Ela Victoria Luca

Mulțumesc pentru că ai privit poezia ca pe o scenă interioară în patru acte, este scrisă astfel. Eu am diferite stiluri de a scrie, nu pot promite că îl voi păstra pe acesta, pe viitor. Scriu mereu în funcție de armonia gândire-simțire și după cum îmi hoinărește spiritul. Te mai aștept acolo unde versurile mele iti vorbesc.

Ela

Marius, tu poți lua din parfumuri descompunerea lor în picăturile amestecate spre a defini o anume aromă. Azi rozul din Anais, de magnolie, iasomie, lotus, trandafir și lăcrămioare. Florală este esența mea de acum. Mulțumesc pentru sticluța în care mă păstrezi.

Adina, apă peste apă, picături de timp de prin arborele vieții, noi parfumuri, mereu purtăm cu noi tot ceae ce am adunat de la naștere și mult mai înainte. You know, și perele pot fi albastre, precum trandafirii la care visam atunci când \"creșteam melci în cutii de abanos\". Mulțumesc pentru căderea apelor în mare sau a mării în apele cerului.

Anana, din aceste arome de-acasă, păstrează cele prielnice sufletului tău, pe cele triste metamorfozează-le sau lasă-le iertării că pot fi și cu iz de pelin. Mă impresionează simțirea ta profundă.

Ela

Erika, aceste cuvinte mă îndatorează și mă fac să am grijă la scriere și la trăire, nu neapărat în această ordine. ;) te aștept cu drag.

Ruxandra, aici e o nostalgie mai degrabă, melancolia o las în pod, prin lada de vechituri, însă mi-e un dor de copacul vieții mele, sub care mă legănam liberă și sub care, acum în mine fiind doar, uneori mă simt în aromele vieții de atunci. Acum, o femeie ce alunecă printre povești. Te aștept să le citești, unele vor fi aici.

Adrian, fumul anilor învăluie uneori copacul din noi, ne face să privim întrucâtva altfel ceea ce am fost, ce suntem și să ne amintim de cele mai profunde și dragi locuri, aroma de scorțișoară rămâne mereu, ca multe altele. Mulțumesc pentru cum ai adunat frimiturile de pe cărarea sensurilor.

Ela

Cristina, mă bucură aceste mici semnalări evenimențiale, ce surprind plăcut și ne aduc spre cei ce își împlinesc anii prin cărți de valoare. Felicitări lui Costel Baboș, așteptăm detalii, posibil ca înainte de eveniment să fie și aici o rubrică dedicată lansărilor de carte.
Să ne reîntâlnim cu bine, pe aceleași hotare ale cărților.

Ela

La porțile orașului violet, suspendat parcă între cer și pământ, între rubiniul vieții pieritoare și infinitudinea spiritului, de șapte ori câte șapte, și tot așa, până când marea cea goală și rispită nu își mai amintește nici peștii, nici corăbiile, nici măcar că a existat vreodată pământul, \"eu sunt un spirit frate cu toate spiritele de foc\".
Și dialogul acesta memorial, imaginat acolo unde le chocolat c\'est la vie avant tout, mă desprinde din timpul lui Horus, c[ci luptele deja au luat sfârșit pe această parte a lumii unde se prind rozalii pe un totem african. Îl salut și eu pe Ka al tău, mă îndrept spre Ra, cel din alte părți ale timpului.

Ela

Pasărea spirit se trezește în dimineață, e încă duminică ]n suflet sau încă septembrie, \"gheb de lumină\", lăsând oul timpului să cuprindă \"gălbenușuri de cer\" din care, așa cum este principiul domin(-)oului, culorile cad una după alta în lume, acolo unde este \"capătul infinitului boltind
dantelat așteptări scorburi de piatră în verde\". Și totuși, într-o altă dimineață totul se schimbă, \"nimeni nu vede pe nimeni în afară de copilul orb\", ne trezim în orașul în care totul se aruncă, viața devine un obiect mizer sau inutil. Doar ca o părere, \"în evantai poemele lui Prevert traversează strada\". (neîncrezător, la duminicile pipăind caldarâmul)
Această promenadă printre versurile tale mă face să îmi schimb ziua de azi înspre amiază, să caut portocaliul apusului pe marginea unui lac, acolo unde poemele prind aripi si nu ascultă depărtările triste.

Ela

Mulțumesc pentru acest comentariu nuanțat și prins frumos în sensul versurilor, ca un volan de gânduri și impresii în care ai început ziua. Mă bucură să văd cât de bine îți prinde această înrozire a urmelor de ploaie, de la o poveste la alta, și tot mai departe.

Ela

Subscriu deplin la împotrivirea ta față de paloarea acestui chip aici aprând, iar când voi atinge muntele, chiar dacă nu voi găsi floarea de colț, măcar o voi traspune într-un poem și ți-l voi oferi. Până atunci, sunt pe piscurile unei cărți cât un munte și le străbat în lung și în lat până mâine seară. Mulțumesc pentru că \"furi\" paloarea, sper să redau curând nuanțele poeziilor.

Ela

Ioanule, interesant cum ai răsucit sensurile, cum parcă acea trsnitură a brațului o simți în tine, sau cum îmi amintești să am grijă la dragon, să nu îl ignor, mai ales în aceste sfârșituri ruginii, prin toamnă. Mulțumesc pentru unduitoare cuvinte, venind dinspre tine au o rezonanță înaltă.

Anana, tu cea care reverberezi în spiritualitatea feminină cu fine trăiri și gânduri, ai ales acele versuri care dau ocol rațiunii reci și picură numai ceara sufletelor. Mulțumesc pentru că mi-ai amintit că am încă rubiniu în mine, nu doar paloare, un rubiniu al pasiunii temperate.

Ovidiu, bun venit, dacă acest prim pas prin versurile mele simple ți-a fost plăcut, atunci calea lor îți va rămâne deschisă, și a celor din urmă și a celor ce vor veni, la timpul lor. Mulțumesc pentru deschiderea de gând.


Ela

Între cuvinte, o scenă pentru ultimul tango, parfum de femme, într-un \"ceas pierdut în oglinzi
pendulînd asimetric
un timp necuvînt
un timp nesfîrșit\".
Nimic în jur, \"statui de copii alergând spre o clipă lipsă\". Nici măcar îngerii. Undeva în spațiul vital, \"prăbușire de sepia noetic
reverberînd voaluri de mireasă
în spasme de giulgiu\". Cine să urmeze ritmul unor cuvinte murind, unei \"tăcerii sfîrtecată în mii de poeme\"?
Mereu sfârșitul înaintea oricărei piruete prin indiferent ce mit.

Mă simt într-o sală de bal spartă, tangoul abia se aude, pe marmură o singură cală. Și nici un cuvânt, nici un poem, doar parfumul și o ieșire imperială.

Poemul acesta e o esență. Rubinie.

Ela

Cu drag și nerăbdare vin să te văd într-un rol de zile mari, oe o scenă pulsând a viață, derulând rolurile pe nerăsuflate. Pentru această invitație pe care o voi onora, așa cum am promis, din rândul 7, îți ofer prima lumină, până se vor aprinde reflectoarele!
Mult succes trupei, regizorului și îndeosebi al nostrului poet-actor, Bogdan Gagu!

Ela

Bodogănel, eu ori mă dau de partea celor ce cred în telepatie, ori încep să număr simetriile, ori văd bine că mulți avem și zile proaste printre cele bune, și pitici și contre mici, evident distanța între Marea Baie și Mica Pariziană Capitală s-a transformat în km pe contre și nu în km pe secunde, căci, după cum vezi, la mine și luna a noua are secunde în loc de copii. Apăi, frățioare, tare bine ai intrat tu în atmosferă, deși ești departe de templu, ești mai degrabă printre castelanele de prin veneția sau Roma, sau mai știu eu de unde. Cert este că finalul contrei tale este de nota 22, câte arcade ai trecut (deși ai doar 2 când privești :)) ) ca să poți contra-balansa bine acest poem cam pustiu în cetatea minții. ;))) Mulțam fain și când mai dă tele-simpatia peste noi se va vedea cu ochii liberi și cu toate arcanele. (Pardon, arcadele.)

Ela

Silogism în versuri, apropiind distanțele între oameni, între începuturi și sfârșituri, într-o tonalitate a revoltei pusă totșu la îndoială, dubitativ discurs, dar interogațiile par a fi, citite invers, deja răspunsuri.
\"Dacă e adevărat\" că acum agonizând și tu, alături de cei apropiați de sfera cuvintelor, \"trăind o clipă\", atunci semnul meu pe marginea poeziei tale este pentru a te însoți \"fără răzvrătire,
și fără interes\", fără nici măcar \"graba începutului\" într-un spațiu interior respirabil poetic și a te întâmpina fără semne de întrebare.
Las doar acest semn, voi reveni pe pagina ta pentru comentarii în detaliu, atunci când mi-e deschisă ușa și nu voi fi \"un oarecare ce aproape sfârșește\", aici, \"la înghesuială\".
Între nuanțe de pesimism și optimism, în infinite nuanțe,
Ela

Un poem al existenței în fondul creat prin forme, deformări sau malformări ce lasă în alb-negru comparații pregnante, luminând până la incandescență interogațiile meditative: „de ce mai crezi că o să găsești ceva sub pământ...?” sau afective “sau nu-mi auzi tristețea cum cântă?”. Între ele, zgomotul vieții auzit prin cuvinte „freamăt surd”, “șarpe cu mii de clopoței », «urletul înjunghiat».
Între simțuri amplificate, «ochii drept cârje pentru corpul imobil de vise tăiate drept», «un freamăt surd mă împiedică», «tremur aici între două aripi de ceară», «sau nu-mi auzi tristețea?», « să-mi privești cerul în suflet acum », nu mai poate durea decât arderea, iluzia, «cimitirele de sub unghii», poeta regăsindu-se în aceste căi nedeslușite, în acest «haos primordial», inundată « cu nori lânoși de copil inocent ».
Această inocență care urlă înjunghiată își cere dreptul la a fi fire, la a exista prin cuvinte, prin trup, prin cerul din suflet, unicul fond ce nu poate fi deformat.

Sintagme ce pot fi încă prelucrate ar fi «scoate încă vreo două kilograme de putreziciune» - impresia mea este că această cuantificare exactă nu dă o ordine sau un sens ideii esențiale a poemului; «s-au disparat în mii de iluzii și am devenit exact» - disparat, exact este o rimă involuntară, pe de-o parte, iar pe de alta, mii de iluzii cu mii de clopoței este o repetiție ce poate lipsi. ;)
De asemenea, aș re-gândi titlul pentru a fi în consonanță cu ansamblul poemului și cu subtitlul. Eu aș fi ales subtitlul drept titlu. Părerea este singulară și subiectivitatea este inclusă.

Remarc versurile : « fără folos caut răspunsuri între stâncile alb-negru
când un val incandescent mi-a smuls picioarele
din rădăcină », precum și strofa deschisă de suspensia « tremur… tremur aici între două aripi de ceară deși tot încerci să le arzi cu bricheta »

Pentru reușita de a transmite emoția prin figurări de substanță, într-o formă ce se încadrează în estetica lirică, pentru evoluția din ultimele săptămâni în scriere, îți las o steluță de încurajare și îți doresc să scrii mai departe din tine, căci miezul cuvintelor acolo îl simți.

Ela

Marlena, admiratia mea pentru pasul tau neostenit si pentru pasiunea cu care iti dedici timpul, sufletul si intreaga spiritualitate scriiturii si oamenilor poeziei, poeziei din oameni.

Daniela Luca

uite cum fac coada la iesire ingerii
pacatosi la tine in suflet matinal
cind se schimba intre ei si altii mai negri
carora le place bezna orgolioasa
si nu risul cirstalin
de chipuri bronzate fara mistificari
dar bine si artistic fardate
absente la burta pe carte
ca sa nu le paraie oasele
si nici pe tine sa nu te faca bucati
si nici sa nu sparga carapacea lumii
ca e de portelan de Murano
pretios si nu esti asa la punga gros

ai grija cum soptesti sa nu cumva
sa se faca tandari floarea nemuritoare
de la atita voce prea bodoganitoare
mai ales dimineata la 7.31
cind multi dorm
poti sa tragi si cu tunul

Bodoganel,data fiind ziua asta a mea absolut proasta de dimineata de la 7.30 si pina la 17.00 inclusiv, m-am hazardat sa zdranganesc un pic carapacea ta cu o contra, ca nu am mai facut-o de multisor. Promit ca la urmatoarea poezie voi face un comentariu \"serios\".

Si daca nu rizi la contra, nu-i bai, chem si lacatusul si timplarul, ca abia m-am obisnuit cu chestii barbatesti.

Ela

\"după colț omul vineri adulmecă, poate din curiozitate de puștan. privirea unei femei odihnește pe degetele mele lungi o părtinire de cunoscător. undeva, mai sus, liniștea ronțăie un lăstar înmiresmat de brad. tu ești bine azi.\"

Privesc acest scuar al scrierii tale, nu stiu de esti tu sau vreun duh, stiu ca uneori berea este un pretext pentru a primi jumatatea de felie a zilei data sau primita si mai stiu ca uneori firele de pe degete impletesc lumini argintii, sau depinde. Nu stiu daca esti bine azi, dar orologiile vorbesc timpul oamenilor mari, ce bine ca fiind copil inca nu cunosc limbajul pierderilor prea timpurii. Si cind lumina din camera ta arde pe dinauntru, ma intreb de este loc pentru alte lumini, ca si cum uneori macar fereastra sa ramina deschisa, fara vedere spre strazi pe care trecatorii isi plimba trufia.
Textul tau personal imi vorbeste despre ziua de azi si e bine sa regasesc frinturi din ea, ca atunci cind imparti acelasi colt de gind lumesc.
Mi-a priit aceasta lectura, pe treapta cunoscatorului ce sta linga mine eu ascult cum ma rontaie linistea.

Ela

Razvan, firul Ariadnei a fost des-tesut aici, prin cuvintele tale, si a mers mai departe intilnind firul gindului meu, pina la inceputuri, de la oul primordial, pina la femeia ploaie si barbatul uneori intuneric, caci daca te uiti atent, e acolo, cu bratul de tuia \"ademenind rasaritul\", si mai sunt si templieri. Admir barbatul-lumina. :) Multumesc pentru firele-ntoarse ale sensurilor vizibile sau nu. Te astept mai departe.

Daniel, iti multulesc ca te-ai lasat cuprins de mistere si de injumatatirea primordiala, gasind lantul simbolurilor initierilor si trecerilor dinspre intunecare inspre iluminare. Ai luat usor treptele cetatii si le-ai urcat printre arcade. Sper ca ti-a placut peregrinarea aceasta. Te mai astept dinspre voalurile de cuvinte.

Ela

Carmen, temeiul ființărilor, dinspre începuturi, trecute prin fire și noduri de vieți și de alte vieți există câtă vreme ochiul nu se inchide. Și nu se închide. Mulțumesc pentru trecerea prin Galeano. ;)

A-din-a, fiecare din noi suntem o cetate clădită dinainte de a o cunoaște. Suntem în jocul începuturilor și al sfârșiturilor, al contrariilor, până când putem da înțeles cercului. Atunci putem accede la ceea ce spiritul ne dezvăluie. Ai ales versul cu femeia în voaluri, cea dusă de îngeri și cuprinsă de o lumină care se aprinde la capătul unui drum de trecere sau unui tunel. Ai ales calea ascensională.
Mulțumesc pentru că îmi citești poezia. Într-o zi poate chiar voi începe să scriu. ;)

Ela

Pentru a ajunge la Templu, străbați drumul și apoi arcadele de la Septentrion la Miazăzi. Acolo sub o boltă vei regăsi Delta de lumină: e un triunghi cu un ochi în mijloc. :) Dar deja cred că vorbesc despre lucruri de tine demult privite. Mulțumesc pentru cuvintele tale întemeiate.

Ela