dilemă
dacă apa înseamnă viaţă atunci H2O este formula ei sacră nu constituienţii proporţia conteză homo în limbaj ceresc e măsura ei când zeul a rostit să fie lumină a extras o porţie de proporţie
ai trecut
ai trecut şi tu prin viaţa mea ca fluturele prin infern ingenuă şi visătoare în roche de regina nopţii o evă ce-şi căta prin rai păcatul - dureri multicolore din care-ţi împleteai coroană
revanşă târzie
ohoo ce surpriză ţi-ai trimis peţitori şi buchetul ăsta minunat să-mi aminteşti că am fost cândva şi eu floare în sfârşit mulţumesc cerului de când îi aştept de dorul tău cu
am trecut...
am trecut şi eu prin viaţa ta naiv luntraş printre dulci unde ce-atîta mă-însetară cu ispita lor că te-am sorbit din prima răsuflare vulcan nestins ce-şi potolea arşiţa am mai golit chiar
argument
te iubesc nu pentru că eşti frumoasă şi deşteaptă şi îmi placi fiindcă tatăl meu în taină o dorea pe mama ta de aceea te vreau ca pe o soră vitregă ea trebuie să-ţi fi spus că el a
nuntă
te-aş fi vrut dar erai măritată m-ai fi vrut însă eram însurat nu s-a putut astăzi fiica ta se mărită cu fiul meu eu socrul mare tu soacra mică şi-n taina cununiei din noaptea
iisus
n-am venit să te mântui omule numai tu poţi face asta misia mea a fost să-ţi arăt Calea Adevărul şi Viaţa odiseea trăirii şi pătimirii pământene – naştere cunoaştere de sine şi murire - o
infern
nu ştiu după ce dar te-am recunoscut din prima clipă pentru tine mă născusem erai raiul din care tocmai fugisem să te regăsesc m-ai învăluit cu toată voluptatea şi dăruirea ştiută
sisif
iubirea-ţi fu atât de-ardentă că a topit şi lutul ce mă-înfăşia din amfora ce fui odinioară rămas-am zaţ în ceaşca-ţi de cafea
trandafir
doamne al Totului pe corpu-ţi esoteric muguresc mlădiţă ţepoasă trupul meu fizic spre-a înflori prezentul în care sămânţă aromeşte trupu-ţi exoteric
grăiescu-mă
adevăr rostit-a fiul vă risipiţi în cercetări sterile fiecare vă sunteţi judecata adio legi cu magistraţi şi tribunale justiţie şi drept e adevărul purtaţi în voi puterea asta sacră de o
definire
singularitatea e un punct niciodată identic care pleacă venind şi vine plecând instantaneu cu sine lumina nu are existenţă este urma plecării care lasă un semn spre a face posibilă
adevăr vă zic
în numele tatălui al fiului al sfântului duh nu luaţi de bun ce vi se spune prin false taine tălmăcite ori evanghelii apocrife şi în relegeri profeţite de îngeri cu aripi înegrite doar nişte
capcană
eram atât de tineri că ne jucam periculos de-a asediul cetăţii zic unii că păream frumoasă nu îndrăzneai să te apropii m-ai sărutat cu privirea şi eu am zâmbit vinovată mi-am închis
nostalgie
a fost o vreme când iubirea roşie-n obraji te privea furiş pe sub sprâncene un fel de arcuri magice de sub care ochi galeşi aruncau săgeţi de foc otrăvite în miere îţi penetrau prin
scrisoare
ne'nstelată noapte de iunie săracă fără fustă şi ie doar în taina de la cununie pe ea unica dintr-o mie te rog cu iubitoare furie mai arată-mi-o cum era... vie se pârguiau în pom
ştiu
că ai plecat din inima mea n-am băut nimic dar uite cum mă - împleticesc doctoriţa aia nebună zicea ceva despre anemie lipsă de fier bine că măcar n-o să mai ruginesc spunea că prea mi-a
copacule
copacule * de pe mormântul unde doarme tata îţi privesc invidios coroana pios mă plec spre ea şi-ţi mulţumesc de-acuma am identitate cu mândrie constat că-s fiul unui mare rege
brâncuşi
dincoace sub pleoapa lemnului pe care în harul efemeric hobiţ mi-am ars răstignirea ca pe o izbăvitoare ucenicie ascuns de ochii lumii mă înalţ din întuneric nu colţ firav de iarbă ci
trei dorinţe
s-au schimbat vremurile dar mai ales tu pescarule zis-a peştişorul de aur bordeiul nu-ţi mai e dărăpănat iar baba are maşină de spălat nu mai pescuieşte nimeni de foame te privesc cum îţi
mântuirea
aflată mereu în linia întâia a confruntării cu răul a simţit un fel de ameţeli şi oboseală de parcă s-ar fi contaminat sleită şi plină de răni s-a dus la mântuitor să o purifice după
postmodernism
biblia mai spune şi trăsnăi îţi scriu iubito să se ştie viţelul de aur a fost fătat de vaca stearpă după ce a păscut iarba din tabloul ăla suprarealist pe care noi goi goluţi împreună cu
amurg
ascult ascult ascult… şi nu mă mai satur închid ochii și retrăiesc noaptea aia magică când vacanţa părăsise satul şi îndurerat târgovişteanul un paganini numai scripcă cânta cânta doar
Cu/Vântul
soartei ajungem pe pământ fiecare duh în unicul duh nemurim aici drept cuvânt din dorul de dezmărginire ca o trăire noi păcătuim în încercarea de-a afla tâlcul nu-i nimeni vinovat
