lumină cu miez vâscos

imi place pentru ca aerul se rarefiaza pe masura ce creste in intensitate, e ca o urcare la altitudini inalte, cu respiratia bine dozata, imi plac penutru ca si aceasta crestere este gradual- discreta, pentru felul in care transporta cititorul in spatii intime, ar fi totusi cateva versuri la care te-as sfatui sa renunti, care dezechilibreaza putin textul, fie pentru continutul cliseatic, fie pentru explicitarea excesiva: tu râzi îmi faci loc între coaste\" si ultimele 2.

remarc schimbari in poezie, fata de prima ei varianta. e vlaguita zicerea aici si nu in sens negativ. e o repetare a unei declaratii de dragoste, din care mai razbat si elemente ale timpului real in care se traieste (frigul, de pilda).
dincolo de repetitia seara-serile (as renunta la seara), imi placura aici inceputul si sfarsitul, prin simplitatea taiata. si definitia oamenilor, care se continua, la nivel de efect, in acea incolacire despre care zici.

olgă și mădălină, vă mulțumesc

olga, și eu am vrut să scot versul acela pt că în ceea ce mă privește cred că a devenit obsesie găsitul locului sub/într-o coastă, așa că faptul că și tu l-ai văzut nu face decât să îmi confirme. frigul îl las momentan, chiar dacă explică, chiar dacă...încă nu știu

mădălină, așa atentă ar trenui să fiu și eu, dar am noroc cu tine. nu am văzut seara-serile, recunosc...îți mulțumesc pentru felul în care ai văzut cuvântul dintre cuvinte. :)

sărbători fericite!

curge, pur si simplu. lin si usor. ca o apa.

\"niște scoici goale cu miez vâscos...\"

- nu-i cumva cam ilogic versul asta?

oana, multumesc
silvia, daca oamenii ar fi o aglomerare de oase, carne si sange ar fi suficient pt a fi oameni?! e adevarat ca nu toate scoicile fac perle si ca fara esenta nu sunt decat o masa vascoasa, dar asta nu inseamna ca le acopera goliciunea. raspunsul meu este nu.