Ce mult a nins, ce plin ești de ninsori

Dacă îmi este permis, eu vreau să păstrez primele două strofe. Dragostea aia neînțeleasă care tot crește pe măsură ce îmbătrânești și pe măsură ce îți conștientizezi moartea e cu adevărat tragică, zic eu. Să mai ai și oameni de care ți-e dor, deci oameni pe care i-ai iubit...no comment. fără să vreau să fiu nu știu cum, chiar cred că versurile astea surprind destul de bine niște lucruri...:)
Vă salut cu stimă.

Simpatic, un pic generos câteodată, corect tot tipul, mai tânărul meu prieten Raul Ionuț Coldea. Mulțumesc de trecre și aprecieri. Cândva vei trăi și tu (asta îți urez din tot sufletul!), la modul poetic, tragismul unei vârste pe care o înțelegi, dar nu te înțelegi mai deloc cu ea. Și totuși dacă mai este măcar generatoare de poezie.... merge...
Să ne citim sănătoși și cu drag mreu!

Ca să plutești "pe-un râu de doruri" dus de-o "neînțeleasă dragoste năuc" nu cred că mai e nevoie să "furi" "copilul din adult", pentru că copilul este viu, vibrează profund în "ascuns" sau nu "în vise până-n zori". Și câtă vreme copilul di tine (R. Tagore spunea că omul moare atunci când încetează să mai fie copil) trăiește nimic nu e pierdut, "lampa inimii" strălucește pe cerul spiritului tău, indiferent de "tristul vârstei ger". "Iarna" ta e "bătrână" n-o prea simt, deci cred că e doar un alint de poet! Mulțumesc pentru frumusețe!
Cu prietenie, Maria

Da, Maria, din fericire încă mai este și un "alint" de poet, dar la 62 de ani nu poate fi, desigur, doar atât. Dar copil și adolescent încă mai sunt cu siguranță, ca toți oamenii de altfel. Cartea pe care am publicat-o în noiembrie 2011 se numește "Iubiri din ultima adolescență", așa că, ai ghicit tu ceva. Cu mulțumiri pentru trecere, pentru prietenie și semn.