Ieșire din cerc

trec peste durerea de jos, din os (sic!) si ma opresc la dantura perfecta care este chiar singuratatea. crezi ca daca pun un furtun de pompieri pe dintii aia si dau drumul la apa se sfarama singuratatea sau ramane nesfarmata? ca sa nu mai spun ca nu-ti trebuie freza elvetiana ca sa-i retezi pe toti de la radacina cam in 4 ore. se poate si cu una ruseasca, ca e mai ieftina. iti spun asta pentru ca am o amica stomatolog...

poezia nu se debiteaza. e ceva mai dur, dar este...

Eu mă gândesc la toate prietenele mele de orice profesie ar fi ele și, dur sau nu, singurătatea astfel metaforizată este mult mai ușor de simțit decât debitul fără înțelepciune. A cui?
Și lemnul rămâne lemn, și dintele dinte. Dar mai vezi și printre cuvinte.
Mulțumesc oricum, \"jos o durere în os\" așa va rămâne, intenționat ales.

Ela

tot ce incercam sa spun este ca ai facut o afirmatie ilogica si de neacceptat (nici daca era comparatie nu se salva). spune-i \"dantura perfecta a muntilor, a codrilor, a dinozaurului, a mamutului, a mamei lui care inca se tine bine...\" asa ceva. si intelege ca metaforele si, in genere, toate figurile de stil au logca lor clara in alcatuire. daca ai stiut, de ce ai scria asta? nu trebuie sa raspunzi. doar sa retii.

\"...logca lor clara in alcatuire. daca ai stiut, de ce ai scria...\" inlocuit cu \"...logica lor clara in alcatuire. daca ai stiut, de ce ai scris...\".

Într-o metaforizare a unor conținuturi, cu logica lor intrinsecă, în funcție și de nivelul de acces la imagine, figurabilitate, sens, reprezentare, stare, sentiment, senzație etc., se admite ceea ce am scris, e îndeajuns să poți vedea lucrurile pe acel registru. Nu insist. Jocul cu metaforele și celelalte figuri de stil îl am de mult însușit. De aceea am scris. Orice explicație excedentară nu vine decât să știrbească. Ce? Accept orice adăugire. Mulțumesc, acesta este ultimul meu răspuns aici. Știi bine că nu era necesară o altă precizare. Și de felul meu rețin și mult, și bine ceea ce este de reținut.

Ela

Ela, draga mea Ela, daca vei reusi vreodata sa-mi dovedesti mie sau omenirii ca (pe) \"dantura perfecta nu o sfarama apa\" ai toate elogiile mele si ale omenirii. eu nu am cum citi printre randurile din mintea sau sufletul tau. citesc printre cele pe care, iata! le vad aici, mai sus. nu mi-as fi imaginat ca vei renunta. crede-ma ca m-am abtinut cu greu pana acum. dar esti o persoana cu texte vizionate si mai intra si tineri pe site care vor sa invete, sau in mimetismul lor, maine poimaine vor da la tipar volumul \"nu va clatinti dantura\". ce dracului...

Singurătatea perfectă (ca o dantură - dacă există!) nu poate fi sfărâmată de nimic, cu atât mai puțin apă. Și aici nu e nimic de dovedit vreodată căci e (așa cum e) poezie. Dacă sciem despre pere albastre, elefanții nopții, fluturii tăcerii, vorbe topite etc. nu așteaptă omenirea să dovedim că existe. Și poți să îți exprimi revolta cum dorești tu, dar te rog pune-i și punct. Iar titlul propus de tine așa, într-o ironie de neclintit, merge alături de \"Trei dinți din față\", alt titlu deja consacrat.
Cât despre elogiile de care scrii mai sus, să le capete cine tânjește după ele. Eu \"rămân cu o talpă afară din înțelepciune\". Și atât, că deja e depășită limita ridicolului.
C\'mon!

închid</b>

“Ieșirea din cercul” social prin singurătate care mușcă cu “dantura perfectă” societatea, are ca efect tăierea rădăcinilor cu lumea și reamplasarea lor în sine.
Când înțelepciunea este un pat al lui Procust , talpa care rămâne afară calcă peste moartea iluziilor , urcând în gânduri “un pumn de carne neagră” arsă de dezamăgiri și coborând “durerea în os” , în articulațiile cuvintelor.

Mulțumesc, Răzvan, este ceea ce ai văzut atât de limpede, ieșirea din cercurile concentrice ale socialului, cu dantura lui perfectă, care taie, fărâmițează, zdrobește, te mestecă, te înghite, te... Și preferi uneori să rămâi cu talpa în afară, pășind dincolo de acest iluzoriu pe care îl consumăm zilnic, noi, \"pumnul de carne neagră\", cu durerile noastre cu tot, până la os și, mai jos. Patul rotund de-ar fi fost. Te felicit pentru interpretare! Sunt sigură că ai văzut în text mai mult decât ai scris aici.

Ela

\"și ce importanță mai are lemnul rămâne lemn eu rămân tu
și acopăr moartea\"-ce pot sa spun, mi s-a parut superba imaginea asta. Interesant si original. Repetitia voita nu deranjeaza, asta inseamna ca si-a atins scopul.

E doar o simplă înțelepciune, pe care mi-o amintesc atunci când cercurile se strâng. Lemnul rămâne lemn, eu rămân tu și acopăr moartea.Mulțumesc, păstrează, fiindcă poți trăi astfel.

Ela

Bine ancorate pe asfalt subtilitățile cercului capătă aderență, countersteering reușit, singurul mod în care putem lua curba pe un vehicul cu două roți menținându-i apoi direcția de mers: deplasăm inima din locul inițial spre dreapta, forța centrifugă o va împinge desigur la stânga, singurătatea e de multe ori benefică, devenind constructivă, știu asta la fel de bine ca tine...

:)
Ama

Interesant cum ai pus tu în mișcarea ta forțele mele, dinspre centru înspre fugă, sau nu. Mulțumesc, felul tău de a pătrunde interiorul de suflet mă face să mă întorc spre inima mea dreaptă.

Ela

Poezia produce lumina dar sunt de parere ca \'apa n-o sfarma\', sunt cuvinte care nu se ridica la nivelul intregului... Alaturarea danturii cu apa care... stiu doar ca puteai mai mult si mai bine... In alta ordine de idei, voi ii intelegeti comentariul lui Razvan Rachieriu, prezent mai sus? Complicat... ca o manusa cu 6 degete! petru c.cretu

Bună argumentare la acel vers. Și ai pentru acest motiv aprecierea mea. Știu că strică ansamblul, intenționat l-am ales disonant și izbitor, deranjant, să zgârie. Poate că nu a fost o alegere reușită, voi reveni asupra lui când voi revizui poeziile pentru apariția lor. Mulțumesc. Și, da, eu am înțeles comentariile lui răzvan întotdeauna, în toate sensurile lor.