Ela Victoria Luca

Frumoase versuri lași pentru mine și undeva știam de ce te-a atins insomnia mea oranj. Însă nu toți sunt noptaci așa, de aceea. Iar printre fructele domnului Bumaru eu îmi amintesc și de căpșuni, sunt cel puțin 5 poeme în care apar printre versuri. Mulțam fain pentru plimbarea prin paradisul poeziei. De aici sper să nu cădem vreodată. ;)

Ela

Am fost trimisă special în paradisul cu portocali, de aceea o insomnie ornaj m-a pălit la răsărit de lună, am devenit Dame Blanche și din imprudență l-am sărutat pe Adam. Dar ce frumos Golem este acum...
Da, MiCa, este povestea sărutului, care să nu semene cu altele. Misiunile de acest fel sunt dificile.
De aceea nu pot schimba insomnia oranj. Știi că unii copii își imaginează paradisul cu portocali nu cu meri?

Ela

Comentariul tău a intrat când îi răspundeam lui Ciprian.
De vulcanul meu sper să fie ferit Pompeiul vostru, nu aș suporta să-l văd ascuns de lavă. Și vara ce va veni mi-ar plăcea să fie campestră sau oceanică. Greu de ales, dar sigur va avea un iunie parizian. Mulțumesc, Adri, fiindcă ai stat de vorbă și cu Golem cât ai ascultat pianul. :)

Ela

În acest imperiu al frigului exiustă lumina candelei, iar mâinele este incert, de aceea clipa atingerii pianului este vitală. E singura pe care o simțim reală. Mulțumesc pentru eleganța comentariului.

Poate fiindcă aceste cuvinte-săgeți sunt de fapt jocuri cu luminițe, uneori scânteioare de afecte, alteori dans de umbre. Și cred că îmi plac poveștile cuvintelor. Mulțumesc Ionuț pentru că ți-e bine în diversitatea-continuitatea mea.

Diana, ai deslușit înțelesurile cu migală, frumoasă și fidelă interpretare, cred că îți plac și ție legendele vechi, istoriile de când lumea. Mulțumesc mult.

Luana, Golemul acesta e îmblânzit acum, în loc de forța de a distruge, Dame Blanche i-a dat frumusețea de a iubi. O iubire care nu distruge, desigur. ;) Cine pe cine iubește aici, încă nu știu a spune. ;) Mereu însă va fi o iubire undeva. Gracias.

la răscruce cu tine - așa aș fi intitulat această poezie, despre intersecția a două suflete, despre cuvintele dinăuntrul vieții, despre fanionul tăcerii (sau așa l-am simțit eu...)

Ela

Mulțumesc mult îndeosebi pentru comentariul elaborat pe care l-ai realizat asupra acestei poezii, care nu e simplă deloc fiind în fapt literatură din literatură, dacă e să forțez un pic lucruruile. Mă bucură că ai revenit, precizarea mea anterioară am simțit-o a fi necesară pentru toți cititorii. Te aștept oricând simți tu momentul unor astfel de comentarii, fiindcă eu cel puțin le apreciez pe acestea.

Ela

Ca realizator timp de 4 ani al unei reviste care a fost timp de 7 anin subvenționată de Ministerul Culturii, pot spune că într-adevăr acest vis - la care sper să pot colabora concret -nu se poate realiza și menține durabil fără subvenție. Știu că se poate munci până la o lișită și voluntar, sunt însă anumite etape și proceduri ce necesită finanțare. Uneori se pot primi subvenții și donații din partea anumitor fundații, asociații culturale sau chiar a persoanelor fizice, dar sunt sporadice și cu sume care nu acoperă necesitatea. Alteori se poate aplica cu un proiect bine redactat la finanțatori anume. Este nevoie de căutare, fundraising-ul pentru o revistă are puține șanse și într-adevăr e bine de găsit oameni deja interesați, oameni cunoscuți care să poată sprijini a la long acest proiect. Nu pot promite - fiindcă eu îmi țin promisiunile integral, iar aici nu depinde decât f puțin de mine -, însă voi încerca să tatonez terenuri și să găsesc posibilități. Voi lăsa semn editorilor atunci când voi avea ceva concret.

Mulțumesc, în prima strofă tine apare de 2 ori, tu de 2 ori, a trece de 2 ori, e important de ce: sunt 2 timpi, unul firește trecut. Nu am cum schimba asta. De aceea e opus. Doimile aici sunt relevante. Tiltul este în sine un adevăr.

Ela

Multumesc:
Anana, pentru ca ai inteles ca in mine un titlu, un nume dat are relevanta si ca dincolo de orice traire pe marginea abisurilor exista un cintec, niciodata uitat.

Luana, pentru ca tu ai vazut acea iesire din timp, trairea trecutului din noi, candela aprinsa dupa orice pierdere, chiar si nuntirea in cer. Deosebita privire.

Ioan, pentru ca stii cum cinta zapezile in salonul imperial din castelul viata-moarte si il asculti, oricit de departe-aproape.

Ela

Carmen, pescărușii mei sunt adormiți, eu scriu de la altă fereastră, atât cât reușesc, fiindcă vinerea asta mi-a făcut \"cioburi\" din windows. E bine că am dat save vinerii tale...

Ionuț, sculptez candele fiindcă atunci când simt frigul dintr-un om, nu mai am decât câtecul lemnului și o anume lumină. Mulțumesc pentru o altă baladă.

și despre cum se pleacă mereu singur la drum, cu inima în somnul alti inimi, acolo unde moartea se culcă cu altă moarte și își fac copiii morții leagăn, despre cum nu poți trăi decît murind în fiecare secundă, locuind mereu în același zbor. e altă casă, cu aripi, din care nu se poate pleca decât luminat. și de aceea singuraticule, ți-ai luat inima de acolo, acum poart-o cu grijă, ea nu ți-o va opri, cumva e vegheată mai departe. eu nu mă culc cu moartea ta, eu mă culc cu poezia ta unde este moarteaviață.

Ela

\"iubesc
visez și cânt
și uneori Doamne
mai mor
doar ca să creadă timpul
că mă odihnesc\"

Vei zidi copila din tine în cuvinte și vei dărui îngerii, vei aminti cum se poartă dragostea lipităm acolo unde nu se mai ating închipuirile și vei scrie mereu despre inimă și țipătul piedut. Și când nu vei mai auzi \"vântul ca un suflet orb\" te vei așterne în aceeași lumină.

Să nu te singi, acum, reîntoarsă spre răsărit.

Ela

Mulțumesc pentru revenirea la stările primarem Luanam acolo unde re-naștem.

Erika, timpul? El doar trece, noi rămânem mai mult sau mai puțin voalați. Frumoasă trimitere la Minulescu, trebuie să-i amintim de el și lui Bobadil, nu?

Scuze, răspund atipic de succint, computerul meu a clacat, scriu de pe unde reușesc. :)

Ela

Și așa cum meșterim noi zi și noapte prin mină, prin grotă, aprinzând focuri, năuciți de iele, culegători de fructe de mare, prea bătrâni spre a mai iubi, tot așa ne răvășim umbrele ca să simtă și ele mocnitele flăcări albastre. Mulțam Luana pentru că ai băut ceaiul la hora ielelor noastre. te-ai încadrat bine în decor.

Ela

Știu. De aceea am lăsat semn, să-ți reamintesc. Nu e de atras atenția, ci de revenire în eleganță. Fiindcă lumea te va reciti, fii sigură. Să nu mai pleci. :)

Ela

Monica, remarcabil efortul tău de a posta textele, însă te rog, conform regulamentului și din respect pentru totți ceilalți membri ai site-ului, nu posta mai mult de 5 texte pe zi. Vezi: \"regulile\".
Mulțumesc.
Ela

Nu intru acum în culisele poeziei, aseară am lăsat un comentariu amplu, care din cauza conexiunii s-a pierdut, revin pentru a spune atât:
- nu mai scrii despre george, fiindcă te scrie george pe tine, george poate fi orice și oricine: eul tău, alter-ego, umbra, obiectul primar, amintirea, îngerul, sora geamănă, ființa intangibilă, toate acestea la un loc. george poate lua o mie de chipuri, fiindcă el este cel care îți îndrumă gândul și mâna spre a scrie despre o stare de spleen în care spui deja \"stop\" oricărei intruziuni și evacuezi 2balastul\" sau tot ceea ce devine nociv. Nu simt revoltă - nu asta e starea. Este deja hotărârea aceea, imperativul acela interior de purificare, de parcurgere a altor registre ale ființei:
\"vâră-ți mâinile prin mine scoate-mi stomacul
inima plămânii lucrurile căzute de pe acoperișuri oamenii
sinuciși care și-au adăpostit vreodată amintirile în mine\"
Nu despic acum textul dpv tehnic, esențial este că acest text a fost remarcat și recomandat, este ceea ce scrisesem aseară, recomandam textul, fiindcă emană forță, are valențele unei poezii de sine stătătoare, am sentimentul că dacă ne-am uita cu grijă la poeziile tale și le-am aduna pe toate, ar ieși un volum de succes în curentul modern în care, intenționat sau nu, te încadrezi.

Felicitări. Steua din partea mea este aici, albastră.

Ela

Hai să stabilim bine personajele în cadru: cred că nu e nici ela, nici andu, nici anduela, nici elandu, e un joc de lumini și umbre, într-un clar de albastru și obscur de pământ, uneori vechi de când lumea grotelor, alteori parcă se adună la focul clipei, ei nici măcar nu își vorbesc adeseori, dar culeg uneori rădăcini de inima ielelor și scriu despre vrutele și nevrutele crabilor. Da, știu la ce simboluri complemenatre te-ai referit, e noaptea întrebărilor noastre, nu? Ne vom răspunde, desigur, cu alte poeme. Pe cuvântul meu devoalat.

Ela

Felicitări, remarcabilă coperta, remarcabil titlul volumului! Doresc Laurei Ceica un februarie de poezie fără sfârșit... Și mereu iarna să îi fie bucurie de carte.

Geta lui Adam, grijă ai tu de cele ce se întâmplă în Timișul acela, pe rivierele Begăi... Așa să îți păstrezi inima, în pragul oamenilor buni!

Ela