Dumitru Mălin

Diana, daca esti cea din fotografia de pe pagina ta, n-ai nici un motiv (inca!) sa reprosezi cuiva ceva. Esti frumoasa si tanara, iar pe deasupra atat de sensibila! Esti buna de leac, crede-ma! Tu nu poti fi o "oarba" ca toate celelalte. Asa imi spune "intelepciunea" mea. Si asta imi spun si poeziile tale pe care eu nu le-as tine la "atelier". Sau nu tot timpul. Dar nu eu decid nici despre poezii, nici despre tine. Te tot astept!

Multumesc Diana! Ai remarcat bine cele doua versuri care si pt. mine sunt miezul textului. Ramanem prieteni si ne citim, nu?

Merci, rcm. Am modificat, dar nici acum nu-mi place. Nici aceasta nu-i forma finala. Sugestiile/observatiile tale imi fac bine. Ne revedem/citim.

Aflu cu o mică uimire că trăiți "în depărtarea rece a Albionului", loc pe care-l adulmec frumos cu visele. Și eu care crdeam ca ma cititi pe undeva prin Maramures, printre pălinci în măsuri diferite, strămoși și stele încrustate-n porți.
Imi place ironia îndulcit-amară a stilului tău, drag prieten literar (zic să ne tutuim cu duioșie!, și mi-a plăcu sinceritatea decoltată cu care ți-ai mărturist credința de om liber, în comentariul adresat unui Adomniței. Parcă o mamă ne-a făcut și-n acele gânduri...
Mulțumesc pentru fidelitatea citirii. Mergem mai departe... Și îți dau o veste în exclusivitate.. De trei zile am devenit membru al Uniunii Scritorilor din România, Filiala Sibiu. Dar tot două memorabile versuri ale poetului german Schiller îmi rămân deviză de viață: "Pe mine voi cam rar m-ați înțeles/Și eu pe voi cam tot atât de des". Nu e cazul după cum constat în ceea ce ne privește pe noi doi...

Proporția contează desigur,... chiar și la pălincă. Dar și la prietenia noastră literară. Cu mari mulțumiri și gânduri din cele mai bune!

Drag domn din Maramureș

Să fim optimiști și să nu plângem decât mult...

Eugenio Montale zicea "...un poet poate scrie versuri disperate și..., în același timp, poate iubi nebunește viața. Se pot compune poezii cât se poate de vesele, având totuși moartea în suflet... Optimismul programatic nu este în condradicție cu o profundă cunoaștere a durerii... Pesimismul integral, ca în cazul lui Leopardi, este dezmințit de faptul că poetul continuă să trăiască".
A zis, am zis, zi-i!
Cu mulțumiri și salutări din Capitala Unirii.

Merci de sugestie. Sper c-am reusit s-o îngreunez. Aferim!

Cruda si grea ca insusi lutul care-l vom fi cei care inca nu-l suntem! Merci de citire si semn!

Aferim, aferim!

Leonard, parca te si vad(ma si vad!) mangaind o fotografie ca pe un caine sau un prieten mort in bratele tale (mele!)! Oh, tempora...

Subscriu cu totul la ceea ce a spus Leonard Ancuța mai sus. Doar că adug..., și totuși!

Multumesc pentru aprecieri! E o intreag[ poveste cu"apogeul versului clasic"! Acum vreo doi ani am publicat un volum de versuri intitulat "Mânia amurgului", scris în întregime în vers alb si cu multe dintre ingredientele formale ale modernismulu sau postmodernismului! Dar ramân la părerea că rima și ritmul sunt atributele esențiale ale liricului(desigur daca "vei găsi cuvântul/ce exprimă adevărul", iară nu "înșirând cuvinte goale/ce din coadă au să sune)!
Cred că este un mare har acela de a versifica "în dulcele stil clasic", iar cel care îl are nu trebuie tratat cu milostenie, ci dimpotrivă!
Nu spun că textele fără ritm și rimă nu au valențe poetice, tematice, estetice, ideatice de mare forță artistică, dar cred că li s-ar fi putut găsi altă denumire "prozo-poeme!?", ca să nu fie în luptă cu poezia, cum nici nu sunt de altfel, decât în teoretizări alambicate, de care va felicit ca va feriti! În rest ma bucur că v-ați regăsit în fosforecența eului meu liric și va asigur ca voi urmări și eu cu plăcere scrisul Dvs. Sa ne citim cu bine!

Corect! Si iarasi multam. Ochi de epigramist, ce mai!

Multumesc, d-le George Mira. Si eu va citesc cu placere de fiecare data/

Mulțumesc (cu întârzâiere), d-le Tomescu.
Doamnă Vali Slavu, nu doar că vă mulțumesc pentru aprecieri, dar am ținut cont și de sugestiile unei admirabile epigramiste. Să ne citim în continuare cu drag!

Multumesc Ottilia Ardeleanu. Ma ara toamna... Sunt pamant uscat...

Ai mare dreptate, Maria, nu prin număr ajungi la cunoaștere, si totusi,idealul se compune din mici bucățele de real, de concret. "Vreau să te pipăi si să urlu: este!". Camil Petrescu are un personaj feminin Alta Centa, nu mai vorbesc de Don Juan. Da, noi barbatii, n-avem cum cunoaste femeile, pentru că zicea Goethe: "Eu în femeie am crezut, așa-i/Și ce buclucuri mi-a făcut, o, vai/Vicleana altul și-a găsit/Fidela rău m-a plictisit/ Cea bună - a lipsit". Dar zău nici femeile nu ne pot cunoaște pe noi, căci vorba lui Schiler: "Pe mine voi cam rar m-ați înțeles/Iar eu pe voi cam tot atât de des!". Cele bune, Maria!

Da, Maria, din fericire încă mai este și un "alint" de poet, dar la 62 de ani nu poate fi, desigur, doar atât. Dar copil și adolescent încă mai sunt cu siguranță, ca toți oamenii de altfel. Cartea pe care am publicat-o în noiembrie 2011 se numește "Iubiri din ultima adolescență", așa că, ai ghicit tu ceva. Cu mulțumiri pentru trecere, pentru prietenie și semn.

Simpatic, un pic generos câteodată, corect tot tipul, mai tânărul meu prieten Raul Ionuț Coldea. Mulțumesc de trecre și aprecieri. Cândva vei trăi și tu (asta îți urez din tot sufletul!), la modul poetic, tragismul unei vârste pe care o înțelegi, dar nu te înțelegi mai deloc cu ea. Și totuși dacă mai este măcar generatoare de poezie.... merge...
Să ne citim sănătoși și cu drag mreu!

Da, rima te si ajuta, dar te si incurca, uneori grav. Mai ales daca faci concesii mari in defavoarea expresiei de dragul ei. Si totusi, rima "bună", rima "roditoare" este un atribut esențial al unei poezii care se vrea si cantec nu doar "zicere". Am publicat anul în 2010 un volum întreg, scris în mod programatic, fără rimă. Dacă am două-trei poeme cu rimă într-o carte de 100 de pagini. Cartea se cheamă "Mânia amurgului" și toate poemele ei sunt aici, pe acest site. Dar mi-am amintit de "întoarcerea poetului la uneletele sale" și-am zis că dacă Tronul Zeițelor mi-a dat darul de-a putea scrie poezii cu rimă (desigur, cu condiția să fie poezii și nu "cuvinte goale ce din coadă au să sune") atunci e păcat să fug intenționat de acest har, pe care, sunt sigur, mulți și l-ar dori, dar nu-l au și se consolează cu "modernismul", "posmodernismul", "douămiismul", etc. Dar sunt căi spre poezie și pe acolo, după cum presimt că bine știi, dragă Adrian Pop. După cum zicea Marc Twain : "...nu mă puneți să aleg între iad și rai că eu am prieteni și-acolo și acolo" (citat din memorie). Să ne citim cu drag și cu același regret că și poemele, ca și femeile, "după ce te iubesc, se mărită".