Poezie
Război...
surâsul lui Marte
1 min lectură·
Mediu
târziu în noapte, sub candela lunii
în odăița sfințită cu dor
își țese fecioara arniciul din suflet
alesului drag velință de vise
urzită demult în ziua plecării
sub formă de-adio ori ultim sărut
când gara, grăbită, pleca către front
și trenu-i rămânea ascuns în privire
de-un an așteaptă scrisoarea să vină
a adunat în suflet tot viscolul iernii
suspină în ladă trusoul de nuntă
neauzit doinește bătrânul lăutar
balada feciorului încorporat
norocul ei s-a încurcat în ițe
și-l cheamă din albu-i de mireasă
durerea și toată candoarea-i de fată
lângă icoană smerit busuiocul
la preacinstita în locu-i ‘nalță rugi
pe pânză încă o lacrimă îi pică
și spata o bate petală în floare
la fel ca ea timidă, de nu mă uita
din fir de gând i-nsăilează chipul
doar, doar s-o îndura de ei destinul
privește copila în gol și nu știe
că inul din pânza ce-o țese-i feciorul
poate că în zori când sulul va fi gata
s-o duce-n odăița mare de la drum
și obosită cămașa o să-i cadă
ca dezgolită de-o nevăzută mână
velința pudic peste ea-și va trage
apoi cu ochii-nchiși și în tăcere
cu toată patima o va iubi Ion
001.216
0