Dumitru Sava

că m-am iubit cu ursitoarea și pentru tăureștile-mi păcate zodia m-a blestemat să fiu mereu încornorat iarbă crudă-n cimitir mă vor paște melcii și din coarne bourești pentru vremi de

mergeam privindu-mă gânditor în palmă tocmai când traversam linia vieții a venit tramvaiul...

pasărea care m-a adus pe lume a fost o barză chioară... m-a lăsat în altă soartă

nu știu de-l mai asculți... acest pastel s-a conceput în vremea când pastelul meu într-un decor pastel pastel parodia pastișa ta

secundele treceau treceau... și mă frământam... mă frământam atât de pătimaș că într-un târziu din pulberea strămoșilor am ieșit EU

se prăbușise-n noi tot universul uniți eram geneza și abisul epuizat eu îți dăruiam versul dar tu mereu flămândă voiai biss-ul

Frumușică foc era... Dar pentru că de acum se făcuse și măricică, după ce i-au sărbătorit cu multă pompă o nouă zi de naștere, părinții au fost de acord cu rugămintea fetei. Și au lăsat-o să doarmă

de viața mea mult prea avid sedus de-un zodiac viril târziu aflai că sunt gravid că-n mine sălășluiește un copil nu-s curios să-i aflu sexul știu că-mpotrivă-mi are-un cui acuză-ntruna

otrăvim zilnic cu atâta dezinvoltură și lăcomia (ne)științei noastre trupurile demult uitate ale strămoșilor că în ziua aia a sculării din morți chiar dacă vrea nici zeul n-o să le mai

Dacă noi ne-am cultiva pământul, atâta cât mai avem... Cu mijloacele noastre naturale... De l-am lăsa să producă atât cât poate el și nu l-am mai forța... Și ne-am mulțumi cu atât cât ne dă... Am

să fiu european. Și mi-am propus să nu mai dorm, să nu mai mănânc, să tremur și să aclam fiecare medalie europeană la Olimpiadă ca și cum ar fi fost una românească. Că doar trăim în viitoarele

Poate nu știați dar noi românii, orcât vi s-ar părea de fabulos, am participat la întemeierea ( independența) Americii ( a se înțelege SUA). Nu cu cerșetori, cum “ocupăm” astăzi Europa, ci printr-un

Câtă patimă dâmbovițeană mai poate stârni și criza asta financiar – globală care, în fond, nu este altceva decât contraofensiva dolarului pentru recuperarea spațiului acaparat de un euro în plină

a venit canicula cumplită a devenit viața cod portocaliu parcă ar vrea să anunțe dominația rasei galbene soarele și pământul se topesc ca în poezia lui labiș încep să curg șiroaie de

de când ai plecat nu mă mai tem nu mă mai tem să fiu păcătos păcătos este destinul ce mi te-a luat mi te-a luat... da da fără să știe fără să știe cât te-am iubit că te-am iubit a fost cel mai

vorba poetului „și totuși” mai există niște oameni oameni simpli curați și adevărați români conaționali de-ai mei care m-au făcut să nu-mi mai fie rușine că sunt contemporan cu șleahta asta

mi-era așa de frică de mine că m-am ascuns de mine în mine ca într-o vizuină ori viziune... și de atunci mă tot caut cu acul trecându-mă prin urechile lui tot carul din fân mă simt o

însetat în fiecare zi mă sleiesc fântână cum mă zăresc în oglinda apei mă surp mai însetat o iau de la capăt mă sap după o ană

femeia e pelinul și nectarul iar noi bărbații - albinuțe zburăm din floare-n floare le mângâiem petalele și le culegem mierea astăzi un pic mâine iarăși un pic și în fiecare zi tot așa le

mai ții minte ziua aia când m-ai prins de mână cum se prinde zborul în aripi ori iubirea în licăr de ochi și-ți fulgeră inima râzând zgomotos ai început să te rotești în jurul meu erai o