Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Comunitatepoeziero

Laura Ceica - Lansare volum de debut

3 min lectură·
Mediu
Vă anunțăm lansarea volumului de debut al Laurei Ceica, ZIGGURAT.

Autoarea vă invită să participați la acest eveniment vineri, 10 februarie 2006, orele 16:00, la librăria Noi (din Bastion), Timișoara.







Câteva poeme:

*
Douăzeci și nouă

scriu despre zilele când ne vom face cenușă(pentru că și ele vor ajunge
într-un târziu aici călătorind cu trenul)
scriu despre cum era cu tine și cu mine doi bătrâni noduroși închipuiți de mintea unui tânăr obscure care-a uitat și n-a gustat până acum senectutea
scriu de dragul celor ce s-au dus la întâlnire pe cealaltă parte a lumii pe globii concavi pe lentile multidimensionale acum când spațiul suge toată dimensiunea înțelegerii și a neînțelegerii
scriu că odată am fost iubită și am iubit și-a fost odată ca niciodată de granit pulbere fină de malachit cernută în roiuri de stele de iarnă sau de primăvară nu le mai țin socoteala decât pe hârtia încuiată a unui jurnal nescris necitit lichid ca cerneala ce curge prin el șoptind cuvinte ascunse de mine
iubesc dar scriu fără a-ți mai povesti despre mine despre cât de pitică sunt în comparație cu tine
scriu despre multe atât de multe de fapt și nu le pot termina pentru că nu mai știu cum

*

Contratext

ce hazliu
cum azi briza
mângâie pielea fragedă
iar mâine usucă osul vechi

vântule căruntule
strigătul meu
nici că te mai cheamă
văi neumblate
ascultă cântecul tribului
ultimul cel de pe urmă strigăt
sau spusele celor ce nu vor mai fi

efemer
războiul contenește la apus
efemere
nebuloase zidesc zile
efemere
zigurate se prăbușesc și se ridică la cer

nimic
nu-mi vorbește

colivia de aur
strălucește în Lună
pasărea măiastră
mai are doar un ochi de sticlă


*

Zgomot de fond

nu credeam că ochii noștri se vor reîntâlni tulburați umezi cercetători tu mai frumos ca niciodată eu ascunsă în corola de floarea soarelui care m-a copt în vara ce nu se sfârșește aici
marea e marea mea poveste ce nu ți-am zis-o ție în ungherul întunecat unde te-ai tras atunci în zile cu arșiță de uitare de dor de delăsare
am rămas un ecou fără zbierăt în care pietre tăioase se spintecă în ropot de ape montane urale de hidrogen memorii lichide ce mi se preling pe piept către ombilic spre centul lumii

*

Umbra lui Vineri

cu un ciob adânc de mare
ai disecat pupila întunecata a cerului

valurile rană deschisă
saltă printre pietre urlând în durerile facerii lor

tu care cauți găsești
urma uitată
reflexia minusculă a Capului de Cal

.*
cel care caută se va găsi pe sine
sub clarul bătrân al lunii.


0149.574
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Comunitate
Cuvinte
433
Citire
3 min
Actualizat

Cum sa citezi

Geta Adam. “Laura Ceica - Lansare volum de debut.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/geta-adam/comunitate/162464/laura-ceica-lansare-volum-de-debut

Comentarii (14)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@ela-victoria-lucaELEla Victoria Luca
Felicitări, remarcabilă coperta, remarcabil titlul volumului! Doresc Laurei Ceica un februarie de poezie fără sfârșit... Și mereu iarna să îi fie bucurie de carte.

Geta lui Adam, grijă ai tu de cele ce se întâmplă în Timișul acela, pe rivierele Begăi... Așa să îți păstrezi inima, în pragul oamenilor buni!

Ela
0
@maria-prochipiucMPMaria Prochipiuc
Evenimente, evenimente – apariția unei cărți și mai ales cea de debut e ca nașterea primului copil pe care îl aștepți cu multă bucurie. Așa văd eu lansarea unei cărți. Fie ca acest debut să îi aducă autoarei împliniri pe toate planurile, să fie piatră de temelie pentru altele și altele. Geta sper că vei veni cu amănunte la momentul potrivit să aflăm mai multe lucruri despre autoare și volumul ZIGGURAT
0
@liviu-nanuLNLiviu Nanu
Felicitări Laurei pentru debut, mulțumiri Geta pentru semnal. Așteptăm cartea în librăria site-ului. E posibil să fiu și eu prezent la eveniment, dar nu promit.
0
@ionescu-bogdan-0013808IBIonescu Bogdan
Spre deosebire de doamna Maria Prochipiuc eu vad aparitia unei carti de debut ca acea moarte simbolica prezenta in varii religii pentru a te naste mai pur din lumina intunericului. Felicitari Laurei si poate ar fi trebuit draga Geta sa ne oferi si cateva poezii pentru a ne face o parere despre stilul poetei. Iti ofer tie si laurei acest zigurat \"modern\" trepte ale desavarsirii umane si poetice.Cu bine.

\"Image
0
@geta-adamGAGeta Adam
Va multumesc in numele autoarei pentru mesajele lasate.

Laura este prima dintre membrii agonia.ro/comunitatea Timisoara, caruia ii apare un volum de poezie. Deaorece a retras aproape toate textele de aici, in vederea \"lucrarii\" lor pentru volum, o rog sa-mi trimita cateva poezii pentru voi si revin.
0
@geta-adamGAGeta Adam
careia, scuzati:)
0
@geta-adamGAGeta Adam
Am atasat cateva poeme trimise de Laura.
0
Tu care cauti gasesti, tu care ai gasit un cuvant il daruiesti, tu care daruesti faci o gaura in cer. Feliciatri autorului si vestitorului.
Multumiri pentru atasament:)
0
@geta-adamGAGeta Adam
Cuvintele sunt facute pentru a fi daruite. Mihaela, autorul si vestitorul iti multumesc.
0
@laura-ceicaLClaura ceica
Multumesc Getei, in primul rand, pentru sprijinul acordat, ma bucur de opiniile favorabile pe care mi le-ati transmis si va astept in curand la lansarea volumului.
0
@aurel-popAPAurel Pop
Geta, ai o inimă uriașă, o felicit din suflet pe Laura pentru nașterea cea mare,am pesimțirea că o să fie o carte de succes, fapt ce mă bucură de fiecare apariție editorială, cu atât mai mult că e debut. Să fie în ceasul cel bun. Dumnezeu să binecuviteze cuvântul și mâna celei care la scris.
0
@geta-adamGAGeta Adam
Aurel, multumiri in numele autoarei. Sa dea Dumnezeu sa fie intr-un ceas bun!
0
@lucian-predaLPLucian Preda
Voi incerca sa fiu prezent desi nu stiu sigur si poate ca singur.
0
@geta-adamGAGeta Adam
Radu, multumesc mult.
Laura a retras majoritatea textelor, e adevarat. Dar asta pentru ca le-a lucrat, dorea sa aiba alta fata in volum. Daca te uiti pe pagina mea vei vedea acelasi lucru, mie personal nu-mi place sa mai vad un text vechi dupa ce am \"umblat\" la el.

Multumim de urari. Eu revin cu amanunte asupra lansarii. Cateva volume vor fi trimise pe Raft poezie.ro:)
0