Poezie
ştiu
2 min lectură·
Mediu
că ai plecat din inima mea
n-am băut nimic dar uite cum mă - împleticesc
doctoriţa aia nebună zicea ceva despre anemie
lipsă de fier bine că măcar n-o să mai ruginesc
spunea că prea mi-a scăzut numărul de hematii
o proastă uite cum rozele încă mai înfloresc
şi universul chiar deviază spre roşu
fecioare mai întinează albul cămăşii de noapte
şi din trupuri tinere şi virile de flăcăi
destinul ţese la fel de harnic la război
doruri adormite în câmpuri de maci sângerii
ori sutane negre pentru îngerul morţii
de gheaţă-i sărutul ce-mi curge prin vene
otravă e mierea care-mi pulsa în artere
cu fiece zi seacă nectarul şi aromirea florii
din noaptea aia în care roit-ai regină
ruina şi pustia bântuie prin stupul fericirii
ispita nu mai pândeşte sub frunză
e mort şarpele ce te-a ademenit
şi sânu-ţi măr din care lacom muşcam
fruct interzis acum mi s-a oprit în gât
dezacordată şi roasă abia hârâie coarda
tainicei balade pe care miri inocenţi
în dansul amăgirii ne-am sorbit arşiţa
oniric jurământul uitat din salcia pletoasă
în insomnii preface parfumul iasomiei
nu-ţi mai pleci capul pe auriculul meu stâng
s-a colmatat artera pe care ne plimbam
ca un rug acidul sigurătaţii mă arde prin oase
fără agheazma iubirii a iad duhneşte raiul
da da ştiu că ai plecat din inima mea
e atât de goală că pot întoarce căruţa în ea
cu patru cai înhămaţi numai mânzulul ăla mic
nu mănâncă nimic şi nechează cât o herghelie
001074
0