Dumitru Sava

undeva mai către nord cred că în word fiorul meu din cord înfiora al tău fiord...

sunt atât de mare că abia mă înghesui în mine și poate de aia îmi sunt suficient însumi tu unde să mai încapi ca sa îți faci loc trebuie să smulgi neapărat ceva anume din mine ce-ar fi

tot ce sfințește iubirea înflorește și asfințește!

Pe bolta' naltă strălucesc mii de stele . Eu culeg struguri.

din îndepărtatul turn bătrânul orologiu cu dangăt tânguitor din oră în oră ne anunță moartea

galbenul și cu albastrul se luară la bătaie unul își voia ue iar celălalt dorea nu ue că sa lăsat cu roșu și-atâta ne-am iubit pentru sporul demografic nu ne păsa de frig și foame ne

atâta eram de-ndurerat de plecarea ta că nu știam ce să mai fac și încotro să o apuc habar nu am cum am ajuns la târgul de ceramică erau si tata mama bunicii pe-acolo pe tine nu te-am

pentru că sunt un bărbat tare dar... de câte ori destinul ca o adiere a morții îmi suflă rece-n ceafă de-ncepe să-mi înghețe inima riscând să-ți rănească icoana din senin îmi aburesc

în lumea asta de păcate iubit-am cel mai mult din toate centura ta de castitate când nu mai ești la fel de pură degeaba mă privești cu ură și m-ataci zilnic sub centură n-ai mai putea acum

pe vremea când mă adulai și erai plină cu copii (nu auziserăm de schumann) de dragul meu lunar ouai eu te iubeam în fiecare zi fără să-mi ceri măcar un ban ce repede ne trecu timpul se

că m-am iubit cu ursitoarea și pentru tăureștile-mi păcate zodia m-a blestemat să fiu mereu încornorat iarbă crudă-n cimitir mă vor paște melcii și din coarne bourești pentru vremi de

mergeam privindu-mă gânditor în palmă tocmai când traversam linia vieții a venit tramvaiul...

pasărea care m-a adus pe lume a fost o barză chioară... m-a lăsat în altă soartă

nu știu de-l mai asculți... acest pastel s-a conceput în vremea când pastelul meu într-un decor pastel pastel parodia pastișa ta

secundele treceau treceau... și mă frământam... mă frământam atât de pătimaș că într-un târziu din pulberea strămoșilor am ieșit EU

se prăbușise-n noi tot universul uniți eram geneza și abisul epuizat eu îți dăruiam versul dar tu mereu flămândă voiai biss-ul

Frumușică foc era... Dar pentru că de acum se făcuse și măricică, după ce i-au sărbătorit cu multă pompă o nouă zi de naștere, părinții au fost de acord cu rugămintea fetei. Și au lăsat-o să doarmă

de viața mea mult prea avid sedus de-un zodiac viril târziu aflai că sunt gravid că-n mine sălășluiește un copil nu-s curios să-i aflu sexul știu că-mpotrivă-mi are-un cui acuză-ntruna

otrăvim zilnic cu atâta dezinvoltură și lăcomia (ne)științei noastre trupurile demult uitate ale strămoșilor că în ziua aia a sculării din morți chiar dacă vrea nici zeul n-o să le mai

Dacă noi ne-am cultiva pământul, atâta cât mai avem... Cu mijloacele noastre naturale... De l-am lăsa să producă atât cât poate el și nu l-am mai forța... Și ne-am mulțumi cu atât cât ne dă... Am

să fiu european. Și mi-am propus să nu mai dorm, să nu mai mănânc, să tremur și să aclam fiecare medalie europeană la Olimpiadă ca și cum ar fi fost una românească. Că doar trăim în viitoarele

Poate nu știați dar noi românii, orcât vi s-ar părea de fabulos, am participat la întemeierea ( independența) Americii ( a se înțelege SUA). Nu cu cerșetori, cum “ocupăm” astăzi Europa, ci printr-un

Câtă patimă dâmbovițeană mai poate stârni și criza asta financiar – globală care, în fond, nu este altceva decât contraofensiva dolarului pentru recuperarea spațiului acaparat de un euro în plină