Așteptare

"Pașii tăi atât de rarii
Nu se-aud de nicăieri"

Mulțumindu-vă întâi pentru citatele din comentariul la poemul anterior, în care-mi regăsesc (cu greu dar totuși) duplicitatea, vă mulțumesc pentru bucuria găsită-n dulcele stil clasic al Așteptării...
Am introdus in comentariu versurile de mai sus, pentru splendoarea cu care ele etalează, iar și iar, unicitatea poetică a limbii românești, a posibilităților aproape înfinite ale acesteia de a reda înfinita gamă nu numai de simțiri, ci și de complicate emanații lirice...
Nu sunt defel un iubitor al lui Eminescu, închinându-mă însă în fața geniului unic cu care-a exploatat această gingășie unică a limbii noastre. Circumstanțele de viață mă obligă să trăiesc folosind concomitent trei limbi, plus destul de des câteva altele, cunoscând deci din experiență acest -sperat- adevăr.
Mulțumindu-va sincer pentru "prietenia literară" rămân dorindu-vă o zi cel puțin de frumusețea poeziei cu care m-ați îmbucurat azi dimineață, aici în depărtarea rece a Albionului...

rcm

Aflu cu o mică uimire că trăiți "în depărtarea rece a Albionului", loc pe care-l adulmec frumos cu visele. Și eu care crdeam ca ma cititi pe undeva prin Maramures, printre pălinci în măsuri diferite, strămoși și stele încrustate-n porți.
Imi place ironia îndulcit-amară a stilului tău, drag prieten literar (zic să ne tutuim cu duioșie!, și mi-a plăcu sinceritatea decoltată cu care ți-ai mărturist credința de om liber, în comentariul adresat unui Adomniței. Parcă o mamă ne-a făcut și-n acele gânduri...
Mulțumesc pentru fidelitatea citirii. Mergem mai departe... Și îți dau o veste în exclusivitate.. De trei zile am devenit membru al Uniunii Scritorilor din România, Filiala Sibiu. Dar tot două memorabile versuri ale poetului german Schiller îmi rămân deviză de viață: "Pe mine voi cam rar m-ați înțeles/Și eu pe voi cam tot atât de des". Nu e cazul după cum constat în ceea ce ne privește pe noi doi...

Drag d-le Mălin,

Cu câtă bucurie ți-am citit răspunsul!
Da, din păcate pălinca și stelele strămoșilor mă bântuie cu drag doar în amintiri, pe care sper însă să le mai retrăiesc din când în când...
Mulțumesc de asemenea pentru cuvintele de înțelegere a stilului îmbrățișat, izvorând din tot ceea ce am trăit în jumătatea de secol perindată, trăită și simțită pe meterezele pe care mulți critici ai mei le-au văzut doar în fotocopii ale unor reproduceri după originale pierdute... Ceea ce citiți sunt de fapt, o pregătire probabil semi-conștientă a unor memorii care nu doresc să mai încapă...

Am lăsat cu bună știință la final răspunsul bucuriei la vestea devenirii de membru USR Sibiu, convins fiind că astfel va fi poate puțin mai neîntortocheat drumul noilor apariția editoriale! La mai multe volume!

Superb citatul, cât aș dori să-l fi scris eu...

Închei cu:

Când mi se-ntinde-n duioșie mâna,
Din buzunarul inimii bătânde,
Încerc s-alerg a-ntâmpinare,
Cu-azimi de suflet, aburinde...

Rămăn citindu-te.

rcm