Emil Iliescu

“Ce ploaie nesuferită! Mă doare înfiorător capul și cu toate astea trebuie să fiu lucid. Pe

Mavroșin Serghei Alexeevici Mavroșin nu era un personaj prea iubit în urbea P. Funcționar mărunt de

Se așternuse întunericul peste hainele prinse ordonat pe cuierele uriașe ale curățătoriei. Fiecare lucru, în sacul lui de plastic, respirând

Rezemat în furca gândului, Gheorghe aștepta un semn al țarinei. Era la Răpciune și bărbatul strângea plugul de coarne, fierul însuflețindu-se de arsura mâinilor lui. Murmura rugăciunea de

www.youtube.com/watch?v=uD0R2gcTIog&feature=youtu.be

Curmătura era un sat îndesat între două culmi de munte, ca o prăpastie nevăzută, întinzându-se la picioarele lor împădurite, ce străjuiau timpul

Cărarea troienită de ape, Tu și eu, grăunțe de nisip În urechea vrăjită de somn A marelui melc... Nu te încrede decât în dragoste Chiar dacă ea a trecut Și un punct a mai rămas în zare Lângă

Ne-ai delurit, o, Doamne, dintr-odată Suntem copii bătrâni, rămași fără părinți Și viața ne este o umbră lapidată Purtăm în ochi amăgitor o aură de sfinți S-a petrecut mireasma părinților

Rândurile de față nu se constituie într-o pledoarie pro domo. Dimpotrivă, ele sunt un gest de reverență, pe care dintr-un fotoliu bătrân îl fac în fața acestui site și a celor care-l

Jocul copiilor pe după magazia de stele fantasmele ploii șiroind peste case strigătul mamei ca o dimineață preafrumoasă de toamnă în coliba sa dulgherul coase din grinzi noi butoaiele

Degeaba am revenit peste ani la casa pitică, ascunsă de cei doi duzi mari, în speranța că amintirile se vor lega din nou prin lucrurile prăfuite, zdrențuite de timp, rănite de atâta uitare, în

Uneori, moartea trece ca un fugar hăituit prin somnul nostru. O simțim aievea. Ea este cea care face ca toate grijile noastre să nu mai existe. Ni le adună în palmele împreunate creștinește, dureros

În acel august vara sfâșiase ca într-o ceartă conjugală cămașa imaculată a cerului, îmbrăcându-se brusc în toamnă, spre disperarea pescarilor

Ca în fiecare sâmbătă seara cârciuma lui Suditu mustea de oameni. Localul era vechi de vreo trei generații și toată lumea știa că actualul proprietar era un om care-și mânca de sub unghie, fiindcă îl

BÃTRÂNUL STÃTEA PE MALUL MÃRII ȘI PRIVEA ÎNTINDEREA DE UN ALBASTRU STINS, PE DEASUPRA CÃREIA UN PESCÃRUȘ SE PRÃVÃLISE ÎN APE PENTRU ULTIMUL OSPÃÞ AL ÎNSERÃRII. CE SE ÎNTÂMPLASE CU IUBIREA LUI DE O

I-atârnau la oblânc fuioare de otavă, În noapte călărețul spre moarte se grăbea, O pajeră regală plutea pe bolta gravă, Tretinul lui în spume, cometă alerga. Palatul de mărgean, zidit umăr de

„Îmi bag picioarele în ea de viață!”. Acest gând îmi trecuse de atâtea ori prin cap, ori de câte ori îmi fusese greu. Îmi fusese, oare,