Dumitru Sava

azi noapte iarăși nu am dat geană în geană de lumină vă spun să mă credeți odată sunt mai obosit ca sisif-ul din ploape osândit de camus să-și care deodată toți bolovanii pe care victorios

și soarele a înghețat singurătatea `mi-este pat în mine nici nu mai încap clopotul îmi tot bate-n cap habar nu am pe unde umblu doar privesc spre cer și urlu nici florile nu îmi mai

mă măsuram ades cu gândul și mă brăzdam cu ne’nțelesuri apoi mă semănam cu îndoieli și încercând să-mi aflu rostul mă adunam în șiruri de cuvinte să nu mă pierd să nu te uit îmi căutam

Poezia e un joc aparent. Ori secund? Dar jocul ăsta are o regulă fundamentală. Care este Logosul! Poetul e un copil ce se pierde în joc. El nu crează nimic. Doar îi urmează regula! În zbenguiala

cred că e adevarată afirmația prima dragoste nu se uită niciodată dar eu aș completa-o prima dragoste rămâne unică celelalte iubiri nu sunt decât pahare mai pline ori mai goale mai dese

am încremenit pentru o clipă timpul m-am ascuns în gheața din privirea ta și m-am cioplit în piatra inimii m-am înveșmântat în vorbele-ți de plumb și am luat forma neștiutului m-am neclintit în

îmi amintesc de vremea când îmi trimiteai un zâmbet și un sărut îmi plăcea atât de mult că probabil m-am contaminat și acum zâmbesc și eu... dar amar credeam că viața scrie prin noi un

ți-amintești se vedeau zorii și eu vream să nu mai vină îți sorbeam continuu ochii amețit de-a lor lumină pe verzi lujeri mici petale se-ntindeau în evantai se plecau în a ta cale te rugau

fără să mă anunți într-o noapte de vară ai plecat ca o stea călătoare pe calea ta ori ca o preafrumoasă cenușăreasă temătoare să nu o apuce dimineața dar ți-ai lăsat și urma pantofului și

jocul vieții e programat are aceeași desfășurare pentru toți și cam aceeași durată pentru fiecare dacă i-am cunoaște regulile și le-am respecta ar trebui să trăim cam la fel ca durată și

curând o să vină paștele mieilor… și al nostru iartă-ne Zamolxes că am ajuns cel mai internaționalist popor astăzi ne chemăm români îl contestăm pe …escu înălțăm statui regale unui neamț ne

simt pe frunte un sărut rece mă zgribulesc în așternut din depărtări misterioase primăvara o distinsă doamnă mă anunță prin clinchet de gând încă nu s-a hotărât dar poate o să vină și la

tu îmi spui să nu mai beau din țoiul ăsta murdar licoarea speranței în care plutesc împrăștiate naufragii printre bikini și chiloți mânjiți de rahatul pestilențial al unei “revoluții\" furate

După ’90 a început să se discute despre reânființarea masoneriei românești dar nu se știe mai nimic despre organizarea, misiunea, rolul și obiectivele ei reale. Apar la suprafață tot felul de

mirifica secundă care tocmai a trecut bărbatul cu suflet de copil și femeia în flăcări totul! pâine și vin, apă, aer, foc; cerul și pământul abisul cu ochi de clorofilă și

te-aștept din nou ca să răsai de pe cărarea din zăvoi pe capul tău cu păr bălai purtând coroană de trifoi să te prefaci că nu mă vezi când eu încerc să mă apropii în brațe-apoi să mi te

de ziua ta cea mai frumoasă și cea mai mândră-ntre femei îți dăruiesc un cer cu-o lună-albastră noroc și multă sănătate de la zei eu ți-aș mai da și-un car cu stele și toate câte-n lume

din pădurea mea de vise te ‘nalț iubirii catedrală fac din pietre… nestemate și ți le așez cunună din ferigă-ți torc inel și-l azuresc cu senin din speranțe-ți cioplesc sceptru iar din razele

bine-ai venit nălucă sunt aici lângă tine cam obosit un pic de lunga așteptare dar noaptea sper s-a risipit ai venit cu zorii planeta are patru miliarde de bărbați și tu mă alegi tocmai

aveam totul inclusiv un nemăsurat orgoliu asta mă făcea să mă consider un soi de supraom ca ăla al lui nietzsche gata să mă iau de piept și cu zeul eram dăruit cu de toate un răsfățat al

încet mă zdrențuiește viața-n fire te caut floarea mea de leac sunt cerșetor de ore și iubire te-aș cumpăra da-s prea sărac iubirea ta-i supremul test hai vino îndură-te

mă fac lacrimă de luceafăr să-ți plâng numele printre stele și să-ți umplu zilnic altarele cu singurătatea mea căci fără tine eu nu sunt decât un rătăcit și-un biet anost clandestin

despoaie-te acum de lumea ta precum copacul ce toamna-și lasă frunza și în a timpului oglindă urăște-ți goliciunea pentru rana crudă a sufletului meu ești vinovată! trei zile și trei nopți să