Cântec de adormit luna

Luna fără dragon nu-i posibil a se fire! El stă acolo, sus, între cele două Urse și păzește Cărarea Robilor...
Trosnirea brațului o aud, parcă, materializată în cutia craniană. Ruperea osului e foarte dureroasă, e ca un scrâșnet de clepsidră de nisip, cum, pare-mi-se, spune pe undeva Nichita.
Apoi, pasărea ceea știe cânta, știe cânta... dar întomnează uneori fără motiv. Și cărările nu au, parcă, ruginiul sfârșirii...

atragi din titlu, apoi curgi atat de suav ca un cantec,
ca o oda a pustiului aceasta melodie, doar
\"bratul trosnind a patima\" rupe tacerea insingurarii, cata putere are versul acesta, cata patima femeia care spune asta...
apoi trecerea peste ceasuri, tu rasarind \"pasare ce nu a atins vreodata cantul\"
imi place deasemenea mult: \"hai sa ma legeni dinspre toamna spre tine\" , aceasta chemare atat de feminina, atat de dulce,
frumos poem Ela, frumos
drag Anana

pur și simplu mi-a plăcut.
mai vin !

Ioanule, interesant cum ai răsucit sensurile, cum parcă acea trsnitură a brațului o simți în tine, sau cum îmi amintești să am grijă la dragon, să nu îl ignor, mai ales în aceste sfârșituri ruginii, prin toamnă. Mulțumesc pentru unduitoare cuvinte, venind dinspre tine au o rezonanță înaltă.

Anana, tu cea care reverberezi în spiritualitatea feminină cu fine trăiri și gânduri, ai ales acele versuri care dau ocol rațiunii reci și picură numai ceara sufletelor. Mulțumesc pentru că mi-ai amintit că am încă rubiniu în mine, nu doar paloare, un rubiniu al pasiunii temperate.

Ovidiu, bun venit, dacă acest prim pas prin versurile mele simple ți-a fost plăcut, atunci calea lor îți va rămâne deschisă, și a celor din urmă și a celor ce vor veni, la timpul lor. Mulțumesc pentru deschiderea de gând.


Ela

Ma declar fatis impotriva melancoliei tale. Cred ca aerul curat dintr-un sat de la munte, ar fi suficient de inalt ca sa-ti inrosesca de dragul stelelor obrajii.Pana cand imi vei trimite o ilustrata cu floare de colt, iau cu mine paloarea:
\"sunt mai palidă cu o pasăre/
ce nu a atins vreodată cântul\"
Cu drag,

Subscriu deplin la împotrivirea ta față de paloarea acestui chip aici aprând, iar când voi atinge muntele, chiar dacă nu voi găsi floarea de colț, măcar o voi traspune într-un poem și ți-l voi oferi. Până atunci, sunt pe piscurile unei cărți cât un munte și le străbat în lung și în lat până mâine seară. Mulțumesc pentru că \"furi\" paloarea, sper să redau curând nuanțele poeziilor.

Ela

luna răsărind printre coaste și pasărea în necântecul ei tăcut semn de plecare și părere de rău paloarea primei clipiri a ochiului-suflet subjugând printr-un abandon total în \"dreapta mea\" pătimașă frângându-se...
numai bine!

V., las stânga să rămână întreagă în tandrețe, sunt ploi nemiloase și umblă pământul în gri cernit acum, poate că luna nu mai poate privi apele sau poate e doar un verde deja diluat în toamnă. E ca și cum octombrie aduce alt pal de lună. mulțumesc pentru însemn, am prins nuanțele tale în schimbare.

Ela