Pântec de iarnă

Da! Am mai postat azi un comentariu aici dar se pare ca s-a pierdut. În fine, încerc iar.

Spuneam că din acest poem parcă se desprinde povestea unui ghiocel. Cu \"ochi largi de lumină\", se naște prematur din pântecul iernii, un fir de viață.

Cele bune!

Mulțumesc, niciun comentariu nu a intrat, pe niciun text, de ieri seară - orele 20.00 - și până acum câteva minute, din motive tehnice cred. Aici știu că a mai lăsat comentariu Andu Moldovan aseară și tu, puțin mai devreme.
Este parcă povestea unei vieți timide încercând să răzbată din înghețuri. Ghiocel? Poate fi și el, da...

Ela

În pântecul iernii stăm zgribuliți și facem din ochii înghețați igluri , ascultând râsul biruitor al iernii în dansul alb al fulgilor.
Facem incizii în pântecul iernii pentru a scoate copiii iernii să crească în primăvară.

Iarna este și ea un anotimp năsăctor, copiii săi invizibili, copii săi de lumină, copii ce ating orizontul \"nins\". Mulțumesc pentru cum privești înspre primăvară.

Ela

din ea* sub țol de fulgi s-adună
agoniseli de grâu în brazde
dar și credința că din hazne
sporește rod de vreme bună

Cred că atunci când primesc comentariu-versuri mă simt cel mai în largul meu, cu atât mai mult cu cât poetul îmi așterne o imagine ce rezonează atât cu textul, cât și cu autorul său: \"agoniseli de grâu\" și \"rod de vreme bună\". Frumos. Așa să ne fie... Mulțam.

Ela

\"copil invizibil
pe orizontul nins \"

Las aceasta pictura sa spuna tot, cuvintele mele sunt inutile.
Ionut.

Tu ai lăsat în alb valurile pământului, eu îți las aici o imagine cu marea (mea) înghețată, imagine (a unei realități) care a fost și la originea acestei poezii, ieri seară:



niciodată marea nu a fost mai albă

Mulțumesc pentru pictură, mi-e prea alb fără ea.

Ela