Bărbații: târfe triste sau doar copii răsfățați?

Prea dur titlul? Nu cred. Dacă nu aș fi cunoscut personal toate tipurile de bărbați mi-aș fi permis să tac. Nu înțelegeți greșit. Nu sunt o feministă convinsă. Chiar nu. Am prostul obicei de a lua apărarea unui bărbat într-o relație fie că a greșit sau nu. Stew Leonard, patronul unui supermagazin profitabil își obliga angajații să respecte următoarele reguli: Regula 1: Clientul are întotdeauna dreptate Regula 2: Când un client nu are dreptate se aplică regula 1. Cam așa funcționează sistemul și în privința bărbaților: bărbatul are întotdeauna dreptate. Și asta pentru că femeile sunt niște curve. Dacă bărbatul a înșelat-o, nu este vina lui. Femeia l-a obligat să acționeze așa. Dacă bărbatul este cel care pune capăt unei relații, iar nu este el vinovat. Pur și simplu a găsit pe cineva mai bun, evident o altă femeie. Este mai trist când găsește un bărbat, dar să nu intrăm în detalii atât de picante. Citind zilele trecute câteva articole am descoperit ceva interesant. Tot felul de doamne și domnișoare se plângeau că l-au întâlnit pe Don-Juan, și evident acesta le-a părăsit. Hmm... interesant. Bineînțeles că acesta găsise o domnișorică mai interesantă. Una care nu îl acaparase cu \" te iubesc\" după două zile și nici cu propuneri \" subtile\" de căsătorie. Evident bărbatul este un personaj foarte interesant, și asta pentru că sub masca de mascul feroce se află de fapt un copil speriat. Și orice cuvânt sau acțiune care i-ar îngrădi într-un fel sau altul libertatea de a fi burlac și de a avea cât mai multe tipe la activ, îl fac pe acesta să fugă cât mai departe. Departe însemnând în brațele primei tipe frumos aranjată care îi apare în cale. În fond nu contează dacă au 20 de ani sau 35 de ani. Nu contează nici împrejurările în care i-ați cunoscut, nici educația de care au avut parte și nici anturajul. Bărbații funcționează după reguli stricte de sute de ani, reguli înțelese poate doar de ei. Bineînțeles că nu sunt niște sălbatici. Îi poți educa la un moment dat. Dar bineînțeles, nu trebuie să afle și ei asta. Dacă sunteți printre fericitele care au pus mâna pe un specimen îmblânzit, nu vă bucurați. Mai devreme sau mai târziu va reuși să scape de sub protecția voastră și se va comporta asemenea unui puștan de liceu. Evident atunci a realizat faptul că este îngrădit de voi, iar acest lucru este de neconceput pentru bărbați. În fond au și ei mândria lor. Mi-a atras atenția, în schimb, o anumită categorie de bărbați. Acei șarlatani sentimentali cu sau fără voia lor. Acei \"copii\" neînțeleși, bătuți de soartă, care au făcut marele pas înspre a se îndrăgosti nebunește. S-au îndrăgostit și ei o dată și de atunci și-au jurat să fie niște șarlatani sentimentali și niște misogini. În speranța că răzbunându-se pe toate femeile pe care le întâlnesc, poate se vor simți mai bine. Cum pot fi recunoscuți? Simplu... Acei bărbați care în societate se consideră mereu zei, aceia pe care nu îi mai interesează relațiile de durată ale amicilor. Cei care se consideră superiori doar pentru că ei au iubit o dată. Din punctul lor de vedere ar trebui să le ridicăm statui de aur, pentru că ei au cunoscut într-adevăr durerea și singurătatea. Defapt din alt punct de vedere, mândria și orgoliul lor nemărginit le-a fost călcat în picioare de o femeie deșteaptă. Ahaaaaaa.... revenim iar la ideea de bază... femeile sunt mereu vinovate. Greșeala cel mai des întâlnită este atunci când femeia îi descoperă temerile și încearcă să se apropie de el. Cea mai mare prostie!!! Nu încercați așa ceva acasă. Chiar și cea mai rece și indiferentă femeie se poate îndrăgosti. Și atunci cine va veni în salvarea voastră? În nici un caz șarlatanul pe care ați încercat să-l ajutați. După discuții sub forma interogatoriului din partea lui, poate începe vânătoarea. Tot din partea acestuia, bineînțeles. Tu, ca simplă femeie ai încercat doar să porți o discuție decentă. Și recunoaște!! Ai o slăbiciune pentru acești \"bătuți de soartă\". Par așa inofensivi. Le poți citi teama în privire. Niciodată nu te-ai gândit cât de răzbunător poate fi un om cu orgoliul rănit. Repet: poate deveni inconștient un răzbunător. În urma lungilor discuții în care i-ai atras atenția fără să vrei cu un citat din romanul lui favorit, sau ți-ai impus punctul de vedere în anumite probleme, bărbatul descoperă în tine o femeie \"adevărată\" . Adică nu genul de femeie din cauza căreia se întâmplă toate nenorocirile. Brusc, devine un mielușel, gata să se destăinuie și să se arunce în brațele tale pentru a-l proteja. Mda.. cam tot atunci, tu, femeia indiferentă și perfecționistă te mai înmoi puțin și brusc instinctul matern iese la iveală. Nu am înțeles niciodată de ce femeile lasă garda jos atât de repede... nu se învață niciodată. Da... exact... ai înțeles perfect. Atunci începi să te îndrăgostești de cel pe care ai vrut doar să-l ajuți. În ochii lui, tu reprezinți colacul de salvare. Păcat totuși că ajutându-l pe el, ajungi tu să te îneci. În timp ce el începe să-și povestească viața cu lux de amănunte, tu taci și înduri. Continuându-i jocul sadic. Și da... asta îl face pe el să te vadă mereu altfel... acea mică perfecțiune palpabilă feminină. Tu, cea care ieși din tiparele de femei disperate să-i îngrădească libertatea și să-l facă iar să sufere. Involuntar, văzându-l atât de pornit pe toată rasa feminină, vrei să-i demonstrezi totuși că se înșală. Nu toate femeile sunt la fel. Și cum faci asta? Maltratându-ți sufletul... și așa destul de rănit săracul din pricina \"șarlatanului\" . Da... exact. Te dai tu exemplu de femeie ieșită din gloată. Totul începe să se lege... întâlniri, discuții interminabile, confesiuni.. Începi să trăiești chiar tu o poveste. Lucru pe care nu l-ai fi conceput de nici un chip până să-l întâlnești pe el. Și pare totul atât de real și perfect. Doar prin simplul fapt că vă certați, iar mai apoi ține neapărat să-ți spună cât de importantă ești tu, doar pentru că nu ești ca restul. Și cum simte că merge pe drumul cel bun datorită ție. Într-adevăr te simți împlinită că i-ai deschis ochii. Că îl vezi că și-a recăpătat încrederea în el. Sau mai bine zis s-a vindecat. Iar apoi, brusc, totul se năruie. După toate amintirile frumoase, după ce ajungi și tu să zâmbești și să radiezi de fericire, el vine la tine și-ți spune: \"M-am îndrăgostit! Am întâlnit o tipă perfectă. \" Inevitabil în tot acest joc de-a doctorul și pacientul, ai ajuns să joci rolul pacientului. Să pățești exact ce a pățit el cu mult timp în urmă: să iubești și să fii părăsit. Și de ce? Pentru că a apărut o domnișorică interesantă, stăpână pe situație. Văzându-l îmblânzit, a pus mâna pe el. De ce nu a fugit de ea? Pentru că era vindecat. Teama de a-i fi îngrădită libertatea, dispăruse. Observase că femeile pot fi și altfel. Nu neapărat niște dușmani ai bărbaților. Dar în fond, toate femeile sunt la fel. Odată prins în ghearele lor, bărbatul va fi nevoit să accepte monogamia. Oare cât va rezista alături de această femeie perversă care are nevoie doar de o marionetă? Poate va deschide el ochii înainte să înceapă iar să sufere și să caute alinarea în brațele altei femei, la fel de perfectă ca cea care îl ajutase în trecut. Întrebarea e alta... mai există astfel de femei? Sau toate au luat locul pacientului? Și toate astea din cauza femeilor... Dacă nu exista domnișoara perversă, nu ar mai fi existat \"pacienții\". Ce vină au săracii bărbați? Sunt doar niște copii nevinovați... nu? Sau... mă înșel? Găsiți singuri răspunsul.