Dumitru Sava

călcam fudul pe proprii-mi solzi de șarpe nici nu am băgat de seamă când a început marea năpârlire secundele ploaie de meteoriți din norul iubirii eterne îmi topesc coaja ce se prelinge ochi

mă țin cu amândouă mâinile încleștat de cer iar trupul drapel cu viitorul decupat îmi flutură ciuruit de rafalele timpului victoria învins, pământul meteorit fumegând se dezgheoacă de

ieri un om mic urca un munte mare azi, un om mare pe un munte foarte mic mâine, o moviliță peste un om!

ca bun creștin sunt gata să împart câștigul meu cu voi chiar zic să ne-mpărțim și Tatăl ia-l tu frate mai mare pe Dumnezeu soro tu pe Sfântul Duh și tu frate mai mic pe Fiul pe

FEMEIE superbă și fabuloasă creatură născătoare și preabună făcătoare de îngeri tu care îi seduci pre monștri de bărbați după care îi înghiți flămândă și îi mesteci bine cu iubitoare ură să-i

ce odihnești în așteptare sub mărul încă ne-nflorit sperând într-un alt păcat lângă același viclean șarpe te mângâi cu boare de gând te-adun din colb de uitare să te prefac în artă de-a trăi

a existat cândva un poet celebru de viță pură românească care după mamă și după tată fudul își scria numele cu …ski și imita foarte modern la vremea sa rondeluri dar mai ales îl înjura pe un

pe drumul meu rătăcitor bogat sărac urât frumos și rău și bun un biet anost ca orișicare muritor visam s-ajung cândva faimos să-mi aflu-n lumea asta rost am învățat trudit din greu m-am

se usucă și mă doare de câtă aftă s-a adunat pe ea englezisme francofonisme hispanisme ungurisme țigănisme mi-o schilodesc toți veneticii sărmana abia mai molfăie cuvinte în centrul țării

mi-e dor cumplit de tine cum e orbirii de lumină ori spadasinului de scrimă ca soarelui de zi senină și versului curat de rimă mi-e dor nespus de mine ca ne’nțelesului de cuvânt

atâta splendoare risipești în neant eu sunt Neantul ce în genunchi ar veni către tine atâta lumină radiezi în întuneric eu sunt Întunericul gata să-ți dezvăluie nepătrunsul atâta aromă

în marea ta nedumerire vâslind de unul singur jur dorinți erotice spre tine cu submarinul să te fur chiar voi veni privește-mă-n oglindă goală pe trupul tău valsând cu gândul sunt Sburător

Nu mă prea pricep dar eu cred că \"poezia\", în vers ori proză, e vibrație: a creatorului în creația sa; a textului în inima (mintea) receptorului. Orice text are armonia lui și devine poezie când se

măcar încearcă să mă minți azi fericit eu te-aș vroi lăută magică ce-mi cânți înfiorându-mă să-mi fii Inceput de primăvară Mir de leac din floare rară Aromire de păcat Raiul încă

Mă-ncearcă de o vreme o ispită În universul ăsta pământean aș vrea Să-mi fi-ntr-o zi strălucitoare stea Și eu umilul tău să-ți fiu orbită Dar niciodată n-om ajunge-așa Destinul fu cu mine

navigator printre speranțele-mi ucise am ancorat o clipă-n visul tău să te culeg din câmpul cu narcise să-mi fac din tine dumnezeu mă alungă însă paloarea-ți de pe chip sunt părăsit și singur

să te-ntâlnesc vreodată m-aș vrea arcuș iar tu să-mi fi vioară să-ți cânt pe infinitul corzii la fel ca paganini-odinioară sonata neștiută a iubirii iar tu să rezonezi cu mine pe toate undele

m-ai amăgit cu lumina ta și acum mă trezesc în plină noapte mă doare întunericul de atâta singurătate ochii mei te caută flămânzi în fiecare femeie până îmi amorțește tensiunea

ea... dacă ai bea apă-n loc de vin ai deveni cu mult mai tonic m-ai face să mă simt divin când noaptea tu ai fi mai spornic el... de n-ai avea un ton ironic și nu ai mai scuipa venin aș

am fost în parc pe banca pe care ședeai tu eram principesa și vagabondul n-am îndrăznit să mă uit la tine de teamă să nu te fur cu privirea prea mă bătea gândul ăsta nemernic ai fi țipat

singurătate lacomă de lumină te ning cu petale de gând să iau asupră-mi a ta vină și iadului apoi mă vând… smerit te-adun din colbul de uitare în purgatoriu te zidesc altar să-mi fac

infinit e universul și univers e omul adică eu în fiecare secundă moare un om și se naște un om dispare un univers și apare un alt univers chiar acum când scriu secunda tocmai a

scânteie – căldură și lumină adică foc foc – căldură și lumină adică iubire iubire – foc! scânteieri ești Doamne căldură și lumină foc adică… iubire! scânteie din Tine căldură și