Elena Albu

Inocența, Puful piersicilor, Petalele macilor, Roua pe marginea frunzelor. Diafană, Ca urma păsării pe cer. Străvezie, Ca unda

Te iubesc doar atât cât durează roua pe petalele unei flori - până la răsăritul soarelui... Te iubesc doar atât cât marea se unește cu plaja - până la reflux... Te iubesc doar atât timp cât un

Citeam un basm cu îngeri, Eram pe dealul unui templu golit De rugile omului. Acolo, zeii venisera pe furiș, Era noapte si lună plină, Turnau ambrozie peste lut, Făurindu-și poeții...

Am să mă-ntorc îmbălsămată de drumuri, Plină de răni în suflet și pe trup. Am să mă-ntorc cândva...sa te mai bucuri, Si poate n-am să

Uneori plec la cules de stele cu tălpile goale, Doar cu rochia aceea de doruri, smulsă de pe umerii nopții, Odată cu tăcerea ta, visătorule. Ca și cum aripile de fluture mi-ar fi crescut dintotdeauna

Când ne-am iubit cu sete - pălăria rămăsese de veghe în pridvor. Motanul roșu, gri și alb, pe lene suveran, torcea din blana vremii scări de fum. Luminile, prelungi, uitau să

Și scoica am aruncat-o în mare... unde femeia-sirenă își scotea stereogramele cu mănuși murmurându-și descântecul crud : ,,verde-safir, sare, verde-marin\" Ai bătut recordul ielelor! îi zise

Liniște...A nu te gândi la nimic...Iată idealul din spatele socialului! De când ne naștem suntem umpluți de gânduri:nu ale noastre, ci ale altora - în timp devin ale noastre. La rândul nostru ne

Și farmecul ne doboară din nou: Uiți de tine și mi te dărui Jumătate rugând, jumătate poruncă. Apoi, dezmeticit, te miri de tine Și mă gonești

În fața ușii Afoditei încercam să resping asocierea nefastă pe care o făceam între cele două întâlniri cu Șarpele. Îmi raționalizam rușinată temerile spunându-mi că tocmai coincidențele stranii dau

În casa mea, pe masă, o portocală se visează decojită de degetele tale. Zăpada curții, fecioară în haremul iernii, se înfioară neatinsă. Dorința, unică podoabă, în bradul de Crăciun s-a

Bucuria de tine umpluse încăperile, Gâtul meu se arcuia într-un surâs timpuriu, Un plop ne privea prin ferestre, Cu promoroaca râzându-i, alb-sidefiu. Tu

Se vor opri postludii in preludii. Va ninge mult și trist ca în poeme. Îmi va fi frig și cărțile vor muri. Vor încremeni sănii și cai. Colindele, vor fi prohodul

Motanul meu a copt în vatră mere, din pomul lui Adam. Cu gând viclean și ochi scăpărători mă-ndeamnă să le întorc în mare taină, cu-obrazul de zăpadă, pieptul gol, prin focul amintirii,

Ochii tăi, privindu-mă cum cad, într-o poezie de dragoste. Prezența ta, gingășia care îmbracă clipa, tăcerea unui gând, preaplinul unui sărut, o guriță de ceai.

mă proptisem de geam și așteptam să cobori din versetul în care m-am răstignit născocindu-te luna alăpta prunci de nori octombrie era cald și blând ca sărutul unui timid te-mbiam la o ceașca de

Trenul se îndepărta de oraș alergând pe câmpie.Cerul era albastru și roz și gri sub aburul dimineții.În zare se profila un orizont încă somnoros. Bărbatul închise ochii lăsându-se pradă mersului

Beau vinul Tău: sângele, preschimbat în văzduh, mă părăsește- nu mai aud, nu mai văd, mă pierd între-atâtea cuvinte... Duhul trist al poeziei, demult poposit pe umărul stâng, uită să-mi mai

Secunda de care ne e frică n-a trecut, Ci teiul o ascunde sub petice de scoarță, La umbra frunzelor, In metamorfoza fluturilor, Sub plesnetul fântânii arteziene-n piatră. Bastioane

Tu poți aduce vraja nopții-n miezul zilei, Iatac de basm, miresme de santal, Un timp ambroziac al Afroditei, Pierdută-n văl de borangic oriental. Acorduri fine vin din depărtare,

Cred că n-ai să astepti: Ucenicia ți-i gata, O hartă să-ndrepti Drumul și roata. Uite-ți steaua plângând:

Aurora din vis, Lacrima zilei de azi, Basmul omului.

Eu vreau să trăiesc în dragostea ta precum delfinii în mare, pentru că valurile îmi aruncă sufletul în candela cerului și încep să exist: torță, velă cu aripi, țipăt sărat, adâncire de