Reclamație (1)

Subsemnata, Maricica Mintenam (da’ nici nevoie), natural blondă și artificial creață, domiciliată în strada Înțelepților, la nr. 69 bis de trei ori, de profesie...de profesie, declar pe propria răspundere și totalmente nesiluită dar completamente jignită în profunzime, următoarele: În seara zilei de 16 februarie anul cursiv, mă întorceam – n-are importanță de unde – la volanul mașinii mele - albastre precum ochii marca Chevrolet Kalos și Marea Neagră când bate-n verde – o mândrețe de mașină pe care mi-am cumpărat-o-n linsing după îndelungi străduințe de-a pune ban lângă centesimă – mă întorceam așadar, indubitabil spre casă. Ah! Viața mea! Tocmai îl ascultam pe stimabilul și inexprimabilul domn Guță declarându-mi din casetofonul meu de trei mii de euro cu boxele aferente „Ce zâmbet de femeie ai!”. Și parol, stimată poliție, chiar avea dreptate! Și eu care nu mă gândisem pân-atunci că zâmbetul poate fi și el de sex feminin și masculin! Așadar, tot la două minute mă priveam în oglinda retrovizoare, să-mi studiez zâmbetul despre care stimabilul mă asigurase că e de femeie. Și ce vedeam, poliție dragă? Ce vedeam, vedea-l-aș paratrăsnet p-ăla care mi-a spart-o! Oglinda, vreau să spun, cu tot cu partea din față, ah! Mașinuța mea! Vedeam o mândrețe de femeie cum nu e alta pe o rază de o sută de kilometri cu diametru cu tot. Totul era minunat și uanderful, motorul sfârâia, domnul Guță îmi whisperea-n boxe, iar oglinda îmi confirma – pentru a câta oară – că ochi ca ai mei nu mai are nimeni. Îmi spusese mie odată un domn pe care l-am servit ca la carte (că aflasem că-i cărturar, adică avea multe cărți de credit): „Tu, Maricică, ochii tăi sunt atât de expresivi, că până și-un pește fiert te-ar invidia!”. Am plâns atunci de emoție și bucurie. Mai fusesem comparată cu alte viețuitoare, ba cu o mâță care zgârie rău, ba cu o cățea-n călduri, chiar și cu o vită-ncălțată, dar așa compliment nu-mi mai făcuse nimeni. Vă imaginați? Pisicuțele, cățelușele, văcuțele sunt animăluțe frumoase. Dar peștele e de-a dreptul inteligent. Am citit c-ar conține fosfor, care cică ajută la creier. Ce poet a putut să fie cărturarul acela, spunându-mi într-un mod atât de elegant că sunt inteligentă! E drept că n-am prea înțeles de ce trebuia să fie și fiert peștele, dar așa-s poeții, mai ciudați. Dar am deraiat de la subiect. Spuneam că totul era minunat, când ce credeți? Din sens total diametral și neregulamentar opus, a apărut în fața ochilor mei unici un nesăbuit într-o Dacie roșie de-atâta rugină, cu care n-a găsit altceva mai bun de făcut decât să se urce sub mine. Acuma, să nu vă luați după ce spune el, cum că eu l-aș fi încălecat! Eu nu fac asta, inestimabilă poliție, că mie nu-mi place deasupra. Dar vă rog să nu mă forțați în intimitatea mea cu astfel de amănunte nesingnificative. Parcă ce mai contează! Neobrăzatul a mai avut și tupeul, după ce mai întâi m-a violat din priviri, să-mi adreseze vorbe ofensive și injurioase, cum ar fi: „Ce-ai, cucoană, nu ți-e bine? Ce cauți pe banda mea?”. Dar i-am răspuns și eu ca la carte, că nu degeaba am vreo cinci metri de cărți acasă: „În primul rând, cucoană-i mă-ta! Și-n al doilea, dacă te lauzi c-o bandă, e treaba ta și-a neveste-ti. Eu nu mă urc pe-a nimănui, decât în cazul în care e de comun acord și victima”. După care, grațioasă poliție, mi-a violat și urechile, cu vorbe pe care nu le-am auzit nici măcar la domnul Guță, cât sunt eu de melomanelistă. Așa să știți. Și-acum, că v-am derulat întregul fir epicentric al modului inacceptabil și inopozabil în care au decurs ostilitățile, doresc să reclam pe numitul...pentru următoarele: 1.viol, o dată (cu ochii); 2.viol, de două ori (cu gura); 3.viol, de trei ori (cu mașina); 4.încălcarea dreptului la replică, întrucât eu fiind mai puțin vexată în a folosi un limbaj grosier, am rămas mută, perplexoidă și cu mașina și fusta șifonate în fața avalanșei de cuvinte de negăsit în dicționarul exprimativ; 5.încălcarea dreptului la legitimă apărare în fața unei namile de unu nouăzeci, eu fiind o biată domnișoară complet nevinovată și neagreată, despre care lumea zice că; 6.îngrădirea accesului la cultură, căci, în urma ciocnirii impactului, domnul Guță, grav avariat mecanic și electric deopotrivă, a tăcut definitiv și ireversibil, până la următoarea mea abatere într-un magazin de electronice din Paris, în vederea procurării numitului; 7.încălcarea legislației de protecție a mediului, distrugându-mi totodată conformitatea Euro 3, cu catalizatorul aferent; 8.încălcarea codului manierelor elegante, a codului samurailor și altor coduri secrete; 9.încălcarea dreptului la frumusețe, eu rozându-mi unghiile până la carne, de emoție și sperietură, cu care nu mă mai pot prezenta nici la piață, darămite; 10.încălcarea proprietății private de care m-a deposedat pe jumătate cu motor cu tot, că de oglindă nu mai vorbesc; 11.încălcarea altor drepturi, cum ar fi: drepturile copilului, dreptul la viață, dreptul la exprimare, drepturile minorităților (eu fiind, cum am declamat, o minoritate unică pe o rază de o sută de kilometri) și altele. În încheiere, mai țin morțiș să precizez că sunt în deplinătatea facultăților mele, patru la număr, una la fefe, două la mare distanță și una-n curs, despre care multe-aș mai avea de spus dar, fiind foarte obosită de solicitarea intelectuală la care-am fost sedusă, simt că-mi pică ochii-n gură și centrul de greutate peste cel al domnului polițist, drept peste care mă prăvălesc în următoarele cinci secunde, ca semn al aprofundatului respect ce-l port Poliției Române cu Procuratură cu tot. Cu nestăpânită și indezirabilă stimă, a dumneavoastră oricând, Maricica.