noi...

când fericit adam umbla prin rai necunoscut eram însă eram și eu cu el și tu umblai aiurea pe-alei șerpuitoare cu prea frumoasa eva adormită-n tine ne-am întâlnit mult mai târziu la zi mare îmbrățișați în dor pe-aceeași cruce într-un Iisus ce se ruga tânguitor pentru destinul ce ni-era bătut în cuie și ne-am iubit la modul cel mai vinovat în lutul nostru păcătos de pamântean uitand de Tot de rai de măr de șarpe… nu ne gândeam că Totul n-a uitat de noi mai exersam formula fericirii-n doi în ziua blestemată-n care ai plecat să ne găsești planetă caldă mai de soi de-atunci m-afund cu fiecare zi-n păcat sunt disperat să aflu-al existenței sens în lumea asta rea și fără niciun rost știu că rămânem veșnici dincolo de noi și sper că fi-vom iarăși ce am fost