Dumitru Sava

Adesea ne-ntrebarăm dacă va fi un mâine Ce altfel o să-nceapă decât cu-n răsărit Mereu uităm să plângem că ne vândurăm clipa Pe soarele monedă cel stins în asfințit Și plictisiți, de

să fiu român! Pentru că ai mei m-au zămislit aici pe prispa casei, într-o vară, sub cel mai minunat cer cu stele. Și pe pământul ăsta care, se zice, e „țara zeilor”. De mic plângeam într-o limbă

sosit-am de niciunde și unde am fost vreodată eu vin de unde moartea înseamnă a te naște plecat de mult de-acasă spre lumea astălaltă și rătăcit cu voie în alba îngerilor oaste voit-am a

Am răsărit când se năștea lumina M-am adăpat cu zorii cei dintâi Și m-am trezit din visul zămislirii Cu universu-ntreg la căpătâi Destinul meu e o cărare oarbă Într-un pustiu ce duce

ea… uitată-n ram de cireșar un fruct rămas nocopt și-amar iubirea chem să mă coboare... să nu rămân cu ochii-n soare! el… fructul tău “necopt și-amar” mă tot cheamă sub cireș să

Contez pe discreția ta și prietenește îți cer un sfat ca între bărbați Până mai ieri mă întrebam de ce își doresc mamele fii iar tații fete… Am citit însă undeva că genetic fetele îi

* În spate, nimic. În jurul meu, nimicuri. In față… nimic! * Adevăr vă spun: că în afară de Tot a fost Nimicul. * Dumnezeu e Tot ce nu poate fi cuprins de către nimic. * Din

Pe un pământ sterp nu poate crește nimic. Este deci fertil!

e soră geamănă cu Absolutul și când a poposit aici pe terra s-a-mperechiat cu Neștiutul dorind să-i penetreze sfera în felul ăsta a rămas gravidă dar ea se mai credea fecioară lăsată pe o

nălucă te întoarce și te toarce te zbârcă și te-aruncă timpul timpuiește mintea minte oglinda oglindește viața viețuiește pomul pomuiește omul omenește timpul uită-te!

Numele meu e scris în buletin. Acolo e și poza, că sunt o poză de bărbat! Prototipul masculului ideal! Prototip, adică un tip proto… Că nu sunt sincronic, nici protocronic. Ci… protosincronic! Proto…

cheia înțelepciunii este echilibrul de aia cred că ea ar trebui să se cheme homeostazie și poate chiar așa se cheamă (o fi entitatea chi?) există două principii fundamentale sau

vâjie timpul în lume și în urechi – iar mă rătăcesc printre oameni și arbori o mu(i)șcă-tură de măr cu șarpe în el căutătorul rebel – o sondă-n mister bolnavă mintea mă scotocește-n

La mai puțin de o sută de stânjeni, pe promontoriul din piatră și humă ocolit cu viclenie de molcoma apă a Dâmboviței pe care localnicii îl numesc din vechime Cotul Morii, se înalță, de pe la 1460,

planează barza – răsare un trandafir în curtea tatei tăcută ursitoarea strânge ața pe mosor începe circul – arlechini și lăutari valsează timpul cu ei în horă înghițitor de săbii

* după ce Iisus la Tatăl s-a rugat a venit un înger și la luat să nu se afle însă de păcat pe-un altul ei pe cruce au urcat iar cel ce dănțuiește lângă issaia ne poate fii oricând falsul

într-un imperiu aproape ateu un pastor arde coranul iar într-o amărâtă țară musulmană la mii de kilometrii discipolii lui mohamed cel umilit se revoltă un eminent român aflat acolo în misiune onu

E săptămâna patimii, e post de dulce Căci vine ziua când păcatul e divin Și se revoltă sângele pe cruce Din spini și din piroane curge vin Își lasă Tatăl, Fiul să mai moară Ca noi să credem

în noaptea de mister atât de sfântă când sacrul se coboară pe pământ iar îngerii ne vor ploua cu stele și însuși domnul va cânta în cor cu noi voi învia cu gândul lângă tine mă voi ruga pios

frunză de viață plămăditoare ce vin îmbătați-vă!

Sunt spicul de grâu care rodește pâinea cuvântătoare

pentru că nu mă mai voiam după ce m-am îmbătat bine diavolul m-a sfătuit să-l omor pe înger cu o vorbă fără duh l-am săgetat exact între aripi de atunci nu mai zbor pentru că prea mă