Dumitru Sava

în fiecare zi te seamăn cu vorbe și te culeg tăceri până acum nu te-am văzut știu însă că undeva existi destinul ne-a unit cândva demult astăzi de vrei doar mă re’ntâlnești dacă vii azi ori mai

și mi-am luat nevastă să am cu cine împărți necazurile beat criță mi-am adus și prietenul acasă să am cu cine împărți nevasta

moș crăciun spune lumea că ești darnic ești bun și întotdeauna vii eu nu ți-am scris niciodată pentru că nu am crezut că exiști când eram copil mai mereu mă ocoleai și eram cuminte

atâta de pustie de rece și de rea mi te-a ascuns adânc în suflet nefericirea mea fără de stea încerc să te adun din insomnii mă vezi cât sunt de singur fără tine te recreez mereu din miile de

cărțile mele, gânduri ascunse-n aripi – zbor spre nicăieri duce zările albastre la curățătorie rufe murdare – petele sufletului bine cuvântat dor de absolut, plutire peste pământ

când fericit adam umbla prin rai necunoscut eram însă eram și eu cu el și tu umblai aiurea pe-alei șerpuitoare cu prea frumoasa eva adormită-n tine ne-am întâlnit mult mai târziu la zi

într-o zi am să te iubesc bucură-te pentru că în ziua aia vei fi fericită dar și teme-te fiindcă din ziua aia nu vei mai fi liberă într-o zi ai să mă iubești bucură-te pentru

mâine voi căuta o târfă cea mai urâtă dintre toate și cea mai plină de păcate am să-i dau chiar de e mult treizeci de lei zece pentru mine zece pentru tine iar zece pentru dumneaei și am

sunt un om liber! nu am nicio bucurie și nicio plăcere doar o grea răspundere să-mi trăiesc viața...

fii sigură că ai să știi după lucirea mai pură din soare învierea bobocului în floare rotirea mai grăbită a pământului fluturarea din aripi a Îngerului înghețarea zilei în

Merit premiul Nobel! Am găsit leacul împotriva morții. Mă îmbăt dis de dimineață ca să nu am timp să mă mai gândesc la ea. Până seara abia dacă am vreme să mă trezesc. De atâta oboseală… Când vine

am privit adânc pentru ultima oară în ochii tăi uimiți și-ntrebători și ai plecat cu privirea mea de atunci sunt orb nu mai văd nicio femeie

alungă-te de poți din lumea ta și vin` să locuim la mine-n gând într-un palat din tainice iluzii zidit din filosofi și îngeri eu călărind pe spațiu tu pe timp uitați de iad feriți de rai să

călcam fudul pe proprii-mi solzi de șarpe nici nu am băgat de seamă când a început marea năpârlire secundele ploaie de meteoriți din norul iubirii eterne îmi topesc coaja ce se prelinge ochi

mă țin cu amândouă mâinile încleștat de cer iar trupul drapel cu viitorul decupat îmi flutură ciuruit de rafalele timpului victoria învins, pământul meteorit fumegând se dezgheoacă de

ieri un om mic urca un munte mare azi, un om mare pe un munte foarte mic mâine, o moviliță peste un om!

ca bun creștin sunt gata să împart câștigul meu cu voi chiar zic să ne-mpărțim și Tatăl ia-l tu frate mai mare pe Dumnezeu soro tu pe Sfântul Duh și tu frate mai mic pe Fiul pe

FEMEIE superbă și fabuloasă creatură născătoare și preabună făcătoare de îngeri tu care îi seduci pre monștri de bărbați după care îi înghiți flămândă și îi mesteci bine cu iubitoare ură să-i

ce odihnești în așteptare sub mărul încă ne-nflorit sperând într-un alt păcat lângă același viclean șarpe te mângâi cu boare de gând te-adun din colb de uitare să te prefac în artă de-a trăi

a existat cândva un poet celebru de viță pură românească care după mamă și după tată fudul își scria numele cu …ski și imita foarte modern la vremea sa rondeluri dar mai ales îl înjura pe un

pe drumul meu rătăcitor bogat sărac urât frumos și rău și bun un biet anost ca orișicare muritor visam s-ajung cândva faimos să-mi aflu-n lumea asta rost am învățat trudit din greu m-am

se usucă și mă doare de câtă aftă s-a adunat pe ea englezisme francofonisme hispanisme ungurisme țigănisme mi-o schilodesc toți veneticii sărmana abia mai molfăie cuvinte în centrul țării