Când o icoană va veni plângând

O poezie cum nu se mai prea scrie azi.
Îmi aduce aminte de O. Goga cu a sa Casa noastră

E o poezie foarte frumoasă, domnule Mălin, cum sunt, de altfel, și alte poezii scrise de dumneavoastră. Am citit câteva, m-am oprit la aceasta, dar mi-am propus, când voi avea timp, să revin. Versurile dumneavoastră m-au emoționat; de obicei nu lăcrimez când citesc o poezie, dar acum am făcut-o. Apreciez modul în care este realizată, pentru că – trebuie să recunoaștem – nu e la îndemâna oricui să se exprime în vers clasic. Chiar dacă unora li se pare demodat acest gen de poezie, consider că e nevoie de măiestrie pentru a scrie cu rimă și ritm.
Aș avea câteva mici observații. În versul „La ea și-ntreaga ta copilărie” parcă se simte lipsa celui de-al doilea „la” (aș fi scris, eventual, așa: „La ea și la a ta copilărie”). Vedeți că aveți și un typo (și-ntrega)! Un alt typo este în strofa a doua, unde aveți două cuvinte legate. Iar versul „Că și-așa singură și-a nimănui” parcă e un exercițiu de frământări de limbă, se citește greu. Sper să nu vă supere aceste cârcoteli.
Cu admirație, Vali Slavu

Mulțumesc (cu întârzâiere), d-le Tomescu.
Doamnă Vali Slavu, nu doar că vă mulțumesc pentru aprecieri, dar am ținut cont și de sugestiile unei admirabile epigramiste. Să ne citim în continuare cu drag!