Visătorul

Uneori plec la cules de stele cu tălpile goale,
Doar cu rochia aceea de doruri, smulsă de pe umerii nopții,
Odată cu tăcerea ta, visătorule.
Ca și cum aripile de fluture
mi-ar fi crescut dintotdeauna în jurul inimii,
Pun degetul pe buzele Lunii și-i șoptesc:
,,Ascunde-mă, și tu ești femeie!\"
Luna se stinge după un vârf de munte,
Vântul îmi saltă rochia în palme,
Zbor în înalt cu pieptul plin de gânduri interzise,
Până ating cometa visătorului-
Eu îi dau gânduri,
El îmi dă stele,
Eu îi dau cuvinte,
El îmi dă vise,
Eu îl ating cu muguri de sâni,
Cu margini de degete,
Cu umbre de coapse...
El mă coboară în zori,
Cu poala plină de stele,
Plină de șoapte,
Adorm...
Goală de gânduri.