Poezie

pământ

1 min lectură·13 martie 2013

Mediu

Mi-aș fi dorit să nu mai fii statuie,

privirea mea s-o înțelegi că nu e

decât o rază căutând pe-o hartă

să îți arăt spre unde gând mă poartă.

Mi-aș fi dorit să-mi sfâșii haina morții

topind cu dor zăpezile cetății,

să-ți rup cămașa de cleștar ce ține

trupul tău nemângâiat de mine.

Mi-aș fi dorit să ne iubim în toamne

câte poți să-mi fi lăsat Tu, Doamne,

c-ai pogorât în mine doruri câte

căi închise cu-nsângerări cusute.

Mi-aș fi dorit să râdem împreună

ca doi nebuni, ținându-ne de mână,

să îți arăt, fără cuvinte mari,

că sunt pământ atunci când tu dispari...

00986

Elena Aprozeanu. “pământ.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/elena-aprozeanu/poezie/14025912/pamant

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.