna, care ne face întotdeauna să ne închidem în noi, în acea groapă existențială, unde ne retragem noapte de noapte, iar acum, cu atâția copaci înfloriți în jurul nostru, ne este teamă să evadăm din turnul de fildeș și să ne strigăm dorința de a aparține acestei lumi prin toți porii ființei noastre. Oricât ai fi de pesimistă, întotdeauna există cineva care să ne audă strigătul de ajutor, important este să-l descoperim, în spatele ecoului cuvintelor noastre.

Doruleț, sunt fericit că o inimă pură și un suflet sensibil ca al tău s-au aplecat cu atenție peste gândurile mele. Mulțumesc pentru ajutorul dat în a-mi depista inerentele greșeli, dar, câteodată, când un text te ține captiv în rezonanța lui, sunt posibile și greșeli de genul celor pe care cu acuitate le-ai sesizat. Baftă la școală și trudă la scris!

Doamnei Elisabeta, mulțumiri pentru atenția cu care m-ați citit și să ne ajute Mântuitorul, așa cum spunea părintele Cleopa, să ne vedem cu toții în Rai.

Ramona, nu pot decât să salut trecerea ta peste un text în care am vrut să sugerez că, oricâtă zbatere ar însemna viața noastră, drumul de la pământ la cer nu-l putem parcurge decât cu un suflet simplu ca pământul și smerit ca cerul.