Poezie
Ce mult a nins, ce plin ești de ninsori
1 min lectură·
Mediu
Numai cu lampa inimii în mână
Înaintez prin iarna mea bătrână
Plutind pe-un râu de doruri mă tot duc
Spre-o neînțeleasă dragoste năuc
Că parcă știu și parcă nu mai știu
Ce mult a nins și câtu-i de târziu
Să te mai poată totuși aștepta
Pe-o margine de șoaptă cineva
Chemându-te-n odaia-i de surâs
Cu patul așternut, cu focu-aprins
Să-ți lași afară tristul vârstei ger
Când calde brațe tinere te cer
Și ca demult de-acum, de foarte mult
Când mai furai copilul din adult
Să stai ascuns în vise până-n zori
Ce mult a nins, ce plin ești de ninsori!
043.640
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Dumitru Mălin
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 100
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Dumitru Mălin. “Ce mult a nins, ce plin ești de ninsori.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/dumitru-malin/poezie/14000900/ce-mult-a-nins-ce-plin-esti-de-ninsoriComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Simpatic, un pic generos câteodată, corect tot tipul, mai tânărul meu prieten Raul Ionuț Coldea. Mulțumesc de trecre și aprecieri. Cândva vei trăi și tu (asta îți urez din tot sufletul!), la modul poetic, tragismul unei vârste pe care o înțelegi, dar nu te înțelegi mai deloc cu ea. Și totuși dacă mai este măcar generatoare de poezie.... merge...
Să ne citim sănătoși și cu drag mreu!
Să ne citim sănătoși și cu drag mreu!
0
Ca să plutești "pe-un râu de doruri" dus de-o "neînțeleasă dragoste năuc" nu cred că mai e nevoie să "furi" "copilul din adult", pentru că copilul este viu, vibrează profund în "ascuns" sau nu "în vise până-n zori". Și câtă vreme copilul di tine (R. Tagore spunea că omul moare atunci când încetează să mai fie copil) trăiește nimic nu e pierdut, "lampa inimii" strălucește pe cerul spiritului tău, indiferent de "tristul vârstei ger". "Iarna" ta e "bătrână" n-o prea simt, deci cred că e doar un alint de poet! Mulțumesc pentru frumusețe!
Cu prietenie, Maria
Cu prietenie, Maria
0
Da, Maria, din fericire încă mai este și un "alint" de poet, dar la 62 de ani nu poate fi, desigur, doar atât. Dar copil și adolescent încă mai sunt cu siguranță, ca toți oamenii de altfel. Cartea pe care am publicat-o în noiembrie 2011 se numește "Iubiri din ultima adolescență", așa că, ai ghicit tu ceva. Cu mulțumiri pentru trecere, pentru prietenie și semn.
0

Vă salut cu stimă.