Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Proză

Telenovela lu’ Drăgoi

7 min lectură·
Mediu
Telenovela. Esența iubirii pătimașe din ziua de azi. Ce s-ar fi potrivit cu marea sărbătoare (Valentine\'s Day) mai mult decat o telenovelă?! Provizoriu, scenariul acesta se va numi: “Telenovela lu’ Drăgoi”, nu de alta, dar n-am găsit altă rimă. Vă voi spune, asadar, în rezumat, bineînțeles, istoria romanțată a dragostei dintre Rosalinda, topmodeaua cartierului și Costel, zis Pepe, amantul latin. Rosalinda e de profesie frumoasă (sub aspectul mirobolant, 90-60-90-ist al cuvantului) și îndragostită, în sens larg, nu numai de persoane, ci de orice: o vilă, un Volvo, o excursie în străinătate, un salariu mare, un cont în bancă și toate celelalte lucruri de trebuință unei gospodine în devenire. Pepe e prin vocație gelos, timid și în permanență stressat, cu sau fără motiv (și un pic stressant, daca e să vorbim cinstit), având și o natură oarecum hamletiană: a o bănui pe Rosalinda ca-l înșeală sau a nu o bănui, a lua la bătaie tot regnul masculin din aceasta cauză, sau a nu-l lua la bătaie?-cam acestea erau întrebările lui. Ca-n orice idilă, lucrurile se complica, în momentul în care nea Nelu, zis don Fernando, adică tatăl Rosalindei, află de intențiile semi-serioase ale lui Pepe. Muzică de fundal a la Wagner, da’ mai spre hip-hop, să fie la moda. Vreo patru minute, cei doi bărbați se înfruntă cu privirea. Don Fernando îl priveste țintă pe tânărul pretendent. Pepe se uita fix la don Fernando, apare efectul de suspans. Surpriza își face loc și ea, în clipa când în fundal se aud sunete provocate de o cheie cam tocita care încearcă din răsputeri sa descuie usa. Intra femeia de serviciu, despre care tot blocul știe că e amanta lui don Fernando. Iar priviri tăioase. Don Fernando încearcă să reziste celei insinuant-sfidătoare a lui Pepe vreme de vreo juma’ de episod (oricum sunt circa 1263 de episoade în această scurtă introducere la prima parte)...Spectatorii observa însă ocheada stranie a femeii de serviciu, care se uita la Pepe ca și când ar fi văzut o fantomă. Bănuim deja adevărul, anume că Pepe e de fapt, fiul ei, dar asta vom afla abia cu vreo câteva episoade înainte de final. Telenovela continuă în alt plan, ca sa rămână toți telespectatorii roși de pizmă din cauză că n-au înțeles de ce naiba se priveau ăia asa, totul e numai sugerat, deocamdată. Rosalinda este arătată dansând la bară, într-un bar, spre deliciul amatorilor de artă rupestră în mișcare. Se vede limpede că a și băut puțin. Dupa mișcările-i lasciv-împiedicate, putem deduce că nu foloseste bara atât pentru dans, cât pentru a se sprijini de ea. Totuși, brațele nu o mai ajută, se dă un pic prea mult pe spate și cade. Cum însă era păcat să dăm pe jos așa o frumusețe de fată, se întamplă că o prinde cineva. Complicații: e fostul ei prieten de pe vremea când mergeau împreună la facultate, să joace basket cu studenții de acolo. Fostul amorez se cheamă Mitică, zis Rafael, un băiat fără ocupație și cunoscut cu antecedente penale. Ea e în brațele lui, amețită de alcool, dar totuși nu atât de beată cat să nu îl recunoască. Murmură: -Rafael...și închide, din trei încercări, ochii. Copii, consumul de alcool în exces dăunează grav sănătătii. Ca dovadă, Rosalinda –inconștientă- este condusă cu mașina de catre fostul ei prieten pană acasă la el. Limpede, consecințele ar fi putut fi grave. Gentleman perfect, Mitică o lasă totuși sa doarmă, dar, bineințeles, o sărută, acel “goodnight kiss” care mărește ratingul oricarei telenovele, fie ea și a lu’ Drăgoi. Surpriză insă. Exact în momentul acela intră pe ușă don Fernando, care aflase, bineînțeles, pe unde umblă fie-sa de la un fost coleg din Securitate, ajuns acum patron la bar. Ușurința cu care intră don Fernando e datorată faptului că Rafael, cărându-și în brațe fosta iubită, nu a mai apucat să închidă usa. Căutătură surprins-răuvoitoare la don Fernando. Lucire de prins-cu-mâța-n-sac în ochii lui Rafael. Explicații timide, curmate de un gest brutal al lui don Fernando. El vrea să-și ia odrasla înapoi, ceea ce și face, o duce la mașină. Exact cum era de bănuit, în spatele lor, un alt automobil începe sa-i urmărească. Mai mult decât firesc, deși nu-i vedem capul de fumul de țigară fumată de nervi (copii, fumatul dăuneaza și mai grav sănătătii; adultii urasc atât de mult țigările, incât le dau foc!), știm clar cine e in mașina. Costel, zis Pepe. Deducția lui e limpede: Don Fernando și Rafael sunt ințelesi, astfel incât Rafael să rămană cu fata si el, Pepe, cu buza umflată, ceea ce ar face telenovela mea, și-asa vai steaua ei, să se termine prost. Da’ unde ați văzut voi telenovele cu sfârsit prost?! Ulterior, fata își revine din mahmureală , în cateva episoade. Se uita pe pereți, întrebându-se unde e, cine e, in ce echipa joacă Eminescu și cine naiba e Pepe. Femeia de serviciu, cum era lesne de înteles, era vrăjitoare voodoo, că în orice telenovela exita și cate-o spaima-găiniii dintr-asta (acuma ce-o fi găsit don Fernando la ea, e treaba lui!). Ea deduce usor obviozitatea (v-am spart!) adevărului: fetei i se făcusera vrăji. Dă-i voodoo-n sus și guru-n jos, o păpușă e pregătită vreme de câteva zeci de episoade, înțepată, enervată, gâdilată la tălpi; în fine, fata își revine din mahmureală. Își dă seama că Pepe e iubirea ei adevarată. Pepe descoperă că femeia de serviciu este maică-sa, din prima căsătorie a lui taică-su cu o cumnată de-a doua, de la o verișoara prin alianță. Cum nea Nelu (adică don Fernando) fusese găsit la ușa unității de Securitate, numai in pamperși, cu căciula rusească pe cap și un medalion cu steaua roșie la gat, nu știm sigur ce grad de rușenie are cu cei din jur. Dar bănuielile cum că Pepe și Rosalinda ar fi frate și soră sunt risipite în mai puțin de 300 de episoade. Desigur, asta se întamplă după ce primim vestea -perfect predictibilă, de-altfel- ca Rosalinda e insarcinată. Se face nuntă mare, unde vine însă și Rafael, supărat foc, beat și cu un revolver în mână. (Copii, revolverele dăunează grav sănătătii). Tocmai in biserica, în clipa când se pregateau și oamenii să-și pună coronițele zise și pirostrii pe cap, strecurându-se prin mulțime, Mitică, zis Rafael, abia ținandu-se pe picioare, ochește și trage. Cum v-am spus că alcoolul in exces dăunează grav sănătații, adevărat spun vouă că dăunează grav și manierei de ochire. Așa că glonțul îl lovește direct pe don Fernando, care, muribund fiind, dă ordin să se faca repede-repede ceremonia, să-și vadă, în sfârșit, fata căsătorită. Rafael, agresorul, e lovit de babe cu gențile în cap, ars cu lumânarea, forțat să bea apă sfințită, dat cu praf de smirnă pisată, uns cu mir și gazat cu tămâie de la Ierusalim. Pepe și Rosalinda se căsătoresc și trăiesc fericiți până la adânci bătraneți, au copii mulți, și ei actori de telenovele, dar pe-alea vi le povestesc eu altădată, fiindcă –vreți, nu vreți- are să mai fie Valentine’s Day. Epilog: -Trailer- Telenovela lu’ Drăgoi-episodu’ 2 Veți citi despre cum fata Rosalindei se duce sa aștepte americanii și vine căsătorită cu un negru, care părea băiat bun, deși era mult mai bătrân ca ea. Totuși, nu-i chiar așa, fiindcă era traficant de droguri. Femeia de serviciu (care le supraviețuiește tuturor, grație coenzimei cu voodoo) își dă seama de tristul adevăr: ăla negru de respira greu, era ta-su’! Tatăl cui, asta vom afla în episodul următor.
064.811
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Proză
Cuvinte
1.231
Citire
7 min
Actualizat

Cum sa citezi

Razvan Dragoi. “Telenovela lu’ Drăgoi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/razvan-dragoi/proza/165568/telenovela-lu-dragoi

Comentarii (6)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@alina-maria-ivanAIAlina Maria Ivan
Ironia face deliciul textelor tale si ma bucur ca mai sunt oameni care trag un semnal de alarma asupra unor fenomene ca telenovela, manelele, lumea comerciala. Din pacate, Razvan, traim intr-o lume in care nu e suficient sa nu iti placa sa respiri....pana la urma aer tot trebuie sa iei de undeva, chiar daca plin de Rosalinde, \"muchas cosas malas\" si un \"Dios mios\" adus in scenariu ca o carpa uitata pe biroul scenaristului. Multumesc frumos pentru lectura!
0
@elena-marcuEMElena Marcu
Doamne, cum sună de prozaic „telenovela lu’ Drăgoi” și, Doamne, câtă lipsă de sensibilitate și profunzime! Păi nu era mai romantic, și drăgălaș, și penetrant, și mai sensibil, și mai plin de înțelesuri pentru naturelul simțitor al tuturor cititorilor și telespectatorilor ca titlul să conțină măcar unul dintre cuvintele cu rezonanță tematică: iubire, lacrimi, pasiune, trandafiri, adorata, sărmănuța – sărmăluța, vălurele, floricele, bibilică – bibiloi... cădea noaptea peste noi? Și câtă dezamăgire iarăși pentru inima mea sensibilă și tremuriciul meu mizericordios că Rosalinda, sănătoase să-i fie languroasele și mirobolantele ei „mișcări lasciv – împiedicate”, nu are și ea, așa cum îi stă bine unei eroine, un beteșug vremelnic (mahmureala nu se pune). Să fi orbit și ea, mititica, un pic, să-și fi pierdut uzul rațiunii, să șchioapete puțin, să rămână mută, slută, bătută, deținută, dispărută, descusută, nevăzută, neplăcută... Plânge lumea în sală...
Hai că mă doare corazonul de râs, obviozitatea, mă??:)) ay, que dolor immenso...
Elenita Marcos
0
@razvan-dragoiRDRazvan Dragoi
Alina,
Actrita de telenovela iaste o realitate intrinseaca (subliniez mai ales ultima parte a termenului) si autoregenerativa.Seamana cu parul, unghiile sau coruptia, oricat tai, tot creste la loc.Asa ca puteam sa o omor si-n episodul 1, fapt e ca ar fi aparut la final sa-l bantuie pe bietul Pepe....
Saru\'mana de apreciere!

Elena,
Es que Rosalinda esta una diva del barrio,y para esto ella no puede morir, por supuesto! Bine, pana nu sunt dat afara complet revin la limba noastra si mai latina.Ar fi putut sa ramaie saraca, posesoare a vreunui betesug nasol, dar eu am incercat sa introduc mahmureala prin inductie voodoo, deci suntem in sfera patologicului.Faptul ca-si revine -in cele din urma- e datoarat interventiei providnetiale a femeii de serviciu, care taie cu spor gaini, da\' am trecut peste aceste detalii si m-am oprit doar la papusa. Totusi, in episodul 2, fiica Rosalindei o sa aiba zona zoster la ochiul drept,din cauza unei transfuzii de sange neprietenos de la o vecina. In final ii trece, ca urmare a interventiei unui medic genial, care o opereaza la genunchi si -durand-o de-i ies ochii- scapa implicit si de zona zoster.Asta ti-am dezvaluit asa, intre 4 ochi...
Sunt corazon deșpicado....
Multumiri sedus-mucalito-timide!
0
@nane-samargescuNSNane Samargescu
Deci asa..aia mica il ia pe ala negru de respira greu. Tare. Tare episod ne asteapta. Imbarligata telenovela ai scris drag domle. Mai sa ma pierd prin ea. Cica filmu bate viata sau viata bate filmul. Vezi, nu mai stiu.Lumea mondena sau a tele novelelor contureaza personajele iar folosirea termenilor exhaustivi ;) face tot deliciu textului.
Merci pentru zambet.
Nancy
0
@elena-marcuEMElena Marcu
E, da, ca să vezi, că nu mă prinsesem că e diva del barrrrio și nici cât e ea de vitală. Păi am zis eu să o omori, Doamne iartă-mă? Unde mai pui că mereu te-am urecheat pentru crimele odioase pe care le împarți ca pe fluturașii de reclamă prin stațiile de autobuz. Vezi, mă, cât de rău intenționat îmi interpretezi sugestiile prețioase și geniale?
În fine, din alt motiv am revenit la comentariu, chit că e pasibil de offtopic, am râs cu lacrimi la avanpremiera episodului doi. Acuma, nu știu dacă tu chiar ai de gând să-l faci, de regulă episoadele, după părerea mea, își asumă riscul că epuizează cumva stilul, dar dacă face zona zoster la ochi, aș vrea să aflu detalii, lucru pe care nu-l așteptam până la comentariul cu pricina.:)) Mă rog, vezi cum faci și scrie și tu mai des.
0
@lidia-georgescuLGLidia Georgescu
Realmente spumos. Ironie. Umor. Stil scenaristic (foarte bine pus la punct, unul din punctele forte). Inchegat, palpitant :)) - liked it very much. Te mai citesc
0