am ajuns pe strada îngustă a refuzului
am apăsat butonul „așa nu mai merge”
am răspuns „da” la întrebarea „sunteți sigur că ați intrat în colaps”
secunde lungi de agonie virgină
mai cred că poate
Iluzionismul fandosit,
hlizindu-se-n vitrine roz
peste gunoiul poleit,
se vinde scump... ca virtuoz.
Opincarii s-au rujat
și-n aparențe s-au pitit
în marea groapă cu păcat
din care șarpele-a
Mătase ești, cu fir de curcubeu!
Cu pana ta atingi pe Dumnezeu
Și EL îți dă cuvântul aurit,
Iar tu-l împarți cu dragoste-mpletit.
Lumină ești, cu raze argintii!
Pe calea ta se află îngerii
Și
‘Nălțimile de liniști
stăpâne în păduri,
agonizând pe miriști,
revarsă-n lupii suri
o iarnă oarbă – mută;
se-apropie tiptil
și sperie o ciută
un vânător abil
ce-n carnea lui vârtoasă,
c-un
Mi-aș fi dorit să nu mai fii statuie,
privirea mea s-o înțelegi că nu e
decât o rază căutând pe-o hartă
să îți arăt spre unde gând mă poartă.
Mi-aș fi dorit să-mi sfâșii haina morții
topind cu
A fost o dragoste... că niciodată
Nu voi mai ști iubi pe-altcineva,
De-ai să deschizi pianul vreodată
La tine inima-mi va alerga.
Nu știu să fie un alt april mai trist
Ca cel în care toți
două bucăți de tablă neagră decupate în formă de inimă
pirogravate cu modele florale colorate în verde
puțin umflate mimând plinătatea
au unit golul într-un vid intrinsec
mai târziu inima a
Am risipit un nor într-o ninsoare
desăvârșită-n câmpul aspru și uscat,
când m-am închis în lotca mea ce doare
și-n palma-ți caldă vals de muguri am lăsat.
Ai risipit un zbor în fum
poetul nu iartă
te extrage te sustrage ție însuți
până rămâi o coajă aruncată în pustiul cuvântului
atunci deprinzi retragerea în carapace
a sentimentelor ajunse în talciocul iluziilor
dar
