Mediu
Duminică, 8 mai 2005
Este și un fel de liniște atunci când te apleci spre a scrie, ca atunci când, născându-se un gând, este nevoie de un răgaz al nașterii lui, altfel s-ar face doar umbră. Literele de ce nu au umbră, te-am întrebat? Vezi doar că orice obiect, orice ființă își poartă umbra vrând-nevrând. Oare literele de ce și-au pierdut umbra? E simplu, mi-ai spus, ele sunt mereu în umbra scriitorului. Pagina albă nu le permite decât așternerea luminoasă. Indiferent de vor fi citite sau nu, ele se lasă de umbre, îmbrăcând haina celui ce le dă naștere.
Trebuie că le este greu paginilor albe, într-un fel, atunci când se lasă în mâna oricui, pe orice raft, în vreun sertar, pe-o masă, pe jos aruncate, în dosare, între cărți, pe balcon, în tren. Nu cred că le place neapărat să fie așezate în cea mai mare ordine, dar nici alandala. Cred că se tem pentru scrisul ce-l poartă. Mâine se șterge, poimâine se varsă o cafea, peste un an sunt uitate, peste zece deja nimeni nu mai știe de ce a scris ce a scris. Cred că paginile albe și-ar alege un alt destin, ca și oamenii. Oamenii ce le-au ales, oamenii ce le-au citit, oamenii ce le-au uitat.
E greu să ai grijă de ceea ce scrii, mai ales când te scrii pe tine. E ca și cum te-ai naște iar. Îți reiei viața prin ceea ce curge din cerneluri. Ești gând, ești reamintire, ești retrăire, ești ce ai fost mereu sau ceea ce potențial se lasă ascuns în tine, ești ce ai putea fi, o schiță a unui timp. Pagina albă te așteaptă. Nepătată. Și asta te obligă să ai încă și mai multă prudență cu ea, cu tine însuți. Ne atingem atât de ușor, totul lasă urme în noi, totul se vede pe o pagină albă, până și urma ștergerii, urma uitării. Și-atunci, cu asemenea delicate creaturi, cum să poți trăi? Copiii, numai ei ne pot învăța să așternem viața din colțul din dreapta sus, până la capăt.
De-ar putea grăi, paginile albe ne-ar arunca înțepătura creionului în spate, sau zgârietura peniței pe obraz, atâta agresivitate îndurată... Ne-ar arde cu focul ce le mistuie în câteva secunde. Ne-ar revărsa apa ce le inundă prea brusc și șterge nemiloasă orice însemnare. Ne-ar urla prăfuirea și îngălbenirea, mirosul de mucegai, și ne-ar zbârci cu colțurile îndoite, definitive riduri. Când va putea omul să se respecte îndeajuns pentru a putea avea măcar o simplă stimă pentru fiece pagină nescrisă?
Paginile albe azi au nevoie de liniște, cascadele de cuvinte se aruncă din litere spre pământ, pătrunzându-l fertil. Mâine oare se va crea măcar o poezie?
...
Este și un fel de liniște atunci când te apleci spre a scrie, ca atunci când, născându-se un gând, este nevoie de un răgaz al nașterii lui, altfel s-ar face doar umbră. Literele de ce nu au umbră, te-am întrebat? Vezi doar că orice obiect, orice ființă își poartă umbra vrând-nevrând. Oare literele de ce și-au pierdut umbra? E simplu, mi-ai spus, ele sunt mereu în umbra scriitorului. Pagina albă nu le permite decât așternerea luminoasă. Indiferent de vor fi citite sau nu, ele se lasă de umbre, îmbrăcând haina celui ce le dă naștere.
Trebuie că le este greu paginilor albe, într-un fel, atunci când se lasă în mâna oricui, pe orice raft, în vreun sertar, pe-o masă, pe jos aruncate, în dosare, între cărți, pe balcon, în tren. Nu cred că le place neapărat să fie așezate în cea mai mare ordine, dar nici alandala. Cred că se tem pentru scrisul ce-l poartă. Mâine se șterge, poimâine se varsă o cafea, peste un an sunt uitate, peste zece deja nimeni nu mai știe de ce a scris ce a scris. Cred că paginile albe și-ar alege un alt destin, ca și oamenii. Oamenii ce le-au ales, oamenii ce le-au citit, oamenii ce le-au uitat.
E greu să ai grijă de ceea ce scrii, mai ales când te scrii pe tine. E ca și cum te-ai naște iar. Îți reiei viața prin ceea ce curge din cerneluri. Ești gând, ești reamintire, ești retrăire, ești ce ai fost mereu sau ceea ce potențial se lasă ascuns în tine, ești ce ai putea fi, o schiță a unui timp. Pagina albă te așteaptă. Nepătată. Și asta te obligă să ai încă și mai multă prudență cu ea, cu tine însuți. Ne atingem atât de ușor, totul lasă urme în noi, totul se vede pe o pagină albă, până și urma ștergerii, urma uitării. Și-atunci, cu asemenea delicate creaturi, cum să poți trăi? Copiii, numai ei ne pot învăța să așternem viața din colțul din dreapta sus, până la capăt.
De-ar putea grăi, paginile albe ne-ar arunca înțepătura creionului în spate, sau zgârietura peniței pe obraz, atâta agresivitate îndurată... Ne-ar arde cu focul ce le mistuie în câteva secunde. Ne-ar revărsa apa ce le inundă prea brusc și șterge nemiloasă orice însemnare. Ne-ar urla prăfuirea și îngălbenirea, mirosul de mucegai, și ne-ar zbârci cu colțurile îndoite, definitive riduri. Când va putea omul să se respecte îndeajuns pentru a putea avea măcar o simplă stimă pentru fiece pagină nescrisă?
Paginile albe azi au nevoie de liniște, cascadele de cuvinte se aruncă din litere spre pământ, pătrunzându-l fertil. Mâine oare se va crea măcar o poezie?
...
0114.960
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Ela Victoria Luca
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 447
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Ela Victoria Luca. “Pagini albe (3).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ela-victoria-luca/jurnal/120333/pagini-albe-3Comentarii (11)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
DSdin cate te cunoastem noi, poezia va veni, si dupa ea altele si paginile acestea vor continua cu dialogul lor tacut...
pentru ca daca nu ar fi asa Ne-ar urla prăfuirea și îngălbenirea, mirosul de mucegai, și ne-ar zbârci cu colțurile îndoite, definitive riduri.
pentru ca daca nu ar fi asa Ne-ar urla prăfuirea și îngălbenirea, mirosul de mucegai, și ne-ar zbârci cu colțurile îndoite, definitive riduri.
0
ELRotarule, mi se invirt literele iesind de sub valul Popeei si inundind fertil cred pamintul poemului de maine, indiferent cind va fi acel maine. Scriem fiindca ne mina acel libido scribendi, ardere vie din noi. Alfel, poate am picta, am sculpta, am cinta. Sau pur si simplu am face altceva. Si e aurie acum pagina mea. :)
Dana, dialogul acesta e cu paginile, cu mine, cu cineva, oricine, fiindca indiferent cit de jurnal este jurnalul, intotdeauna este un altul caruia il adresam, cumva. Altfel, nu am mai scrie decit pe riduri. Multam de indemnul sspre poezie.
Drag voua, Ela
Dana, dialogul acesta e cu paginile, cu mine, cu cineva, oricine, fiindca indiferent cit de jurnal este jurnalul, intotdeauna este un altul caruia il adresam, cumva. Altfel, nu am mai scrie decit pe riduri. Multam de indemnul sspre poezie.
Drag voua, Ela
0
BGPagini... ceea ce le face importante este cuvantul care poate sa fie scris. Nu cuvantul deja scris, nu litera deja arcuita, ci promisiunea, nu-i asa? Si poate ca intr-o anumita zi, din aplecarea cuiva asupra umbrelor se vor naste litere cu alt inteles, cu alte meniri. Cheama vantul si stihiile, paginile incep sa se adune, Ela ;-)
Drag, Bianca
Drag, Bianca
0
ELDe-as chema stihiile si vintul, apai nu stiu ce s-ar face cu paginile scrise sau nescrise. Sau poate as ramine eu, scriind doar in gind. Ce trist ar fi... Si promisiunea este o manifestare inca nemanifestata. Stii ca eu, asa cum sunt eu, imi tin intotdeauna promisiunile, chiar daca nmu neaparat atunci cind se asteapta oamenii. Noblesse oblige, dar intelepciunea este doar in manifestare.
Multam pentru cerneala albastra.
Drag, Ela
Multam pentru cerneala albastra.
Drag, Ela
0
EAEla, mi-a placut o anumita idee foarte mult atat literar, car si filozofic. Uite:
,,Copiii, numai ei ne pot învăța să așternem viața din colțul din dreapta sus, până la capăt.\"
Succes!
,,Copiii, numai ei ne pot învăța să așternem viața din colțul din dreapta sus, până la capăt.\"
Succes!
0
ELMultumesc, Elena, fiecare din noi rezonam la acele lucruri care ne ating fie spiritul, fie sufletul, fie ceva ce reverbereaza oricum in noi. Sa ne regasim \"colțul din dreapta sus\".
Drag, Ela
Drag, Ela
0
AS\"Trebuie că le este greu paginilor albe, într-un fel, atunci când se lasă în mâna oricui, pe orice raft, în vreun sertar, pe-o masă, pe jos aruncate, în dosare, între cărți, pe balcon, în tren. Nu cred că le place neapărat să fie așezate în cea mai mare ordine, dar nici alandala\"
Am simțit mereu sub aparenta naivitate a unora dintre textele tale o densitate demnă de invidiat, delicatețea jocului și a cuvintelor aruncate parcă la întâmplare ascunzând o profunzime a sentimentului și a trăirilor pe care le încerci de ca și cum ai ciocni pietricele, din ciocnirea lor născându-se nu o altă piatră ci o scânteie.
Ama
Am simțit mereu sub aparenta naivitate a unora dintre textele tale o densitate demnă de invidiat, delicatețea jocului și a cuvintelor aruncate parcă la întâmplare ascunzând o profunzime a sentimentului și a trăirilor pe care le încerci de ca și cum ai ciocni pietricele, din ciocnirea lor născându-se nu o altă piatră ci o scânteie.
Ama
0
ELAma, ma bucura sa vad ca reusesti sa patrunzi esentele. Ele sunt intodeauna rostite simplu. Si vad ca reusesti, mia mult, sa simti tot tumultul metamorfozei si al decantarilor ce a fost trait inainte de a atinge simpla asternere. Imi place imaginea pietricelelor ce aprind scintei.
Te astept cu drag mai departe,
Ela
Te astept cu drag mai departe,
Ela
0
MDAlbă, pagina tremură ușor cu privirile întoarse spre ce va veni. Gândul meu o pângărește iar și iar, fără să fac vreu semn vizibil în apele-i imaculate. Poate va fi un cutremur, poate un tumult fără sfârșit, poate o adiere lină ca o lacrimă sau poate o icoană demult uitată... Azi e stilou și linii tăiate, mâine e mototolită în pumn, ieri a fost doar o părere.
0
ELAzi este o pagina, uneori pastrata cu sfintenie, alteori aruncata printre altele. Eu cred ca din fiecare azi se pastreaza cite ceva in noi, ne creaza, incetul cu incetul. Noi suntem pagina dupa pagina, precum o carte. Uneori atit de greu de citit. :)
Ma bucura ca ai trecut aici, pe la pagina de azi, cea de maine te asteapta si ea.
Drag, Ela
Ma bucura ca ai trecut aici, pe la pagina de azi, cea de maine te asteapta si ea.
Drag, Ela
0
Nu mi-am bătut capul cu un imbecil ca Starobinsky, dar observ la tine sub țesături fine și strigător la cer de comune, doar pentru el care are răbdare, strigăte înăbușite, ca și cum ai bate in capacul unui sicriu de vie. De ce scriem?
De ce scriem? Ca sa ne citim cu plăcere și delicii, ca toti calofilii și grafomanii, fără discernământ.
„Paginile albe azi au nevoie de liniște, cascadele de cuvinte se aruncă din litere spre pământ, pătrunzându-l fertil. Mâine oare se va crea măcar o poezie?”