Elena Marcu

Mă bucur că ai venit, de altfel taman la fix. Și „recunoașterea” de asemenea, dar nu pot să nu zâmbesc „eheeei, nu știi tu...” prin câte gândiri, râzgândiri și ezitări a trecut încercarea asta până să ajungă pe site, nu știu de ce-mi venea așa greu s-o postez. (adică știu eu ceva, dar... ce mai contează?:)). Da, atârnă greu necitirea pe sărite, la argumentul ăsta am tras aer în piept, conștientizam „riscul” acesta de la bun început, sunt bucuroasă că tu l-ai parcurs cu totul. Mulțumesc pentru tot. Dar mai ales pentru susținere, încă sunt pe drum, pe-un drum, știi tu...

Sa luam in serios lucrurile neserioase si sa le privim cu zambetul pe buze pe cele serioase!:) Un text subtil, jucaus, cursiv, sensibil, bine, bine de tot scris. Vorba Danei, o incantare!

…asta ca sa parafrazez motto-ul tau de la “omorati factura!”, pe care am citit-o azi dimineata si care e bestiala, bestiala!!!
Am cunoscut mai demult un tip care, ca tot omul gospodar, crestea porc. Numai ca dintr-un motiv pe care nu l-am inteles bine nici atunci, nici acum, il hranea laolalta cu porcii vecinilor. In paranteza fie spus, tipul locuia undeva in zona Dunarii, iar porcii beneficiau cu succes de marea minune care e untura de peste, pentru ca cel mai adesea li se dadea de mancare peste. Cand se apropia momentul dramatic al taierii, cu cateva zile inainte, gospodarul isi lua acasa porcul si il hranea cu altceva, pt ca nu cumva fripturica lui viitoare sa miroasa a peste. Numai ca fiind de data asta singur, porcul nu manca. Domne, suferea de singuratate. Asa ca, in disperare de cauza, stapanul porcului i-a adus o oglinda. E nevoie sa-ti mai spun ca in compania semenului din oglinda, porcul facea adevarate chiolhanuri?
Asa ca, uneori, in lipsa de ochelari, ne putem oglindi in ce gasim la indemana si exista astfel sansa ca viata sa ni se para la fel de colorata ca si prin ochelarii de vaca.

Mamă, Doamne, punct ochit, punct lovit! Nu te întreb cum reușești, o să mă prind probabil din textele tale. Domnule, ce să zic, am rămas cu gura căscată în fața diagnosticului și cu mâinile acoperind inutil goliciuni, mi-ai pus pe tapet zonele cele mai vulnerabile ale textelor, dar despre care aveam impresia că, măcar în parte, le-am mascat. (mai au și alte slăbiciuni, dar nu-mi bat cuie în talpă singură:P și oricum analiza lor a fost mai mult decât m-aș fi așteptat.). Mă arde totuși să fac o lămurire, două, întinzând puțin coarda bunei tale intenții, dincolo de ironia care în fond m-a apropiat mai mult de comentariu. Cu tonul explicit al textelor m-am luptat din greu, pe bune, însă nu pentru că aș subestima cititorul, nici pe departe, ci din neîncrederea că exprimarea mea transmite mesajul corect. Se vede treaba că nu am apreciat cumsecade. Cu „accelerația”... aolică, e vai și amar, acolo e cel mai greu și mă simt descoperită fără drept de apel.
În altă ordine de idei, bineînțeles că nu-s pornită împotriva bărbaților:) (uite o capcană în care n-am rezistat să nu mă arunc), dar, ca să fac pe nebuna, aș putea spune că numai un bărbat ar putea crede că, în atâtea texte despre femei, este vorba despre bărbați.
Mulțumesc pentru lectură, dar mai ales pentru analiză, începusem să mor puțin...

Pielea mea e tot mai aproape de oase. Nici azi n-am mâncat, nici ieri, nici săptămâna trecută, tot ceea ce mi-ar putea atinge cerul gurii ar crește monstruos, urcând, amplificându-se, umflându-se hidos cu fiecare inspirație, pervertindu-mi transparența pielii, pe care, de la o vreme, au început să crească peri fini, semn că trupul meu imaculat își renaște singur placenta. Chiar acum mă uit în oglindă și constat că oasele mele devin tot mai curate, tot mai aproape, aștept să-și ceară dreptul la lumină și să mă înghit între coaste. Azi m-a vizitat Costel: m-a mângâiat pe încheietura mâinii, pe o vertebră sacrală, nu mai știu pe care, și pe osul iliac. Din păcate nu am simțit nimic, sunt grasă, sunt încă grasă, asta e clar!
Nu, nu mă tem de durere, de riduri, de bătrânețe. Iată, sunt o viitoare femeie-fulg și curând voi pluti despicată pe cerul vostru nici tandru, nici verde...

Paradoxal cum pornind de la un complex personaj dostoievskian se poate naște o idee atât de originală! Finalul m-a lăsat cu gura căscată, surprinzător...
\"Oare te mai închini lui Dumnezeu, Rodea, așa cum făceai altădată, și crezi în bunătatea fără margini a Creatorului și a Mântuitorului nostru? Tare mă tem, în sufletul meu, să nu fi căzut și tu în mrejele necredinței, atât de răspândită astăzi!\":P
A ta până la mormânt,
Pulheria Raskolnikova

Inestimabilă poliție, io am fost de față și la locul faptei când numita Maricica, de profesie... de profesie, posesoarea și aparținătoarea autoturismului mașină mică marca Chevrolette Kalos și Marea Neagră, a fost violată pe ochi, gură și mașină jos, de numitul Nesăbuitul, care venea din sens total diametral și neregulamentar opus, pe care îl pârăsc. Adică și eu îl pârăsc. Că de ce dumnealui n-a ținut calea dreaptă și rectilinie că așa m-ar fi violat pe mine, iar susnumita Maricica nu vă mai inoportuna inopinat și impropriu în treburile dumneavoastră de viață și moarte. Reclam pe violatorul de ochi, gură și mașină, care cu certitudine și fără dubiu indubitabil că era sub influența nefastă și fatală a unei pierderi inconsistente de conștiință atroce si feroce când s-au petrecut lucrurile. Cer despăgubiri morale, totale, fizice, psihice și psihanalitice conforme cu dreptatea întemeiată și acuzatoare, și solicit violarea mea personală pe ochi, gură și mașină, deși io posed doar mașina de spălat Albalux pe care poate să-și desfășoare activitățile odioase și dezgustătoare, dar nu sub, ci pe. Acestea fiind zise, vă salut respectuos și indezirabil și o felicit efervescent pe duduia Maricica pentru curajul și stoicismul dumisale. Pardon, și pentru talentele talentoase și incomensurabile ale dumneaei care m-au făcut să plâng de oftică de nenoroc ghinionist ce am în viața asta amărâtă, oo, viața mea, și să râd ca apucata și ca proasta-n târg la reclamația fondată și cutremurătoare a dumneaei. Semnul exclamării.

E, da, ca să vezi, că nu mă prinsesem că e diva del barrrrio și nici cât e ea de vitală. Păi am zis eu să o omori, Doamne iartă-mă? Unde mai pui că mereu te-am urecheat pentru crimele odioase pe care le împarți ca pe fluturașii de reclamă prin stațiile de autobuz. Vezi, mă, cât de rău intenționat îmi interpretezi sugestiile prețioase și geniale?
În fine, din alt motiv am revenit la comentariu, chit că e pasibil de offtopic, am râs cu lacrimi la avanpremiera episodului doi. Acuma, nu știu dacă tu chiar ai de gând să-l faci, de regulă episoadele, după părerea mea, își asumă riscul că epuizează cumva stilul, dar dacă face zona zoster la ochi, aș vrea să aflu detalii, lucru pe care nu-l așteptam până la comentariul cu pricina.:)) Mă rog, vezi cum faci și scrie și tu mai des.

Hei, hei, fată dragă, îți mulțumesc, dar mă tem că te voi dezamăgi, am lăsat texte puține pe site, nu totdeauna inspirate, iar frecvența postării la mine e aleatoare. Deși mi-ar plăcea să fiu în stare de abonamente, nu-s. În tot cazul, ne găsim noi pe-aici, cert este că mai degrabă eu pe tine, te am la favorites, te am link-uită pe la prieteni, și oricum mă bazez mai degrabă pe consecvența și inspirația ta în ale scrierii decît pe ale mele. Mulțumesc.

Foarte reușită poezie pentru pitici, sunt incântată și am citit-o cu bucurie tot mai mare. Așa cum știu că îți dorești și tu, tare bine ar fi să existe o secțiune pentru copii pe site. Vă felicit pe toți pentru cărticică și vă doresc la mai multe!

Lasă, n-or fi cărți la oi, dar sunt axe interesante, pe principiul sorescian “oaia ce-a mâncat-o lupu’/ A format cu el un cuplu” (da, da, adânc, știu :P). Ha, auzi la el, păi are rost să-mi zici dacă ți-a plăcut, mai ales dacă îmi spui de ce, dar și mai mare rost are să-mi spui ce nu ți-a plăcut!! Nu? Ca să vezi și tu, n-am avut parte de comentariile vreunui bridge-ist, însă am avut aproape mereu norocul de comentatori indulgenți și generoși, și asta chiar când am mers la bluff.

Doamne, cum sună de prozaic „telenovela lu’ Drăgoi” și, Doamne, câtă lipsă de sensibilitate și profunzime! Păi nu era mai romantic, și drăgălaș, și penetrant, și mai sensibil, și mai plin de înțelesuri pentru naturelul simțitor al tuturor cititorilor și telespectatorilor ca titlul să conțină măcar unul dintre cuvintele cu rezonanță tematică: iubire, lacrimi, pasiune, trandafiri, adorata, sărmănuța – sărmăluța, vălurele, floricele, bibilică – bibiloi... cădea noaptea peste noi? Și câtă dezamăgire iarăși pentru inima mea sensibilă și tremuriciul meu mizericordios că Rosalinda, sănătoase să-i fie languroasele și mirobolantele ei „mișcări lasciv – împiedicate”, nu are și ea, așa cum îi stă bine unei eroine, un beteșug vremelnic (mahmureala nu se pune). Să fi orbit și ea, mititica, un pic, să-și fi pierdut uzul rațiunii, să șchioapete puțin, să rămână mută, slută, bătută, deținută, dispărută, descusută, nevăzută, neplăcută... Plânge lumea în sală...
Hai că mă doare corazonul de râs, obviozitatea, mă??:)) ay, que dolor immenso...
Elenita Marcos

Corneliu, mă prind la jocuri ca să am motiv de eschivă de la treburile serioase.:) Am fost părtinitoare, dar nu e nevoie să-ți spun, bridge-ul nu e exclusiv joc de dame, mai cu seamă că peste ele în rang sunt popii și așii.:) Ca să nu mai zic că le mătură la o adică și un doiar... de atu! Mulțumesc pentru tot!

Horațiu, așa este, bridge-ul se învață mereu și probabil tocmai asta e frumusețea lui, probabil că atracția sa este tocmai fiecare nouă provocare a fiecărui joc, în definitiv, paralela cu viața e chiar facilă și pe analogiile dintre bridge și viață cred că s-ar putea broda mult și bine. Mulțumesc.
În paranteză fie spus, că m-a provocat și pe mine referirea la multitudinea și diversitatea convențiilor, am întâlnit pe cineva, care după ce a jucat o viață întreagă pe sisteme elaborate, îmbunătățite, adaptate axei etc, s-a întors finalmente la „natural”, ca să vezi ironie...:)

Hanna, tu n-ai cum să pierzi nici măcar o levată, aș zice că mai degrabă tu vii cu premiul de șlem, mă bucur că ești pe-aici. Mi-am asumat riscul cu „tehnicul” de dragul jocului. Ca de obicei, mărinimoasă... mulțumesc!:)

Luana, sper ca sora ta cea mică, tânără și castă:)), și consortul ei să apară curând într-un text, te-am văzut cum scrii și despre grozăvii, dar povestirile despre „familia mea și alte animale animale” țin topul în preferințele mele. Mulțumesc.:)

Nicoleta... ce să zic, mulțumesc pentru cuvinte:), realitatea este însă că mâna mea tremură adesea nesigur, la scris, ca și la bridge, e mână de amator, dar, așa cum se spune și despre bridge, și despre viață (de cuplu), și cum spun eu acuma și despre scrisul pe „agonia”... greu e până începi, apoi devine din ce în ce mai greu!

Da, și eu îmi imaginez uneori viața ca în jocul de bridge, pe care de altfel, îl iubesc mult. În rest, am îngroșat imaginile, pentru a putea spune că adeseori bridge-ul ne arată așa cum suntem, fie în relația cu partenerul de axă, fie în stilul de joc, fie în raport cu adversarii, fie pur și simplu față în față cu 13 cărți aleatoare pe care mizezi sau nu. În tot cazul, dacă apuci să-l joci sau să te joci în bridge, îi rămâi fidel. Mulțumesc și eu pentru fidelitatea citirii și a comentariilor, mă bucură mult.:)

Mhhh... nu e o garanție, nu te baza pe asta!:P Că se mai strică busola aia și uneori o ia razna ca în Triunghiul Bermudelor, nimic nu e sigur în jocul ăsta.:)

Ben Ami, eu îți mulțumesc pentru lectură. Și că repeți, și că nu, am înțeles perfect mesajul. Am suficiente rețineri în privința textelor bazate pe teme fie delicate, fie discutabile, fie grele, nu le mai dau nume pentru că oricum nu le-aș numi potrivit, încât multe din textele postate de mine ajung să fie prin zona „light”. Textul de față e unul, dacă nu cumva singurul, care și-a „permis” o altă abordare. Nu mă justific, guilty as charged, your honour, n-o lua ca pe o autosuficiență, însă am relaxarea legată de el că nu am punctat vreo părere personală, vreo rețetă, vreo judecată referitoare la CONCEPT. Și vreau să cred, sau în tot cazul, sper, că cititorul se găsește liber să brodeze și să privească ideea așa cum îi e mai bine.
Te-am întâlnit în subsolurile altor texte și pentru că am reținut sinceritatea și onestitatea comentariilor tale, am un motiv în plus să mă bucur și să îți mulțumesc pentru cel de față.

Te văd doar cu vreo 3 texte, dar am senzația că te-am mai citit, în fine, mi-a plăcut textul, are dinamică, are umor, alăturări de cuvinte și imagini surprinzătoare, una peste alta, o lectură savuroasă.
P.S. zău așa, am o nedumerire, cum ai scăpat neurecheat cu „viața la kil” ba încadrată la poezie, ba la științifico-fantastică?:))

Am promis ca vin la text sa dezvolt ideea, iaca am venit, dar cu acest comentariu nu prea fac decat sa repet ce au spus altii pana acum. Am sesizat “descalificarea” textului fata de cel ulterior prin incadrarea la “personale”, cu care, bineinteles, ca nu-s de acord nici eu. Te misti cu naturalete in stilul asta, in monolog, pari sa gasesti firesc doza de umor, de ironie si autoironie, fara a cadea vreun moment in “supralicitare”, chestie pe care am observat-o la multe alte texte umoristice in ultima vreme (am inteles perfect la ce facea referire Florentina cand spunea ca a devenit cam pretentioasa cu textele de gen). Ca probabil nu ai investit tu textul cu foarte multa atentie, preocupare (chestie care se observa, si ma scoate din sarite, in forma dezordonata), nu inseamna ca nu e de stea, ci ca stilul ti-e la indemana si se scrie usor (mai cu seama ca prin steluta eu personal de ex. inteleg “uitati aici un text cu potential”). Mi-a placut mult si “necrologul”, doar ca spre deosebire de textul de fata, am inchis pagina cu un zambet amar.:) Asteptam de ceva vreme sa reapari cu textele de genul asta, care imi par mie ca te personalizeaza.
P.S. “demential!” – asa a tinut seful meu sa-ti zic, dupa ce m-a vazut ca rad ca apucata, dupa ce i-am printat si lui si dupa ce si-a zguduit burta pe-aici de ne temeam ca la un cutremur de 7 grade. I-l duce si nevesti-sii, dar zau ca nu-l vad bine.

Mai, ultimul pacatos si nedemn:), are Paunescu o poezie mai veche care spune ca ne recunoastem greselile pentru a obtine permisiunea de a face alte greseli, si acelea bune de marturisit.:) – nu o mai stiu acuma, dar o s-o postez in biblioteca site-ului zilele astea pentru comentariul tau.
Multumesc pentru comentariu, stiu ca este un semn de amabilitate. Eu vin la tine si te laud, tzac, pac, tu vii la mine si ma lauzi. Minunat! Genial! Mirobolant!:)) Poate facem un club, daca nu cumva exista deja.:P (Am citit commul, nu te-am uitat, ca sa vezi obraznicatura de alint pe capul tau, cand ai pagina plina de efuziuni admirative, insa am fost in pauza de adanca reculegere si in plus abia cu ultimele doua texte postate azi ai revenit de-acasa cu “pe gustul meu pe de-a-ntregul” dupa ceva vreme. Desigur, desigur, o sa apar la ele sa dezvolt ideea, dar acuma sunt pe graba si in campul muncii si nimeni nu vrea sa-mi plateasca off-topicul, lume rea…:))