era târziu...

atâta liniște în jur... era târziu târziu amintirile plecaseră de mult într-ale lor ca o stafie privirea ta și-n noapte le mai căuta urma un pas o stea alt pas iarăși o stea ca să nu uite drumul înapoi le rechemai tăcută cu tâmpla lipită de inima mea de dorul lor lăcrima până și luna mai peste tot petale numai petale albe petale ce-n părul tău fuioare se tot adunau chiar și iubirea plecase la culcare rămăseserăm numai noi doi să ascultăm cum ne-nflorea salcâmul