Ela Victoria Luca

Dacă ai ști vreodată ce fire transparente leagă mama-Hemingwey-Veneția-eu ai spune că sunt semne presărate de când lumea și nenuntite încă. Scriem și, când este timpul, trăim, iubim.
Când intri la Santa Maria della Salute, spune o rugă sau doar o destăinuire. Mulțumesc pentru semnul auriu, dinspre tine e o certitudine că am atins frumosul cu o simplă cuvântare.

Dana

Am încercat să-ncătușez clipita,
S-opresc pe-un verb privirea ta, grăbita,
Dar zborul ei necugetat distruge.

Și versul tău se face ca hățul și zăbala, mă oprește cu privirea pe fiecare galop al cuvintelor și mă întreb cum de reușești să dai viață fiecărei clipite din acest poem, ignorând trecerile, pieirile, efemerul.
Mi-e frumos la tine în sonete, Adim, ca lângă un foc mocnit într-o sobă veche, ce arde lemn de brad.
De-a zăbovi la osul părintesc...
Eu mai rămân. Să tac și să privesc.

înger transparent
în decor de toamnă
trandafir ceresc

Mulțumesc, sensibilă atingere.

Ela

Emil, te lasă absorbit de luminle cerului, timpul se joacă mereu de-a v-ați ascunsa cu noi. Mulțumesc, te mai aștept.

Odin, Odin, știi bine că delfinii sunt jucăuși, mai ales cu versurile, dar iată ce faină deslușire poetică ai lăsat aici, pe colțul paginii mele. E semn că adori aurorele și tu.

Ela

Ionuț, un pic Mel Gibson și măcar fantasmatc poți vedea ce este în mintea femeilor. Mă bucură că ai sorbit cu plăcere din cafeaua mea, please take it with you.

Nicholas, ciocolată neagră și iubire flambată ca desert al zilelor, îmmm, delicios. Mulțumesc pentru că te-ai lăsat încântat de parfumul ce învăluie poezioara. Azi, Anais Anais.

Auroră, desigur. Și fiindcă sunt încă on-line, nevorbindu-ne, am început să număr vocale și consoane (spre a adormi, se pare), și am constat ca acel vers are 9 vocale/16 consoane, cel de dinaintea lui are 10/17, mai departe nu m-au ținut mecanismele mele de apărare, fiindcă obsesională nu sunt. Știi că iubesc vocalele, însă acel vers așa va rămâne. Îl simt prea intens pentru a schimba ceva la el. Intenția nu a fost să înalț, ci să revelez timpul spart.
Mulțumesc, e prima mea încercare de vizuală, aveți puțintică răbdare.

Ela

o clipă delicata-mi privire
se-oprește sub pleoape
cu prada fugind
oricând te-ai ascunde
ori vremi de-ai întoarce
ești acum mai aproape
de minele meu
abia ființând

Am dansat printre versurile tale, fiindcă mi-a permis clipa fugară și mai ales pentru că am simțit o zbatere a Sinelui tău, neprăduită fiind.

Ela

declarație fără ascunzișuri, înșeli femeia cu tot ce te încojoară, de la Maria cu pruncul, la \"cabaretistă\", de la Atena, la fata de la alimentara, de la Dumnezeu la Poezie. Și nu aici e problema, care profesoară ce limbă predă, ci că sesizez anumite discrepanțe în compoziție, anume:
- în primele două versuri ai repetitiv același sens: plin de sine - mândru - orgolios. Cred că merită revăzut.
- în versul trei, revezi \"păgân-pe-pânză\"
- \"ce-mi dadeau notiuni\" - predau, mă învățau etc.
- evită \"botanica - cu\"
- \"alean pe față\" sună tare rău, zău
Și cred că puteai să închei cu versul penultim, deoarece ultimul chiar nu dă bine deloc (\"asa sunt unii barbati:copii care sfiosi inseala\".
Ar mai fi de adăugat diacritice, de așezat spațiile între virgule și următorul cuvânt etc.
Am apreciat ideea, mi-ar fi plăcut o expresie mai bine lucrată și mai puțină discrepanță între ton afectiv grav și ironie exagerată. My opinion, a subjective one.

Ela

Remarc poemul prin forța cuvântului bine cugetat, a sentimentului bine filtrat, prin intensitatea accentelor așezate acolo unde le este locul, prin expresia și impresia de dialog cu lumea și cu sine însuși, deopotrivă.
L-am citit și recitit de la postare, nimic nu mă îndepărtează de el, am de fiecare dată aceeași plăcere a lecturii, suscită cerebralul nu fără a te lăsa în trăire, respectând referințe valorice: \"lumea se sperie de convingerile tale religioase, cum e să fii măsurat de sus și pînă jos, cum e să ți se răspundă la salut atît de politicos încît să ți se facă frică\".
Remarc teniunea și de-tensionarea din fragmentul de mai jos, după opinia mea cel mai reușit din ansamblul poemului:

ei știu ceva, nu vor să-mi spună, ei știu ceva despre viitorul meu apropiat, imediat, imediat vor defila prin fața mea clapele pianului, mașinii de scris, nu vor să-mi spună, voi vedea lumea albă, lumea neagră

Este poemul acestor zile. Felicitări, Șerban, ai vrut sau nu, tare bine ai reușit să scrii despre lume.

Am ales să îți răspund separat, fiindcă ai atins ceva sensibil în mine: ritualul cafelei, cel pe care îl prețuiesc mult. Și crede-mă că nu îmi place să îmi beau cafeaua lângă oricine, iar de obicei aleg o melodie aparte și alte asemenea frumuseți. Mulțumesc, asocierea aceea rămâne pentru mine o dorință...

Ela

Bodo, no măi frate, zău! Eu pricep dar nu înțeleg, sau invers. Că dacă e tren, e bine, îți fură nașa toate săruturile sau ce vrei tu. Dar cum să decoleze măi trenul? Ori așa se petrece la voi, la Baia cea Mare? Tot ce zboară se numește tren? Iar din versurile cu mecanicul de locomotivă, dacă citești mai atent: \"sa bage aer rece in jurul meu\", iese o explictă pe cinste, că tot te-ai re-maniat tu pe-acolo. Acuma, tac, fiindcă trec prin check in și mă prinde controloarea de trafic cu armă albă la mine. Mulțumesc pentru o porție de mille feuilles de râs alături de un espresso dublu!

Dorin,

păsările au uitat
în alte carouri
aerul tremurând
lăsând omul pleșuv
fără foc

Mulțumesc.
Ela

Mulțumesc, Cosmin, e într-adevăr o amintire de viață-moarte, sthendaliană ființă sunt, în cel puțin din cotloanele mele. Dansul acesta nu se va opri. Iar finalul trimite circular și previzibil la început, tocmai fiindcă acest dans este în noi perpetuu. Te aștept acolo unde îți regăsești culorile.

Gabriela, șapte ape de ar curge, șapte lumi de mi s-ar frânge, despărțirile s-ar trăi îndurător de nu ar fi repetitiv o moarte care așteaptă să ne ioa câte un drag suflet. Mulțumesc, \"colecția\" asta va trebui să o completăm până la capăt.

Ela

Virgil, interesant, e dublu, da, chiar doream să las și în titlu acest \"double\", dar mi-am zis că ceva nu este dublu în versuri, la final. Și atunci rămâne simplu. E un tango în surdină, cel pe care îl ascultam în timp ce scriam.

Narcisa, eu țin seama de impresia pe care o lasă ceea ce scriu mai ales în spiritul căutător de frumos. \"Greșeala fulger\" rămâne, aș schimba acel inevitabilă care îmi sună acum banal. (Ziua sunt mai critică cu mine, recunosc.) Cu strofa a treia, mă gândesc, e și acolo ceva ce trebuie păstrat, dar prelucrat. Ai văzut bine. Mulțumesc, claritatea percepției tale mă impresionează.

Pierre, acel vers a avut un alt sens, l-am modelat ulterior, fiindcă niciodată nu am rupt un fir din cauza detaliilor mici. Finalul acela îți vorbește, mai ales pentru că aerul vibrând a iubire îl ai în jur. Mulțumesc.

Linea, așa cum mă vezi tu, chiar sunt deseori: în \"voal georgette usor violet\", transparentă, prin dimineți aburinde a cafea, fredonând și dansând de la vals la tango, \"to evora\" sau nu. Chiar dorită, sau nedorită, într-o singurătate rotundă sau într-un doi nedespărțit, așteptând să aleg o rochie neîmbrăcată încă. Și paltonul în buzunarele căruia să îmi găsesc negativul. Până atunci, cara mia, număr firele de nisip ale amintirilor. Mulțumesc pentru mi-ai presărat auriul peste violet.

Dalba, amețitor este când cineva \"vede\" fără să \"știe\". Acest poem a început de la ideea \"iubirea ca o partidă de șah\", idee ce m-a fulgerat în noapte. E și tangoul și valsul, dar, deodată, imaginea dansului a fost înlocuită de cea a unui joc (de șah) în doi. Am vrut să scriu despre asta, dar, pe măsură ce veneau cuvintele, s-a transformat poezia în altceva. Se pare însă că tu ai văzut dincolo de imaginea manifestă, gândirea latentă. Pentru asta ai admirația mea, fiindcă e o artă aici, și o știință. Poartă și un nume, să știi. Știi.

Ela

Remarc acest poem, transparent prin expresia limpede, prin cugetarea fără fisură, prin starea de suflet, încolăcind cuvintele-n cochilie Timp, tu, poet-fiu al lui Cronos, tu cel care ne spui cum secunda te alintă, te mângâie...:
\"mă ascunde în cochilia timpului ca pe un prunc
mă prăbușește într-un uter sidefiu luminos\"
Complice îți sunt cuvintele, curgând prin degetele sfârșituri ale mâinilor tale, \"rădăcinile albastre\".
Deosebit versul \"cînd deschid ochii universul se sparge sincopat\", e ca și cum fina legătură între privirea omului și privirea cosmică s-ar deschide întrerupt, intersectând micro și macrosfere în acordaj subtil. Vibrațiile-n sidef-albăstrui îți lasă liricul neumbrit și de aceea poezia aceasta:
\"este un fel de frumusețe a inutilității
durerea ei mă mîngîie tîrziu
neantic\"
Aș spune că e un poem profund, dar aș greși: este înalt. Și știi bine că dincolo de această încântare a mea este numai \"transparența tăcerii\".
Permite-mi să spun deschis că, subiectiv, pentru mine, acesta este Poemul tău. Și spun asta fiindcă am citit tot ce ai scris până acum pe poezie.ro, Profet al Mayei risipite. Las simplu semnul prețuirii mele.

Ela

Intensitate a simțirii, în diferite acorduri, pe o gamă ce uneori aș dori să o reiau pentru a nu mai uita ființarea în rostul său. Mulțumesc, ai citit în timpurile acelea fără întoarcere.

Mulțumesc, e un poem care poate fi păstrat, rezonează ce el cel ce trăiește într-o dimensiune a spiritului fecund. Faptul că toată poezia îți vorbește mă împacă, în primul rând cu acele voci critice ale mele care nu îmi dau pace deloc. Iar versurile remarcate de tine, da, au ceva din esențele nepiertitoare ale lumii.

Ela

Un destin poetic. Prima pagină. Și cartea care ocupă toate... spațiile. Titlul cules din subtitlurile unor poeme deja de noi parcurse și prin care uneori deslușeam iubiri dezirabile sau inubliabile.
Sub ochiul vigilent și fin al lui Virgil Diaconu, poeziile capătă profunzime.
Acest semnal adus de Nia aduce un fir valoric ce te îndeamnă să cauți mai departe omul din spatele literei.
Nicholas, versurile care pe mine m-au făcut să ating prima oară o ușă închisă a spiritului tău au fost cele deschise de o parolă (preferată), \"două mere două pere\":

câtă singurătate atunci când spui
unei cruci albe fără poză maronie și geam crăpat
că ai albit
e o motivație desuetă în dialogul celor doi surzi
cuvintele aproape că nu se aud aproape că se respiră
cruce la gură gură la cruce

Nu știu dacă este maronie poza de pe coperta primului tău volum de poeme, dar sigur aoclo, undeva, un ochi de mamă privește împăcată și cu mulțumire la al său fiu.

Felicitări, noiembrie acesta aniversar este poemul tău pe hârtie, pentru noi.

Ela

Sensibilitate, uneori lași adolescent cuvintele să curgă, pe alocuri te joci cu rime, involuntar sau nu, într-o feminitate apărândă discret în parfum.
Grijă la text, ai typos, un singur exemplu:
\"rămasă între palme,
repatându-mi că ma aflu\" - și mai sunt.

Distilezi frumos substanțele. Voi reveni.

Bună argumentare la acel vers. Și ai pentru acest motiv aprecierea mea. Știu că strică ansamblul, intenționat l-am ales disonant și izbitor, deranjant, să zgârie. Poate că nu a fost o alegere reușită, voi reveni asupra lui când voi revizui poeziile pentru apariția lor. Mulțumesc. Și, da, eu am înțeles comentariile lui răzvan întotdeauna, în toate sensurile lor.

Propusesem din vară să contribuim la organizarea cenaclurilor sau la publicarea antologiilor, la funcționarea site-ului etc., cine dorește și cu cât își poate permite. Cred că un cont în care să putem adăuga mici contribuții personale ar fi binevenit.

Ela