Dumitru Sava

viața asta nu e corectă și doar tu o știi cel mai bine... de aia ochii tăi înverzesc în fiecare primăvară iarba și eu încă mă topesc la fel ca zahărul în cafeaua ce-o împărțeam dimineața când

Într-un târziu m-am privit în oglindă.Și pe dată ce m-am zărit, îngrozit, am dorit să fiu altul... Cum habar nu aveam cine anume... în momentul acela, din senin, a început Apocalipsa. Exact așa cum a

ca într-o zi să-ți a(re)spir toată grădina cu flori a sufletului să-mi imaginez că fiecare floare ai sădit-o acolo special pentru mine în clipele și nopțile de singurătate de dor ori de

Numai eroii mor... ca astfel să se nemurească. Înseamnă că se tem de moarte! Lașii vor, cu orice preț, să trăiasă chiar și așa ca simplii muritori. Înseamnă că-s netemători în fața morții?

Știați? Specialiștii în para... afirmă că și cu imaginația poți lăsa o femeie gravidă. Singurul inconvenient e că o să nască vise. Iar dacă mai ești și urât... În loc de gemeni ori tripleți o să

Lumea e o unitate de contrarii. Doamne ferește să-ți pierzi contrariul! Mai bine-l lași să te ucidă?

Pentru că de regulă cei norocoși prosperă cei frumoși doar speră târfele aspiră mișeii complotează hoții fură popii mint geniile visează savanții doar experimentează bolnavii conduc cei

să tot vorbesc cu mine de o vreme poate așa mă vindec de singurătate mă tem să nu mă pierd pe undeva să nu mă mai recunosc când m-oți vedea dar e în zadar eu nu mai sunt aici am rămas demult

mă înstrăinez de mine în tine, fiul meu care te înstrăinezi de tine în fiul tău ce se va înstrăina de sine într-o carte pe care eu, citind-o să mă regăsesc

E iarnă cu gheață și ninge Am văzut pe o tarabă în piață Grămezi de legume, legume Fiecare cu prețul ei Își așteptau cumpărătorul Și lângă piață-i o crâșmă Peste tot gândaci, gândaci Fiecare

nu știu de câtă vreme mă aflu la răspântie nici măcar Judecata de Apoi nu are habar pentru că aici timpul nu există toți se orientează după înclinarea balanței când păcatele atârnă mai greu e

a salvat Miorița! Pe 24 ianuarie, în loc să împart cu ceilalți, după modelul american, curcanul recunoștinței am privit la televizor și cele văzute mi-au reîntărit convingerea că, deși suntem în UE

Că, vădit deranjată de insistența cu care Ocultul Sion încearcă să bifeze puncte în Marele său Plan, Germania se instalase temeinic la timona bătrânului continent. Rusia, stânjenită de sporirea

Oare doar pentru că am îmbătrânit? Acum vreo douăzeci și doi de ani niște oameni, nu zic neapărat români, au făcut o rebeliune în capitala Banatului. Ei zic că pentru noi, românii, da nu o să-mi pot

e criză, bugetul nu mai are bani se taie pensiile la sărmani salariile sunt atât de mici că ne întoarcem la supa de urzici noroc că mai avem televizoare să ne uităm când ne e foame zadarnic ne

în noaptea aia cineva nu vreau să spun gelos poate doar orbit de iubirea noastră a izbit caleașca destinului de colțul unei secunde ce ne traversa încă pe verde norocul care tocmai

Umil urmaș al lui Cain Zidit din visare și chin Îmi sorb amarul meu preaplin Scrâșnesc și urlu dar mă-nchin La ce-i frumos și la destin Și jur, străino, c-o să vin De sub cămașa ta de in

- Hai noroc! Și ia zi… cum e bre, nea Năică, când se îmbolnăvi Puțică de sculament sau… de boli de-alea lumești cum le zicea? - Noroc… hai noroc! Eh, hee… Măi taică erau vremuri grele pe atunci, nu

toată lumea știe că e un număr ce-ntotdeauna rămâne darnic el înseamnă trei și paisprezece orice-am face ne dă, mereu, rest... semantic între pi și dă se află z-eul în care se ascunde simbolul

În nemurirea strămoșului nostru biblic locuiam, cândva, cu toții. Nu ne știam, însă, pentru că nu exista iubirea... Pe pământ cantitatea de iubire e mereu constantă, adică echivalentul mușcăturii de

Trăiască Nietzsche Dumnezeu e mort, ma revolt! Îmi ies din mine sparg vitrine ocup televiziunea condamn reacțiunea asmut prostimea adun mulțimea faceți loc dau foc cu molotoave ridic

Se făcea ca demult cândva murisem și sufletul meu privea neputincios crematoriul ce mă pre-făcea cenușă milos m-a adunat într-o cupă de crin Și s-a ridicat cu mine sus către cer vroia să mă

Se coace-n măr sămânța vieții Și mâna de barbat pe rotunjimi de sfere Țintește blând spre visul altei ere Și ruguri pune pe-nvelișul ceții Păstrând la piept iubirea care-l cere...