Taina lacrimilor

La biserica din Pojăreni plânge o icoană. Exact în săptămâna Paștelui. De fapt plânge Maica Domnului și a început să lăcrimeze chiar de ieri dimineață. Plânge cu lacrimi de mir, e mir curat, care vindecă boli și păcate, așa că lumea vine în valuri nesfârșite măcar să vadă, dacă nu reușește să primească de la părintele Mugurel niscaiva stropi miraculoși și izbăvitori. Părintele Mugurel plânge și el, însă cu lacrimi de om. Supervizează vigilent întregul pelerinaj și împarte cu economie lichidul sfânt pe bețișoare de urechi, făcând cruce mare către mulțimea adunată. - Dooomnul să vă binecuvinteze! Bre, ieși mai repede că blochezi drumul, Anișoaro, dă-i afară că aștia au mai trecut o dată la mir! Anișoara este mâna dreaptă a părintelui Mugurel, vinde lumânări în biserică de peste 30 de ani, știe să păstreze toate secretele ca într-un seif de bancă și să muște ca un bulldog. Dar nu este cazul să intervină Anișoara pentru că vestea infracțiunii se propagă fulgerător. - Lasați și pentru alții! Afară! Nu dați voie să ia de două ori că vrem să apucăm și noi! - Ocară pe voi să fie, că de-aia plânge Maica Domnului, pentru păcătoși și nesătui ca voi! Huo! Afară! - Gata, gata, liniște în biserică! strigă părintele Mugurel, mai cu seamă că din moment în moment trebuie să apară reporterii. Dacă ar fi știut el că tocmai la biserica lui se va arăta suferința Maicii Domnului și vin trei televiziuni să filmeze minunea, părintele Mugurel n-ar mai fi amânat să-și pună dinții abia după Paște. Ce mi-era înainte, ce-mi era după, dar zicea și el că mai strânge un ban, prea-s piperate, frate, prețurile la lucrările de dinți. Rău a făcut. Acuma o să vadă toată țara cum șuieră el la slujbă și unde mai pui că iar are apă la moară porcul ăla obez de protopop, care de fiecare dată se dă în spectacol ca un porc ce e și îl face de râs. De parcă din mila lui ar ține el cu greu parohia asta plină de țigani. S-a săturat de protopopi îmbuibați și s-a săturat de țigani. Numai părintele Mugurel știe că s-au luat toți după bulibașa ăla al lor și s-au pocăit penticostali, fir-ar de rușine pielea lor murdară, Doamne iartă-l, da’ ăștia nici la sfeștania din martie nu deschid ușa. Că de-aia le și merge rău și n-au o lețcaie, afurisiți să fie cu neamul lor de pârliți! - Dacă cineva se întreabă de ce plânge Maica Sfântă, apoi să știe că Maica Domnului plânge pentru păcatele voastre! Plânge pentru cei ce stau departe de Biserică, pentru cei ce înfăptuiesc nenorociri și grozăvii, pentru hoțiile voastre, pentru preacurvii și crime, pentru durerea pe care o provoacă semenilor, pentru desfrău și iubirea de sine! Întrebați-vă, fiecare în parte, și fiecare în sufletul său, ce ați făcut pentru Biserica Domnului? Nimeni nu îndrăznește să răspundă preotului, mai cu seamă că tonul e bineînțeles retoric, iar părintele Mugurel își încheie deocamdată predica ad-hoc, cruțându-și eforturile pentru mai târziu. Pentru că, în sfârșit, Domnul și-a coborât privirea și asupra lui, de azi părintele Mugurel e vedetă și a apărut deja la televizor. Și o să mai apară, că dacă îl ajută Sfânta Maica Domnului și mai plânge măcar până la Paști, poate în câteva luni dă arvună pentru parohie în București. Ce meseriaș ar fi să ajungă el în București, ar avea și fetele lui parte de școală serioasă, mai ales că aia mică e deșteaptă foc. Și ar fi mai aproape de Mirela. Doamne, Dumnezeule, cât o iubește pe Mirela și cât suferă amândoi, și cum îi desparte distanța, și lumea, și totul. Dar numai ei doi știu adevărul, adevărul sufletelor pereche de dincolo de viața asta, de nevastă, de distanță. Doar ei și Dumnezeu. Bineînțeles că și Dumnezeu, altfel nu le-ar fi înlesnit niciodată întâlnirea providențială. O așteaptă și azi. I-a promis că vine. Vor schimba priviri pătimașe de la distanță, îi va învălui formele rotunde cu dorința din ochii lui, numai să nu-i tremure iar buza de jos. De fiecare dată când îi tremură buza de jos, se dă de gol, iar nevastă-sa îi cunoaște bine slăbiciunea și va trebui să dea iar explicații. - Băăă! Asta-i gagica lu’ părintele de la București! Mânca-i-aș auricula lui sfântă și preoțească! se trezește Spiridon să remarce. Nu e prima oară când Spiridon îl pune pe părintele Mugurel în situații jenante, așa i-a făcut și cu discuția despre banii de clopotnița, de parcă ar trebui să dea el socoteală unui analfabet. Lui Mugurel începe să-i tremure buza de jos, așa că o mușcă până la sânge. Nu e momentul acum să se certe sau să se emoționeze, chiar dacă Mirela e la doi pași de el și mimează indiferența, deși ochii i-au rămas în pământ în timp ce își face loc printre buluciții curioși. Acum, văzând-o, se gandește că poate Maica Domnului plânge pentru ei, pentru ei doi, pentru soarta lor tragică, poate plânge pentru a o aduce din nou aici pe Mirela, să o mai vadă o dată, încă o dată... Mirela se pierde în mulțime exact la timp, pentru că tocmai își face descinderea protopopul din Mercedesul personal, apoi își face apariția în ușa bisericii: - Pardon, pardon, faceți loc! Fără să mai aștepte întâmpinare, se adresează lui Mugurel, rânjindu-și dinții: - Ce-ai făcut părinte? Grea celebritatea, ai? Cum stai cu condensul prin biserică? - Veniți de vedeți, părinte, se revoltă Mugurel, e semn dumnezeiesc! - Hai, hai, om vedea și numai de la Mitropolie o să se stabilească asta, de pacă n-ai ști. Mulțimea pare că a uitat de miracol și acum cască gura la cei doi preoți, care într-o altă viață și-ar fi scos ostentativ și semeți spadele din teacă. Protopopul îl acuzase încă de ieri pe Mugurel că face valuri doar pentru senzație și că urmărește îmbogățirea pe seama enoriașilor creduli. Pentru prima dată în istoria comunei, biserica lui Mugurel adunase toți locuitorii din Pojăreni, ortodocși, penticostali, atei și ce or mai fi fost ei, care acum se împărțeau doar pro sau contra miracolului. - Semn bun, semn bun, repeta obsesiv Anișoara, Maica se roagă cu noi pentru iertarea păcatelor! - Du-te, bre, nu s-a văzut icoană care să plângă și să nu vestească de rău! Vin vremuri grele... - Întâi să se stabilească dacă plânge! ridică Spiridon vocea peste mulțime. - Nu vezi, mă, că plânge, că doar ce face? - De unde știu eu că nu umblă popa cu șmecherii? Că nu e prima oară! - Liniște! urlă protopopul. Minune, neminune, nu voi hotărâți! - E minune, părinte... îndrăznește să articuleze un bărbat, același care mai devreme vindea poze cu icoana în fața bisericii. Mugurel se întrebă aproape fără voie când a devenit ăsta așa spășit, mai devreme se certase cu el când i-a confiscat marfa. Cu icoana lui, nimeni nu face comerț! - E semn, părinte, de când Iuliana lu’ Vătuiu a întors bărbații pe dos, că unul nu mai vine acasă, fir-ar coasta ei de curva dracului! se aude isterică una dintre femei. Și vă faceți toți că nu știți! Că de-aia plânge Maica, e și ea femeie. - Taci, fă, din gură! o domolește consortul agasat. - Da, da! nu se lasă femeia. - Taci, fă, o vorbă să mai scoți și... Femeia își înghite furia, dar lasă loc alteia. - Ba plânge pentru inundații... - Lasă, bre, că alea au fost mai demult, nu știi mata, nu de-aia plânge. - E-te că știi tu, întoarce vorba Vicele cu un ton fals șugubăț, o fi plângând după fiu-tu ăla de zici că e în Spania și el e domnișoară la pârnaie în Jilava. - Du-te, bă, dracului de prost! Mă-ta e la pârnaie! - Poate e semn să ne cunoască lumea și ne facem zonă turistică! se bagă în vorbă o tinerică. - Nu e, maică, intervine înțeleaptă purtătoarea unei basmale negre, plânge pentru morți, că voi, ăștia tineri, nu vă mai rugați pentru ei. - Cum să nu plângă, băăă, plânge de vindecare! N-ai văzut că Neluțu ăl mic din Cot s-a vindecat de urcior? - S-a vindecat?? - Da, din prima zi! - Cine s-a mai vindecat cu mirul Maicii Domnului? ridică Mugurel vocea cu fericirea și surpriza unei mari descoperiri. Privind în jur unii la alții, abia atunci ochii se îndreaptă din nou către icoană. Neluțu ăl mic din Cot, de la înălțimea celor opt ani ai săi, ridicat pe vârfuri, șterge cu mâneca hainei lacrimile Maicii Domnului. Ațintit de priviri, îngaimă doar: - Ea n-are pe nimeni să-i șteargă lacrimile atunci când plânge... Trezit din deruta de câteva secunde, protopopul se așează cârmaci pe situație și declamă soluția salvatoare: - Sigiliu! urlă ca apucat de streche. Sigiliu! Vorbesc neîntârziat la Mitropolie și vom pune sigiliu pe icoană! Nu, pe biserică! Cine vă dă vouă dreptul să faceți ce vreți cu Maica Domnului? Păi vă spun eu de ce plânge! Pentru neascultare plânge! Pentru cei ca voi! Asta... dacă plânge cu adevărat, că vedem noi și asta! amenință protopopul abia suflând. - Nimeni nu-mi închide mie biserica! se revoltă părintele Mugurel, într-un acces teribil de furie și curaj. Apar și reporterii, apele s-au tulburat, se discută aprins, se fac cruci, bărbații vorbesc tare, femeile șușotesc, copiii aleargă de colo-colo, protopopul e roșu la față și la un pas de infarct, părintele Mugurel, cu mâinile împreunate pe burtă, dă explicații, Mirela îl privește siderată și în adorație, diaconul se ceartă cu Anișoara pentru cutia milei, de-a valma, oamenii se bucură, se ceartă, se bulucesc în fața camerelor de filmat, se gudură și își dau cu părerea. Dincolo de toate însă, din motive încă necertificate, Maica Domnului plânge...