Ela Victoria Luca

După atâta sfârșire, de mare, de cer, de toamnă, adunate în panglica versurilor, ca și cum ele undeva au fără tăgadă un început dezlegat, am rămas privindu-te, căci ultima strofă mă cheamă încă, spre recitare în ton grav:

\"Sfarsit de mine
Neinceputa inca,
Fara plan de terminare
O singura inscriptie pe
Fruntea-mi necioplita-n piatra
Eterna icoana
A ingerilor-om.\"

Irisul oare se poate sfârși neîncepând? Cred că este printre puține lucruri lăsate ființând astfel, aici, pe pământ. Frumos, Iris.

Ela

Las felinarul aprins, poemul acesta mă face să nu mai respir de dinspre verde nu mai e drum, nu mai e nici maica cea toata decât veghea de dinspre ocolul cerului, nu mai port nici gențile de piele, doar scriu ca și cum ulcica s-ar vărsa de amar dinspre mine spre șapte, mereu va fi un nouă, până atunci când mă voi face pământ.
Poem al rătăcirii atunci când călătorul nu-și mai vede sensul, doar sensurile întortocheate, din noapte, spre poem, ca și cum ar respira poezie, nu aer.
Nu pot scrie mai mult, poemul acesta ființează. Așterne-te.
Închei tot cu patul tău de versuri, lăsate în drum, dinspre Iași, înspre noi.

« Asa ca adorm dupa cum spuneam in patul drumului patul care nu se face niciodata nici pliant si nici de verde ori matase un fotoliu ci numai de graba uneori doar un asternut pentru unde s-a varsa intr-o zi urna ori ulcica de si cu si dinspre toata cu pamant »

Eu aș lăsa o lumină albastruie și aș spune lumii noastre de aici să îți citească încet-încet fiecare cuvânt.

Ela

Interpretarea ta dinspre inimă spre gândire, dinspre rotundul secretului, spre nisipiul iluziei mă încântă. Cu atât mai mult cu cât finalul tău mi-a amintit de Zorba, \"ce prăbușire frumoasă!\". Mulțumesc, orice atingere sinceră deschide lumi.

Ela

Tesute intr-un decor contempat, dinspre inauntrul labirintic, inspre marea de verde a lumii, acest triptic de miniaturi pastelate in versuri ma lasa o vreme sa ascult cum frunzele cinta, fiindca nu e inca iarna si fiindca iubesc verdele, in toate spatiile lui.
Pastrez ultimul haiku, deoparte, spre mine, acolo unde visele mi se desfira.

Sunt ghem de vise
Pierdut în labirintul
De dor și lacrimi

Ela

Daniel, mi-ai dat o idee, deși îmi pare rău de multe ori că pentru unele verbe sună imperfectul neplăcut în română. Și mai ales că aici în poezie e necesar acets timp. ;) Citind și la prezent, e interesant cum se schimbă un pic planul și ritmul. Mulțumesc

Ela

Maria, mulțumim pentru un astfel de anunț, care va fi o deschidere pentru alte asemenea anunțuri, și care poate da șanse și tinerilor poeți; există la noi pe site o mână de oameni talentați pe care i-aș recomanda să participe.

Ela

E o cameră fără pereți, e ca și cum s-ar contura numai fire de ceață prin care ochiul se distinge ca unic purtător de lumi. Da, oglinda, așa cum o descrii tu, spre a mai adăuga o lume, a celor ce nu se reflectă. Fotografia de tine alăturată și creată de Linea este un dar fără cuvinte, care mă face să privesc doar cu un singur ochi, celălalt, cel ce nu se închide.
Mulțumesc.
Ela

Ce trecere lină între strofele tale, ca și cum între tine și el, între \"pietre\" de oameni și neîmpietrite suflete:
\"rămășițe de oameni plutind goi în aval
supărați că nu le stă dumnezeul mai la dreapta
așa cum vor ei
și mai sus\"...
între toate acestea se simte firoul unei bucurii simple, de un basm nespus decât în credință, de crescuți printre degete, fructe pieptănate, și jocul liber al dialogului cu sine și cu un Dumnezeu care, oriunde i-ar fi locul, mereu tu îl vezi în dreapta ta, mai sus.

Poem al unui crez, condiție asumată în armonie cu cele ce ne sunt date, liric viu, metafore pastel, toate acestea printre \"cuvinte pietre\" din care florile ies toamna pe un colț de gând. Frumos, Daniel, așa cum te scrii tu, atât cât am descoperit până acum.

Ela

Da, este luntrea fără luntraș, numai bătrânul o poartă printr-un somn, ori printr-un vis, printr-o realitate sau alta, corpul nostru înlemnit, uneori arzând, uneori lăsat în spirit. Într-o zi, acum câteva luni, am promis pe un comentariu la un text al tău că voi scrie un eseu. În curând va fi scris. (Despre căutătorul de sine, de îți amintești.) Mulțumesc pentru gândurile atât de bine șlefuite.

Ela

Carmen, elegant, maiestuos, purtând femeia spre alte sfere ale spiritului, el, tigrul, cel ce veghează, nu cel feroce, din alte filosofii. Tu ai luat sensul dat de mine, îndeosebi din prima strofă, presimt de ce, și nu doar fiindcă acolo e cheia, cea purtată de parce, acolo e Maya. Îbțeleg că nu vei scrie un eseu, te invit să scrii gânduri, sau să facem un colaj împreună. Nici eu nu aș scrie eseu despre asta. :) Alege piatra tămăduitoare dată doar de un anume om. Mulțumesc.

Magdalena, da, e și o piatră cu acest nume, care paortă soarele în ea și care se spune că protejează de duhuri rele. Aici e un fel de poveste cu personaje neîntâmplătoare, a timpurilor intersectabile, convergente, spirale adunate într-un punct. Da, oglinda mată era în prezent, acum depinde ce anume înseamnă prezentul acesta. :) Mulțumesc, des-cifrarea ta mă inspiră uneori, îmi deschide alte fire de gânduri. Te mai aștept.

Ela

\"singurătate cu linii în palmă prea scurte pentru cât aș putea-o trăi
de fapt nu știu nimic despre ea, doar despre mine\"

Iau palmele din amar, probabil va ieși o lună, altfel, așa abrupt cum îmi sună cuvintele, sonoritate zgâriind munți stâncoși, eu - ea, mările nu mai au glas astăzi decât pentru a binecuvânta cununa nisipului cu cerul.
Cred că această clipă ce mă privește dinspre tine spijinită pe coate mă face să admir un vers și să îl țin lângă celelate ca pe un fragment dintr-un coral.

\"clipa mă privește sprijinită pe coate
de parcă aș mai putea întoarce de undeva viitorul de vreo cheiță\"

Amintește-ți de ea, cea care ești netopită de amarnicul mărilor. Hai să colindăm împreună pe luciul unui lac abia transparent.

Ela

E o carte asteptata de citiva dintre noi, de aici, fie Timisoara, Bucuresti sau orie alta urbe. Si asta nu e o \"pura intimplare\', ci prilej de a ne reaminti sau reinventa ceea ce suntem. Felicitari, Costel Babos!
Multumim, Pan, pentru semnalare, prezentare si posibilitatea de a avea acces la \"As crede in Dumnezeu\"!

Erika, aproape timp, aproape fără contur o casă, planurile se suprapun, personajele sunt ceea ce ar fi putut fi. Și, da, o anume valoare dă ochiul sentimentului, aici sentimentul se ascunde în colțul rupt din pământ. Mulțumesc, când e timpul fi-va vizibilă trecerea.

Ioana, antagonia apare în multe din ceea ce am scris, nu mă refer acum la ce scriu neapărat aici pe site. În aceste versuri apar planuri temporale, scene ce se pot între-vedea, singurul cel care face posibilă o legătură fiind ochiul. Orb sau nu, al femeii, al tigurului. Și aici e un tigru alb, cel care veghează, cel tămăduitor, cel ce are forță și călăuzește. Femeia e doar apariția dătătoare de sens. Mă voi gândi și eu să mai risipesc din antagonii, a-ritmii și a-sincronii. Regăsirea prin poeme este de netăgăduit, căci, știi, \"îmi plac poemele tale\".

Mihai, bun venit, și chiar este bun venitul. Este o acceptare, da, a unui univers, și realmente o extindere a liricului în clar-obscurul lucrurilor și ființelor, acolo unde nu doar simbolizăm, ci și încercăm, prin conștientizarea trăirilor, limitele experiențelor primite cumva, într-o anume temporalitate invizibilă. Mulțumesc și trebuie să îți recunosc și că am citit ce ai scris în pagina ta, nu doar de timp.

Ela

Pozne, poze și concursuri, recitări, escaladări, râsete, mese bogate, inspirație, de toate... Am parcurs epigramă de epigramă, poză de poză, întreg albumașul, petec de cer, pisc de munte și chip de om, viață cu haz, tare fain o fost la voi acolo!
No, apăi tare mă bucură că a apărut și volumul II și zău că ar merita editată o cărticică de epigrame cu voi toți și bine prefațată de Maria și schițată de Felicia, și cine mai dorește. Fiindcă e drept că urmează și alt Rarău, la care va fi avalanșă (în munții de rîs) de la atâta zguduit epigramistic. Să ne vedem o dată mai cu mulți de prin tătie părțile că voi oți dat binie tonul, da bine die tăt!

Și premiatul Ioan să vină și la următorul urcuș cu al său ton ghiduș, desigur și cu chitara!

Drag vouă, felicitări pentru aceste relatări \"zguduitoare\" și vă păstrăm la colecție, aici, în locul de unde se șterg amintiri!


Ela

Daniel este omul a cărui spiritualitate se întemeiază pe două esențe: credință și liric. daniel este un descoperitor de lumi și un căutător de înalt. daniel nu scrie cuvintele, ele se înscriu în el, pentru ca să se reverse ca-ntr-un izvor de poeme. Daniel are un fel al său de a face candele din versuri.
Maria ni l-a adus în lumina pe care ea l-a redezvăluit lumii noastre, iar fiecare lansare în lume, acolo unde și Maria este alături, e ca o veghe. Aici avem o mărturie a împlinirilor și a rostirilor. Mulțumim, Maria, pentru că rămâi o stâncă vie, prezență constantă de suflet acolo unde alt suflet prinde mugur.

Daniel, întotdeauna primul poem are în el un izvor de stânci. Înmugurinde în cărți. Te așteptăm mai departe, în aceste grădini timpul îți este prielnic.

Ela

Starea ce se transmite, ceea ce privind in ceasul de abanos al unui om in suferinta, pe moarte, uneori greu este de cuvintat, greu este de primit in sine sinele celui ce se stine. Ceae ce ramine, daca nu cenusa, este spiritul sau, undeva. Niciunde am spune noi, oamenii, aici. Multumesc, ai fost aproape de ceea ce se transmite.


Vladimir, intre necoagulare si inform, poate. La \"bomba\" nu m-as fi gindit, aici e cu totul altceva, o pieire descrisa altfel. Si directia e alta.
Lectorul citeste cu proprii ochi. Daca asa slaba este, asa poate a fost sa fie. Imi amintesc insa de un poem al meu pe care l-ai considerat cel mai bun, \"Ruga in lemn\", si care a ramas fara nici o alta parere.
Tin seama de ceea ce imi transmiti, multumesc.

Ela

\"un orologiu ambiguu
în amintirea căruia mai păstrăm încă o anume tăcere\"

Câteva lucruri, unele nestrălucind, altele doar fiind fluorescente, ori incandescente, existența fără amibiguitate no way. Doar timp scurs, ori poate \"din depărtare ne sosesc vești îngrozitoare\".
Ceasul în care nimic nu trece \"și cădem într-un somn... pînă cînd apare de niciunde lighioana teribilă\".
\"Trecut-îndepărtat\" nu am ieșit încă din crisalida noastră, suspendați între două dimensiuni ale ființei, nici îndeajuns de vii, nici pieriți, căci \"a treia mînă care ne tot crește înconjurîndu-ne ca un fel de șarpe apus\".

Acum cele două planuri ale poemului, prin contrastul expresiv, deși ideea se menține, pot deruta dacă nu vezi \"avertismentul\" din ambele.

Something orange... Ceva incert de frumos prin însuși faptul că incertitudinea e singura stare certă.

Ela

Developezi clar sensurile, în pozitiv sau negativ, lejer ca și cum ți-aș fi vorbit pe o limbă bine cunoscută. Mulțumesc, uneori un acordaj de gânduri readuce o liniște verticală.

Vremurile regăsirii de sine există înscrise în noi, e îndeajuns să ne ascultăm. Ceea ce ni s-a spus ni se tot spune cumva și când nu auzim. Mulțumesc, punte să fie.

Ela

Marius, tu ai scris aici un început de poem, într-o deschidere de lumini dinspre alb spre binecuvântare nemărginită. Mulțumesc, m-aș bucura să îl conitnui și să îl treci acolo, în pagina ta.

Erika, suflete spre îngrijire, purtate în noi, sau tresăriri, presimțiri, ca o vestire că undeva se întâmplă, și apoi apele din fântână, și apoi vântul cruce, toate au rostuit un fel de zvâcnire a spiritului. Mulțumesc pentru apele toate despre care îmi vorbești.

Carmen, dinspre albastru cred că undebva se pleacă, apoi se fac trecerile înspre toate cele, atingând ore de abanos, pentru ca o reîntoarcere spre alb-astru să fie iarăși posibilă. Mulțumesc, cu bujorii nu știu ce să spun, poate doar trandafirii tomnatici.

Ela